• +40755279393
  • contact@cpnt.ro

Author Archive

Canionul Ciorânga 20.09.2018

Participanti: 

Cezar fricosu’

Roland incepatoru’

Tibi bazatu’

Levi echipatu’

Alex sexoasa

În toți munții românești exista trasee marcate și trasee nemarcate.

Ei, bine, Canionul Ciorânga intra în categoria celor nemarcate, care nu pot fi parcurse fără experiență montană, echipament de alpinism și muult curaj și dragoste de munte. 

Desi singura persoana din grup care a mai fost pe-aici a zis ca e o saritoare mare si-n rest e fain, am ajuns acolo si-am folosit din plin coarda și hamurile pana la saritoarea cea mare. Adică de doua ori, să se noteze.

La săritoare, Levi s-a dus primul și, deși vedeam doar doua pitoane de jos, am avut surpriza sa-l auzim exclamând la fiecare priza mare și prietenoasa și la fiecare piton din traseu, pitoane care au fost așezate foarte prietenos.

Ce frumos și relaxat am povestit eu pana sa urc pe saritoare.

La fel ca acum multi ani, cand am urcat ultima data pe ea, m-am tinut de primele bucle pentru a urca, apoi am catarat normal printr-un horn oblic pe care stateam pe burta și inaintam ecact ca intr-o pestera foarte scunda, unde atingi podeaua cu burta și tavanul cu spatele. 

În fine, am ajuns mai sus, intr-un loc în care stateam foarte confortabil asigurat de sus, de la 4 metri distanta, insa eram separat de filator de o prapastie de douăzeci de metri.

Inspaimantator. Acolo am avut toti momentele limită, unii înjurau, altii înjurau, mie imi venea sa plang, sa ma pun jos și sa le zic ca nu mai fac nimic – sa ma salveze ei. Panica m-a cuprins cu totul. Mi-a dat Levi niște pastile de îmbărbătare, adica mi-a zis sa respir, dupa ce i-am zis ca hiperventilez. Am respirat și m-am calmat un pic.

Apoi am încercat, numai ca la catarat, frica nu e de prapastie, ca odata ce intrii în ea, e clar ca drumul merge doar inainte. Eh, la catarat, greu și important e momentul cand renunți la confortul gândului ca te poți întoarce de unde ai plecat, iar dacă nu renunți, atunci se instalează panica.

Odata ce te-ai aruncat la a merge înainte, totul e minunat! Cateri și te vezi precum Alex Honnold și alti mai mari cățărători, ca pana la urma să ajungi sus și sa dai voie trupului sa tremure in liniște, creierului sa se relaxeze, iar ochilor sa-i vadă pe cei care vin după tine.

Ma rog, asa a fost pasul asta, altele sunt mai faine, altele mai puțin faine, dar diferite și cu farmecul lor.

Apoi au urmat alte cățărări la care am făcut pe eroul și altele la care am făcut pe copilul și am cerut sa fiu filat. 

Oricum, Levi, făcând asta cap, este acum eroul meu (nostru) și la cățărat, nu numai la gagici 🙂

La un moment dat, se termina partea cu stâncă integral și începe o față căzută înierbată, plina de pietricele la fiecare pas.

De acolo, începem să vedem și noi in final Soarele, fapt care ne face să mergem din ce în ce mai încet și să ne oprim la masă, să ajungem târziu în creastă – atât de târziu încât ne-a prins apusul acolo. Ma rog, nici măcar nu am prins apusul acolo, că am început să coborâm fix înainte să coboare Soarele. De acolo, totu-i poveste de-ntuneric, de nepovestit – față de cum a fost urcarea.

Raport de tură realizat de către: 

Cezar Crican

Tibi

Cățărat în Cheile Râșnoavei *10.09.2018-11.09.2018*

După drumul scurt cu o oprire la Lidl să ne cumpărăm câte ceva de mâncare ne-am coborât din mașină în Prăpăstiile Râșnoavei lângă un foișor și o șcenă veche. Nu am stat prea mult pe gânduri și am început să ne echipăm pentru cocoț. În mai puțin de o oră de la coborârea din mașină ne aflam lângă un perete de cățărat cu trasee ușurele. Două trasee de începători pe care le-am făcut toți patru de încălzire. 

