Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | Canionul Ciorânga 20.09.2018
15299
bp-legacy,post-template-default,single,single-post,postid-15299,single-format-standard,admin-bar,no-customize-support,ajax_fade,page_not_loaded,,side_area_uncovered_from_content,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.1.1,vc_responsive,no-js

Canionul Ciorânga 20.09.2018

Canionul Ciorânga 20.09.2018

Participanti: 

Cezar fricosu’

Roland incepatoru’

Tibi bazatu’

Levi echipatu’

Alex sexoasa

În toți munții românești exista trasee marcate și trasee nemarcate.

Ei, bine, Canionul Ciorânga intra în categoria celor nemarcate, care nu pot fi parcurse fără experiență montană, echipament de alpinism și muult curaj și dragoste de munte. 

Desi singura persoana din grup care a mai fost pe-aici a zis ca e o saritoare mare si-n rest e fain, am ajuns acolo si-am folosit din plin coarda și hamurile pana la saritoarea cea mare. Adică de doua ori, să se noteze.

La săritoare, Levi s-a dus primul și, deși vedeam doar doua pitoane de jos, am avut surpriza sa-l auzim exclamând la fiecare priza mare și prietenoasa și la fiecare piton din traseu, pitoane care au fost așezate foarte prietenos.

Ce frumos și relaxat am povestit eu pana sa urc pe saritoare.

La fel ca acum multi ani, cand am urcat ultima data pe ea, m-am tinut de primele bucle pentru a urca, apoi am catarat normal printr-un horn oblic pe care stateam pe burta și inaintam ecact ca intr-o pestera foarte scunda, unde atingi podeaua cu burta și tavanul cu spatele. 

În fine, am ajuns mai sus, intr-un loc în care stateam foarte confortabil asigurat de sus, de la 4 metri distanta, insa eram separat de filator de o prapastie de douăzeci de metri.

Inspaimantator. Acolo am avut toti momentele limită, unii înjurau, altii înjurau, mie imi venea sa plang, sa ma pun jos și sa le zic ca nu mai fac nimic – sa ma salveze ei. Panica m-a cuprins cu totul. Mi-a dat Levi niște pastile de îmbărbătare, adica mi-a zis sa respir, dupa ce i-am zis ca hiperventilez. Am respirat și m-am calmat un pic.

Apoi am încercat, numai ca la catarat, frica nu e de prapastie, ca odata ce intrii în ea, e clar ca drumul merge doar inainte. Eh, la catarat, greu și important e momentul cand renunți la confortul gândului ca te poți întoarce de unde ai plecat, iar dacă nu renunți, atunci se instalează panica.

Odata ce te-ai aruncat la a merge înainte, totul e minunat! Cateri și te vezi precum Alex Honnold și alti mai mari cățărători, ca pana la urma să ajungi sus și sa dai voie trupului sa tremure in liniște, creierului sa se relaxeze, iar ochilor sa-i vadă pe cei care vin după tine.

Ma rog, asa a fost pasul asta, altele sunt mai faine, altele mai puțin faine, dar diferite și cu farmecul lor.

Apoi au urmat alte cățărări la care am făcut pe eroul și altele la care am făcut pe copilul și am cerut sa fiu filat. 

Oricum, Levi, făcând asta cap, este acum eroul meu (nostru) și la cățărat, nu numai la gagici 🙂

La un moment dat, se termina partea cu stâncă integral și începe o față căzută înierbată, plina de pietricele la fiecare pas.

De acolo, începem să vedem și noi in final Soarele, fapt care ne face să mergem din ce în ce mai încet și să ne oprim la masă, să ajungem târziu în creastă – atât de târziu încât ne-a prins apusul acolo. Ma rog, nici măcar nu am prins apusul acolo, că am început să coborâm fix înainte să coboare Soarele. De acolo, totu-i poveste de-ntuneric, de nepovestit – față de cum a fost urcarea.

Raport de tură realizat de către: 

Cezar Crican

No Comments

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to toolbar