Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | 2011 martie
0
archive,date,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.1.1,vc_responsive

martie 2011


LIRA BUCUREŞTILOR


Dragi prieteni, 

Anul acesta pentru noi cei din Asociaţia Clubul Turistic Ecologic Mont–Delt–Mar, v-a fi un an în care vom încerca să reânviem tradiţiile-obiceiurile şi portul de altădată al românilor, atât prin îmbrăcăminte, muzică cât şi mâncare…..

Astfel vă invităm la primul eveniment organizat în sensul celor menţionate mai sus, şi anume, prima ediţie a competiţiei intitulată, “Lira Bucureştilor” şi etapa a III-a, a Campionatului Naţional al Cluburilor de Turism şi Ecologie, organizată de noi sub egida Federaţiei Române de Turism şi Ecologie şi în parteneriat cu Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, în perioada 01 – 03 aprilie 2011.

Tematica generală la acest eveniment, vor fi anii interbelici ai Bucureştiului în costumaţia de atunci.

Vă aşteptăm cu drag şi fără „surprize” de 1 aprilie...!!!

  Padina Hotarelor-Piatra Craiului Data:13.03.2011 Participanti: eu,Iuli,George,Paul, Geta,Iulia         Intai planificata in Bucegi, pe Clincea, am ajuns la ideea ca un Crai ar fi numai potrivit pentru o tura din sezonul Iarna-Primavara. Ne-am anuntat in jur de 10 oameni, iar intalnirea...

INVITAŢIE

Etapa a II-a C.N.C.T.E.- Campionatul Cluburilor de Turism şi Ecologie – Ediţia a III-a

Lira „Ghioceilor” – A.T.S.E. Hai Hui – 18-20 martie 2011

Stimati prieteni, Asociatia pentru Sport Turism Ecologie Hai-Hui are deosebita placere sa va invite la Lira Ghioceilor, eveniment ce consta in organizarea celei de-a doua etapa a Campinoatului National al Cluburilor de Turism si Ecologie 2011.

Ne cerem scuze pentru faptul ca sunt nevoiti sa uzam de dreptul rezervat pentru schimbarea datelor din invitatia initiala.

 Avand in vedere ca pana la data limita de 07.03.2011 nu am primit numarul de confirmari necesare incadrarii in conditiile de organizare stabilite de comun acord cu colaboratorii nostri, am fost nevoiti sa cautam alta locatie.

In speranta ca scuzele noastre vor fi acceptate, va asteptam cu mic cu mare in statiunea Baile Sacelu, situata pe drumul judetean 661, la 7 km N de DN 67 Targu Jiu - Ramnicu Valcea, la circa 20 km de gara CFR Targu Carbunesti si la circa 30 km de Targu Jiu, intr-o zona de dealuri acoperite cu paduri de stejar si fag.

Tabara de Iarna CPNT 2011- Masivul Hasmas

Locatie:Cabana Piatra Singuratica-Masivul Hasmas

Perioada: 19.02.2011-27.02.2011

Dupa o sesiune destul de solicitanta, iata ca a venit si momentul mult asteptat al taberei de iarna.

In acest an, mi-am luat eu pe umeri responsabilitatea taberei de iarna. Dupa mai multe optiuni, s-a ales ca tabara sa se tina la Cabana Piatra Singuratica- Masivul Hasmas.

 

Sambata- 19.02.2011- Ziua I

Prima zi a taberei a fost destinata caratului echipametelor si mancarii la cabana.

Intalnirea a fost la 4 fara 10 dimineata in gara Brasov.Pentru inceput am fost doar 5, Eu, Cezar, George,Bogdan mic si Iulian.

Pe la 7 am ajuns in Izvorul Oltului, iar de aici am pornit spre Orasul Balan. Cu chiu, cu vai, am reusit sa ne intelegem cu localnici, a caror raspuns la intrebarile noastre, era simplu, “Nemtudom Romano”.Intr-un final am inteles ca este un microbuz,  care vine tocmai din Budapesta si are ca destinatie finala Orasul Balan. In Balan, am bagat o conserva de carne si o slana iar apoi am luat-o la deal pe banda albastra. Pe prima panta a traseului, am avut cateva dificultati, deoarece pamantul era foarte inghetat. Aceasta portiune a avut ca rezultat o tranta serioasa, a mea, cu o alunecare la vale de vreo 10 metri, pierderea unui bidon de cola si inca vreo 20 de minute pierdute, in care l-am asteptat pe Cezar, care urca ajutat de piolet.

Pana la cabana am facut cam 2 ore.Aici am facut cunostinta cu domnul cabanier Zoli( botezat de noi, Lee, Zolee), am luat in primire camera cu 9 paturi, ce ne era destinata si ne-am intins putin in pat, deoarece eram veniti, cel putin eu, Bogdan si Cezar, dupa o noapte de nesomn. Prima impresie despre cabana si cabanier a fost una buna. Dupa ce am baut cate 2 paharele de tuica, de la nea Zoli, am luat-o la vale spre Balan, deoarece Craita, Marian si Ruxi, au venit cu masina si au adus mancarea si echipamentul de cocot. De data asta am coborat pe triunghi rosu.

Despre cel de-al doilea transport nu mai spun nimic, oricum ma alinam cu gandul ca nu trebuie sa car si butelia, pentru ca am gatit in bucataria cabanierului.

Restul zilei a trecut repede, fara sa mai facem ceva interesant.