Entuziasmul nostru a fost afectat de al treilea traseu pe care l-am încercat. Levi a urcat primul cap de coardă și după o cădere și câteva sgârieturi  a reușit săl termine. Apoi am urmat eu să-l cațăr în manșă. Am pornit încrezător dar după primii trei metri m-am blocat, mult mai jos de cât am crezut. Dacă Levi nu insista să mă cațăr mai departe, coboram fără să mă chinui să termin traseul, folosind și alte mijloace neloiale. Am reușit să-l termin folosindu-mă de bucle și cățarat pe copacii de lângă perete. Cezar a fost ultimul care a coborât de pe perete și ne-am strâns echipamentul și am plecat la alt perete cu trasee puțin mai grele. 

Tibi a cățărat un traseu plin de mici surprize faine fiind filat de Cezar iar eu mă chinuiam să-l filez pe Levi care a pus doar prima buclă. 

Amândoi au ajuns în același timp în top dar stările lor erau foarte diferite. Tibi foarte încântat și fericit că a reușit să cațere o surplobă ieșind dintr-o fisură iar Levi puțin dezamăgit că s-achinuit mai mult decât a crezut că se va chinuii. Cât timp a cățărat Cezar traseul făcut de Tibi cei doi își luau o pauză în hamac. A reușit să termine traseul ajutat de încurajările noastre. Entuziasmul lui era asemănător cu cel a unui copil care a câștigat o jucărie la pufuleții cu surprize. Imediat ce am terminat și eu traseul l-a încercat si Levi dar oboseala începuse să-și spună cuvântul și i s-a pus un cârcel la deget.

Ne-am dat seama că suntem prea obsiți să mai cățărăm și am plecat la foișor, locul în care ne-am întins hamacele să dormim.

După ce am mâncat și am strâns lemne pentru foc  ne-am luat hainele groase și ne-am așezat lângă foc. Ăsta a fost începutul unei nopți vesele  cu muzică pusă de pe telefon, discuții despre politică, Erasmus, viitor și America. Aceste dicuții erau întrerupte de o vulpe curioasă. Într-un târziu ne-am pus la somn, după clătitele lui Levi iar foamea ne-a trezit pe la ora 11.00 și fiecare în ritmul lui a început să-și pregătească de mâncare. 

La ora 12.00 am început să ne cățărăm pe Creasta Generalului. 

Totul a decurs fără peripeții, încet și sigur. Traseul l-am terminat pe Via ferrata.

Întoarcerea la mașină am făcut-o în pași mari și rapizi iar oboseala ne-a tăiat berea de la sfârșitul turei și ne-am împrăștiat fiecare la casa lui.

Raport de tură realizat de către:

Alexandru Stoleru

Tibi

Delta pe bicicleta * 28.04.2018 – 01.05.2018*

Silvia, Gabi si cu mine ne-am hotarat sa mergem in Delta inca de la Paste, dar pentru ca a plouat mult si dupa ce am sunat la Politia de Frontiara din Chilia Veche si ne-au spus ca drumul de la ei pana la tulcea are portiuni inundate ne-am hotarat sa mergem de 1 mai, asa ca here we go! Din dorintea de a nu fi singuri am facut publica tura sa ca ne-am dublat ca numar: Simona, Dan si Miha ni s-au alaturat (Miha era la a treia tura pe bicileta dupa ce anul trecut invatase sa mearga pe ea).

Ziua 1 – Sambata  Tulcea – Chilia Veche (70 Km)

Pentru a nu ajunge la 3 dimineata in Tulcea si a dormi in in boscheti in panta s-a decis ca masina care vine de la Brasov cu Miha, Simona, Gabi si Dan sa faca o escala la noi in Bucuresti unda sa doarma (4 ore) urmand ca la ora 5 dimineata sa plecam toti spre Tulcea ca sa prindem bacul de ora 9 din Tulcea in Tudor Vladimirescu. Zis si facut, dar pentru ca nu am avut timp sa ne oprim la magazin decidem sa ne oprim in Tudor Vladimirescu la primul birt sa ne luam cate ceva de mancare si evident prima bere pe ziua de azi. Pornim pe drumul spre Chilia Veche, astazi avem in plan sa facem cei 70 de km pana in sat urmand ca maine la 10 sa ne duca cineva cu barca pana in Periprava. Peisajul de pe drum este mult mai frumos decat celelalte dati cand am mai fost pe el pentru ca sunt foarte multe zone inundate, paduri inundate si balti pline de pasari si foarte multe lebede

Miha incepe sa se descurce cu mersul pe bicicleta cu coburi iar dupa ce ii improvizam un burete de sa din polarul CPNT prins cu duct tape restul de drum nu mai pare atat de groaznic.

Facem pauza de masa in Pardina la magazinul local dintre blocuri (da, Pardina are blocuri si eu m-am mirat cand am vazut asta prima oara) si dupa de abatem de la drumul pietruit in favoarea drumului de pamant pe langa Ostrovul Tatarului si cu peisaj mai  dragut decat printre tarlale de teren arabil. Dupa un ocol in care am fost nevoiti sa iesim de pe dig la indicatiile unul localnic si sa mergem pe un drum pe langa o fosta cultura de canepa reusim cu un foarte mare noroc sa trecem un pod peste un mic canal prin „curtea” unei conscructii fara sa ne simta cainii de acolo. 

Cand mai erau 6 km pana in sat eu cu Gabi am plecat in fata ca sa gasim locul ideal de dormit, si l-am gasit, intr-o poiana langa o perdea de padure si un canal foarte dragut cu apa si evident tantari. 

Ziua 2 – Duminica Chilia Veche – Sulina (30 km cu barca cu motor si 35 de km cu bicicleta)

Avem parte de un concert matinal (inca de pe la ora 6) al unei pupeze care sta prin copacii de langa corturile noastre, dar reusesc sa o ignor si sa mai dorm pana la 8 cand ne trezim cu totii. Aveam programat ca astazi la ora 10 sa ne duca cu barca un domn de la Pensiunea Vital din Chila Veche cu barca pana in Periprava pentru ca pana acolo nu mai exista drum. Asa ca plecam din „camping” pe la 9 jumatate ca sa apucam sa dam si o tura de sat pe strada principala si sa ne si oprim la un supermaket aparent deschis chiar atunci. Mergem la pensiune, vorbim, iar dupa mergem la debarcader sa incepem urcarea bicicletelor pe barca. Pentru ca celelalte barci sunt plecate vom merge cu Raducu.

Dupa o jumatate de ora de legat bicicletele intre ele si de barca pe principiul daca le pierdem macar sa fie legate ca sa le gasim usor plecam spre Periprava.

Hai ca se vede bine in fata.

Dupa cam o ora de mers cu Raducu ajungem la Periprava, debarcam tot, caram toate bagajele si bicicletele de pe ponton pe mal, ne montam bagajele si plecam spre Padurea Letea pe un minunat drum de nisip. Minunat pentru mine, aparent bicicleta mea de 29 are un foarte mare avantaj pe nisip spre disperarea celorlalti care se tot dau jos si imping la biciclete. Drumul are niste portiuni care trec prin padure care este foarte faina si diversificata, fiind cea mai nordica padure sub-ecuatoriala si ale carei seminte au fost aduse de apa si de pasari de-a lungul timpului. In padure ne intalnim cu prmul cal salbatic, e superb! Era in fata noastra pe drum, ne ocoleste prin padure si iesie din nou pe drum in spatele nostru, se uita un pic la noi, sta la poza si pleaca mai departe.

Plecam si noi pentru ca in padure ne mananca tantarii. La iesirea din padure vedem niste masini de transport persoane mai improvizate parcate si poarta deschisa catre padure. Padurea Letea este rezervatie stricta ingradita cu sarma ghimpata in care teoretic este interzis accesul oamenilor, dar pentru turisti exista un traseu de 3-4 sute de metri prin padure si un pod peste o apa pana la prima duna de nisip. Un ghid ne povesteste ca acolo a fost candva fundul marii si de acolo provine nisipul iar padurea este sub forma unor fasii de vegetatie alternate cu dune de nisip 7 la numar. Facem cateva poze, iesim si mergem mai departe.

Ajungem la C. A. Rosetti unde vrem sa facem pauza de masa dar pentru ca magazinul este inchis. Dam o tura dus-intors pana la Letea care este cel mai bine conservat sat din Delta Dunarii si ne intorcem cu bere rece la Miha pe care am lasat-o sa se refaca si sa pazeasca bagajele in C. A. Rosetti care isi facuse deja un prieten patruped. Mancam si plecam mai departe spre Cardon si Sulina. Ajungem la Sulina fix la timp ca sa prindem apusul in Dunare si mergem sa ne intalnim cu tipul care ne va da caiace pentru maine sa facem o tura. Multumim Gabi ca ne-ai gasit caiace!  

Mergem la noua lui casa in constructie care o oripileaza pe Simona ca e facuta la ochi cu niste trepte de ti-ar fi bun un ham sa te asiguri cand urci pe ele, ne prezinta caiacele pe care ne le ofera maine. Omul a spus ca ne recomanda niste canoe de 3 persoane, dar cu noi am insistat ca vrem caiace (a doua zi ii vom da dreptate). Ne lasa sa dormim in casa lui in constructie care are parchet pe jos si o baie functionala, asa ca facem un dus si iesim in oras la o terasa.

Ziua 3 – Luni Tura de caiace pana la lacul Rosulet si inapoi (20Km)

Astazi ne intalnim la 8 jumătate cu omul, punem caiacele pe duba lui si ne duce pana la Canalul 4 ca sa nu fim nevoiti sa iesim pe dunare cu ele. Ne lansam initial in echipe mixte, baiat cu fata pe caiac. Gabi si cu Miha se pun in caiacul rosu care este cel mai instabil si greu (groaznic) de manevrat, dupa 10 minute  Miha se plange de cat de greu e in caiacul rosu asa ca am zis sa fac schimb cu ea de caiace. Dupa ce am aflat ca se poate face schimb de locuri in caiace chiar pe apa facem schimb. E groaznic caiacul asta trebuie sa stai tot incordat, perfect vertical si bonus nu reusim sub nicio forma sa mergem drept cu el. 

Majoritatea oamenilor din barci sunt faini si incetinesc cand trec pe langa noi.

Dupa 7 km de vaslit si multe rocade intre noi gasim o iesire faina la pamant si facem pauza de masa. Dupa ce ne-am dezmortit si uscat fundurile un pic am plecat mai departe spre lacul Rosulet. Am avut o foarte proasta idee sa ne legam caiacul rosu de altul  mai bun in speranta ca va merge mai drept, n-a functionat ideea, iar pentru ca l-am legat de spate (pentru ca doar acolo avea o bucla) a fost groaznic sa stam intr-un caiac instabil si sa fim trasi cu spatele.

  Am ajuns pe lac, am facut cateva poze si am decis ca ne intoracem pe acelasi drum inapoi ca sa avem si niste timp cu lumina pe plaja. La intors am facut iar o mica oprire la locul de luat masa unde am facut o improvizatie si am legat caiacul rosu de fata de data asta si am facut schimb de caiace cu Simona si Dan. De aici a fost muult mai bine, Gabi si cu mine trageam caiacul rosu din care Simona ne citea aventuri din zona glaciara iar Dan in spate doar carmea. De la deversor Dan si cu Simona s-au desprins de noi ca s-au plictisit si s-au descurcat chiar foarte bine pana la locul de intalnire cu tipul sa ii dam caiacele inapoi.

 

Ajunsi inapoi acasa la tipul care ne-a dat caiacele am decis ca nu mai dormim la el si in seara asta, i-am platit pentru caiace, i-am multumit si am plecat pe plaja sa prindem ultimele 2 ore de soare unde noi baietii am intrat in mare sa facem o baie bine meritata. 

Dupa ce a apus soarele am plecat in centru la terasa sa bem o bere ca urmatoarea zi urma sa fie ziua Simonei si sa facem planul unde dormim: Gabi nu voia sa dormim pe plaja ca riscam sa ne laum amenda pentru ca este interzis campatul in Rezervatia Biosferei  Deltei Dunarii si ca ne umplem de nisip si stricam corturile, eu avem un plan cu un loc langa bratul Sulina care nu a sunat prea promitator cand am ajuns acolo si erau cativa caini, asa ca am dormit in curtea Cimitirului din Sulina intr-o parte unde era iarba mare si nu erau morminte, iar la cat de obositi eram oricum nu ne prea pasa.

Ziua 3 marti Sulina – acasa cu vaporul si masina

Astazi trebuie sa prindem vasul pasager care pleca la 7 (de fapt la 7 fara 5 era deja dezlegat de ponton) asa ca ne-am trezit pe la 5, iar in timp ce strangeam m-am uitat la ce ora rasare soarele in Sulina. Vazand ca rasare la 6 fara 10 am strans cat de repede am putut cortul si am fugit sa prind rasaritul pe plaja, l-am prins fix cand am ajuns pe plaja, intre timp au venit si restul, am facut poza de rasarit, si am fugit la vapor. Cu vaporul am mers pana in Tulcea (5 ore) iar dupa am plecat spre case: noi spre Bucuresti iar ceilalti direct spre Brasov prin Braila.

Per total a fost o tura reusita, iar daca Miha spune ca s-a bucurat mai mult decat sa se chinuie putem spune ca a fost o tura grozava.  

Raport de tură realizat de către:

Ciorăscu Tiberiu

Tibi

Tabăra de Vară CPNT 2018 – Roșia Montană –

Ziua 1-Descoperind Roșia Montană.

Astăzi începe oficial Tabăra de Vară CPNT (yay).  Timp de 10 zile vom sta cu cortul alături de oameni faini , undeva aproape de satul Roșia Montană.

 

 

 

Sâmbătă a fost ziua în care am explorat  zona și ne-am plimbat pe lângă lacul Tăul Brazi în jurul căruia am campat.

Am avut parte de multă bălăceală, de jocuri și de plimbări cu caiacele. Am profitat de relaxare și odihnă, iar dacă e vreun moment al zilei în care lacul atinge un apogeu al frumuseții, e seara înainte de apus, când brazii se oglindesc în apă sau când începe să se lase o urmă de ceață deasupra lui.  E genul de loc în care se merită să freci menta la greu și să simți în continuare că o faci într-un mod productiv, pentru că era imposibil să te plictisești lângă lac citind, stând în hamac sau cu o chitară în mână. Habar nu am, are un fel de farmec al lui.

Spre seară, am făcut focul de tabără, grătar, am cântat la chitară, am spus glume și ușor, ușor, am devenit vânători de Perseide.

 

 

Ziua 2 sau cum gumele cu abțibilduri au devenit modalitate de recunoaștere a membrilor CPNT.

E duminică. Zi de odihnă după seara trecută, deci zi respectată de cei de aici și zi cu posibile precipitații.  Motivele de mai sus ne-au făcut să nu ne îndepărtăm prea tare de tabără.

Ne-am petrecut dimineața pe lac în mare parte, în caiace, pe saltele gonflabile sau pur și simplu înotând.

După masă, am făcut o plimbare în Roșia Montană. Am mers în centru la un magazin ca să bem bere sau să mâncăm o înghețată. Drumul până acolo a fost surprinzător de frumos. Este o regiune unică în România și în lume. Satul are tentă medievală și o arhitectură ușor diferită de cele din restul ţării. Obloanele mari, drumurile înguste și zidurile de piatră își oferă cel mai fain feeling din lume. Parcă te scoate dintr-un film și te pune în altul și parcă asta te face să devii din ce în ce mai mândru că te afli aici. 

Am ajuns acolo (Tibi, Liviu, Marius, Daria, Miruna, Szolt și Andrei), am râs și am dat într-o mică dependență pentru stickerele de la gume. Dacă păream oameni duri înainte, ar fi trebuit să ne vedeți acum. Arătam ca membri consacraţi ai unui fan club Fetițele PowerPuff. ( de precizat: nicio parte a corpului nu a scăpat). Mai departe ne-am plimbat, am observat arhitectura, am făcut poze și am discutat cu localnicii efectele RMGC ( Roșia Montana Gold Corporation) asupra regiunii.

Ceilalți au rămas în tabără și s-au ocupat de mâncare. Noi ne-am întors și am stat în hamace sau pe iarbă. Băieții au încercat să monteze tiroliana. Andrei a căzut de pe ea în timp ce o testau. Din fericire,a rămas doar cu o zgârietură serioasă, dar nimic mai grav, însă ceilalți au rămas cu un viitor control la cardiolog după sperietura trasă. Spre seară, am plecat după lemne în mai multe ture pentru focul de tabără. Am stat sus lângă cortul cu mâncare și am făcut mici. Mihai ne-a cântat la chitară, iar la culcare ne-am dus fiecare pe rând din cauza oboselii dar parcă fără chef de somn.

 

 

Ziua 3:  Jucăm ce încape într-un body de copil

Azi a fost prima tură de cocoț. Cei cu experiență ( Solcan, Ghighi, Tibi, Andrei, Levi, Stoleru, Mișa și Iuli cu Horică), echipați cu sandvisuri super bune făcute de Daria, au mers în recunoaştere în zona.  Băieţii nostri au găsit și trasee mai ușoare pentru începători care le vor încerca în zilele următoare.

Restul au rămas în tabără, au pregătit masa, au adus apă sau au înotat în lac. 

Ștefan a ajuns spre seară, după ce a plecat cu o zi înainte din Brașov pe bicicletă. A ajuns în Sebeș la 12 noaptea și a pedalat prin Roșia Montană pe poteci și drum neasfaltat. A dormit două ore iar pe la 7 l-a întâlnit undeva la o stână pe ciobanul Ovidiu, un om foarte cumsecade care i-a spus că e pe drumul cel bun. 

Băieții noștri au ajuns tot pe înserat, înainte de foc. Undeva printre crengile unui copăcel am găsit un body de copil care a sfârșit bucățele după ce am încercat să-l probăm pe Levi. Ce e drept e că..aproape intrase. Oricum, în acel moment am rămas cu un președinte dezbrăcat și cu părinții Dariei în drum spre noi. Așa că am făcut focul ca să nu îi fie frig și am mâncat împreună. 

Restul fost doar o seară liniștită de Magyar Techno și câteva aterizări în lac, deci nimic ce merită povestit.

 

 

Ziua 4: Ziua în care ne plimbăm cu Tică pe coclauri

Astăzi am făcut un traseu cu Tică Darie prin Roșia Montană în care am avut pare de o lecție de istorie interesantă despre acest loc. Unii cu bicicletele, alții pe jos, am pornit într-un traseu total nepotrivit pentru biciclete și puțin arși de soare să explorăm zona.

Am ajuns astfel să vedem Tăul Anghel, Panorama, Piatra Corbului, Sfinxul din Roșia Montană, Cariera Cetate și multe galerii romane.

A fost o zi faină, ne-am oprit să mâncăm ciocolată, fructe de pădure, prune sau mere de pe drum. Ne-am și rătăcit puțin pe unele poteci și foarte important, am fost însoțiți de Horia și Iuli. Am auzit povești care spus că în pereții caselor vechi  de la Roșia Montană  încă se poate găsi aur sau ascuns de bătrâni la naționalizare pentru a fi păstrat în familie, fără a transmite generației următoare locul în care a fost ascuns.

Am vorbit despre mafia aurului și cum poate fi scos din mine sau despre influența RMGC asupra regiunii și am continuat să vorbim şi la Tică pe iarbă sau în hamace la ora 3 când am ajuns.

Mai târziu, ne-am întors în tabără și am jucat Psihologul vreo 2-3 ore lângă foc.

 

 

Ziua 5- Cocoț Babe

Mai știți când v-am zis că băieții noștri au fost să exploreze zona? Astăzi am mers și noi, majoritatea, rămânând în tabără doar Sânziana, Liviu, Irina, Cornel și Marius.

Astăzi a plecat și Ștefan acasă cât noi eram la cocoț.

A fost interesant. Am avut 3 trasee de niveluri diferite și ne-am petrecut toată ziua pe ele. Levi a avut răbdare cu începătorii și și-a petrecut ziua învățându-i pe ei și oferindu-le instrucțiunile necesare.

Am adormit prin hamacele suspendate de niște copăcei de lângă stâncă și am făcut poze.

Ne-am făcut și prieteni noi, șerpi, păianjeni și niște șoricei în stânci care acum probabil au nevoie de puțină consiliere psihologică după ce Levi a țipat la ei ca să-i sperie.

Ne-am întors în tabără pe seară, pe unii din noi i-a prins ploaia până la mașină dar seara a fost frumoasă, iar ploaia nu a ținut mult timp.

Am sărbătorit ziua lui Stoleru. La mulți ani, nici n-ai idee cât ne bucurăm că ești cu noi!

 

 

Ziua 6: Șpăcluit

În dimineața aceasta ne-am luat la revedere de la Sânziana care s-a întors acasă.

O mare parte din noi ( Sabina, Miruna, Solcan, Irina, Cornel, Mircea, Liviu, Ghighi, Tibi, Andrei, Zsolt, Misha Lush) am mers să ne întâlnim cu Tică, Iuli, Horia și Ionuț, pentru a ajuta la reconstrucția unei case. Mai precis, am încercat să dăm tencuiala jos din două camere și de pe tavane, pentru a le reconstitui.

În pauze am primit multe bruschete cu roșii de care nu ne mai săturam, biscuiți cu nutella și  pepene, iar după mese puteam să ne relaxăm în hamacele din grădină.

Au fost totuși câteva persoane care au rămas în tabără. Dani, Levi, Marius și Alex și-au petrecut toată ziua acolo. 

După ce s-au întors de la muncă pe seară, Ghighi și Tibi au plecat la alergat.

Spre seară am mâncat ciorbă și paste și am cântat la focul de tabără. Târziu au ajuns și Andreea, Silvana, Grinch și  Vava.

 

Ziua 7- Tura de la Geamăna și ceva despre concert în biserică și miros de vaci.

S-a plecat de dimineață înainte de 9, la lacul de decantare Geamăna. Pe drum am trecut pe lângă o carieră și ne-am mai plimbat pe colauri. Stoleru și Solcan au plecat în alergare la 10 și au ajuns grupul din urmă după 8 km.

Câțiva au rămas să păzească tabăra și au jucat jocuri.

După ce ne-am întors din drumeție, Ghighi, Tibi și Miruna au mers până în sat la biserica unitariană din centru la concertul Mariei Răducanu. Au ocupat singuri un rând de scaune din biserică pentru că Ghighi și Tibi fuseseră înainte într-un grajd, iar în timpul concertului au realizat că nu biserica miroase a vaci, ci ei , aşa că nu au fost mulţi doritori care să se aşeze lângă.

A fost un concert foarte special. La ușa bisericii s-au întâlnit cu alți CPNT-iști veniți să asculte dar cum nu au mai prins concertul, am plecat cu toții la bere în sat.

După ne-am întors ușor, ușor în spre tabără și am stat până dimineața să cântăm.

 

Ziua 8- Am băut bere în biserică și ne-a plăcut.

E dimineață zori de zi și ultima zi de cocoț. Deși eram toți foarte obosiți am stat toată ziua lângă stânci, cel puțin o parte din noi.

Ne-am continuat somnul în hamace până  a ajuns toată lumea și am lenevit mai toată dimineața. Vava a adus cu ea un pui de cățel care era aproape de a fi călcat de una din mașinile noastre. Foarte mică și împiedicată, cățelușa pe care am numit-o tot Vava s-a adaptat repede în familia CPNT și și-a făcut și ea somnul odată cu noi pe sub stânci.

Mașina lui Levi a plecat destul de repede înapoi, în timp ce restul au rămas până la apus la cățărat. Pe drumul de întoarcere am supraagloerat mașinile cu o serie mare de cumpărături care cuprindeau cantități industriale de alcool, sucuri și mâncare pentru ziua Sabinei.

Cei din tabără au făcut de mâncare și de-a lungul zilei un duș în ploaie și un trenuleț cu saltelel pe lac. Enoriașii Levi, Cornel și Solcan au băut bere în biserica din sat și s-au jucat cu clopotul.

Am ajuns în tabără unde am mâncat o tocăniță și ciorbă, ambele extrem de bune. La mulți ani, Sabina! Tot mică va rămâne pentru o mare parte din noi. La 12 noaptea am băut șampanie și i-am cântat.

Lângă noi, pe partea cealaltă a lacului, un grup de oameni sărbătoreau tot o zi de naștere dar pe complet alt film decât noi. Încercam să vedem dacă metalul de la noi, bruia manele de la ei și nu știu dacă în mod surprinzător sau nu, manele se auzeau mai tare, însă cam așa arătă orice majorat ca la carte.

Am adormit târziu, gândindu-ne cât de rău ne pare că a doua zi plecăm.

 

Ziua 9- La drum spre..acasă

La revedere Roșia Montană. Mulțumim! Ne vedem și anul următor!

Mențiuni: 

În fiecare dimineață Dani a făcut functional training cu cei din tabără și îi mulțumim mult pentru asta.

Acest raport de tabără a fost realizat de către

Miruna Crăiuț

Andrei Solcan

Sabina Bujoreanu

Tibi

Bucegi – Piscul Lăncii – Noiembrie 2018

Jurnal de călătorie  3 Noiembrie 2018

Traseu: Bucegi: Sat Poarta – şaua Poliţe – valea Gaura – piscul Lăncii – şaua Ţigăneşti – sat Poarta

Participanţi: Cornel, Mădălina, Mitică, Ştefan, Mona, Ioana, Iulian, Eduard, Cristian, Teodora, Cătălina, Vlad

Pe fondul unei toamne aride care mă face să cred că n-a mai plouat din vremuri glaciare am un chef de ducă nebun, aş pleca oricând, oriunde. De-aia sâmbătă, la propunerea lui Cornel (zis şi mare) şi arderea călcâielor mele am organizat o plimbare în Bucegi.

Nu ne-am pus deloc problema buletinului meteorologic că oricum e vreme bună, aşa că dimineaţa (a se observa lipsa lui „dis de”) am plecat din capătul de sus al satului Poarta spre şaua Poliţe. Căldură mare, discuţii, întâlniri cu oameni necunoscuţi nouă, uşor, uşor am ajuns în valea Gaura unde am căutat îndelung apa care lipsea şi am făcut o regrupare  pentru a intra cu toţii pe un vâlcel care părăsea traseul marcat şi urca abrupt spre piscul Lăncii.

Gurile nu mai scoteau atâta gălăgie, dar în schimb scrâşneau ceva ce semăna cu foamea, iar după încă 15 minute pauza de masă a venit la ţanc, şi la propriu şi la figurat pentru că locul a fost unul de vis pentru masa de prânz, mai că-mi venea să propun să terminăm tura acolo (dar asta era o altă tură şi ştiu că turele se anunţă miercurea după 19, deci mi-era imposibil). Oricum, am petrecut ceva timp acolo cu mâncare gătită, dulciuri, dulciuri şi ceapă până ce conştiinţa numită Cornel ne-a mustrat pe toţi.

Urcarea s-a mai domolit şi vârful a devenit vizibil, iar împrejurimile zonei Bran puteau fi văzute clar dând noi idei de călătorie. Pe seară pasul s-a mai grăbit, poate şi pentru că începuse coborârea, o altă pauză la refugiul din şaua Ţigăneşti, iar apoi coborârea prin pădure au fost povestea după-amiezei. Noaptea a venit la capătul de sus al pârtiei de schi Zănoaga, dar nu ne-a deranjat în nici un fel pentru că fiecare din noi zărea imaginar spuma cremoasă a berii Ciucaş.

După un transport ilegal cu 6 în maşini de 4 am ajuns acasă, cel puţin eu, acolo unde nici nu credeam că e aşa bine chiar dacă ştiu proverbul ăla de multă vreme. Ziua s-a terminat treptat şi sigur urmând etapele ţuică, bere, bere, vin, vin, vin, vin, vin… şi data viitoare-n tură.

A consemnat,

Vlad S.

Tibi
Skip to toolbar