|
CINE SUNTEM ?
Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism (CPNT) este o organizaţie nonguvernamentală care acţionează în sprijinul protejării mediului şi practicării turismului ecologic. Înfiinţat în anul 1973, C.P.N.T. este format actualmente din aproximativ 100 de voluntari, majoritatea studenţi, care, pe lângă participarea la numeroase acţiuni cu specific montan(tabere, competiţii), sunt receptivi şi se implică activ în acţiunile clubului.
Majoritatea proiectelor derulate de C.P.N.T. se focalizează pe promovarea participării publice în activităţile asociaţiei noastre şi a accesului liber la informaţiile de mediu, precum şi pe încurajarea şi promovarea planurilor de dezvoltare locală durabilă.
Cele mai recente activităţi ale organizaţiei s-au axat în principal pe campanii de educaţia eco-civică a populaţiei. În paralel ne-am ocupat de amenajarea traseelor turistice din Judeţul Braşov şi de organizarea cursurilor cu specific montan.
MISIUNEA ASOCIAŢIEI
Atragerea, informarea şi implicarea tinerilor în activităţi care presupun diminuarea degradării mediului.
Atragerea, informarea şi implicarea tinerilor în activităţi montane. STATUTUL Documentul juridic pe baza caruia functioneaza organizatia poate fi descarcat de aici. PRINCIPII - Organizaţie locală, independentă, multiculturală şi fără apartenenţă politică;
- Evaluarea în mod critic a tuturor acţiunilor;
- Stabilirea dialogului şi evitarea confruntărilor inutile;
- Implicarea comunităţilor locale în planificarea şi realizarea programelor în teren, cu respectarea atât a nevoilor culturale cat şi economice;
- Realizarea de parteneriate cu alte organizaţii şi comunităţi locale în vederea creşterii eficienţei asociaţiei;
- Derularea operaţiunilor eficient din punct de vedere financiar şi utilizarea fondurilor primite de la finanţatori şi sponsori într-o manieră transparentă.
OBIECTIVE
- Atragerea şi implicarea grupului ţintă al organizaţiei(în special studenţi din anii I si II, elevi de liceu);
- Informarea grupului ţintă şi a comunităţii cu privire la problemele de mediu ale judeţului;
- Proiecte de igienizare şi refacere a traseelor turistice din zonă;
- Cursuri teoretice şi practice de instruire şi formare a membrilor;
- Competiţii cu caracter montan la nivel naţional;
- Colaborarea cu autorităţile locale la identificarea şi rezolvarea problemelor stringente de mediu existente la nivel local.
ACTIVITĂŢI IMPORTANTE IN ANUL 2007:
- Seara ecologică - 5 decembrie 2007.
- Întrunire cu ONG-uri de mediu din România - 4 decembrie 2007;
- Întâlnirea generaţiilor CPNT - 1- 2 decembrie 2007, Plaiul Foii;
- Tura Aniversară CPNT - 24- 25 noiembrie 2007 - 34 de ani de CPNT (Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism) - cabana Garofiţa Pietrei Craiului;
- 12 - 16 noiembrie partener în organizarea Evenimentului „UNIFEST 2007”
- 12 - 13 noiembrie Participarea la training „Comunicare şi leadership”-organizat de AIESEC Brasov
- 20 - 21 Octombrie Teambuilding- activitate de integrare a membrilor noi- Cabana Mălăieşti;
- 6 octombrie 2007 Participare la Maratonul Pietrei Craiului;
- 2 - 5 octombrie 2007 “Campania de recrutare 2007” - Corpul C al Universităţii „Transilvania”;
- 21 - 23 septembrie 2007 Locul V la Trofeului Carpaţilor A.T.E. Carpatia;
- 24 - 26 august 2007 Locul II la Trofeul „Ursul Carpatin” organizator Caraiman Câmpina, Poiana Ţapului;
- 13 - 19 august 2007 Locul I la a VIII-a editie Trophy Mont-Delt-Mar Challenge;
- 13 - 15 iulie 2007 Locul II la a VI - a ediţie a concursului de turism sportiv "Trofeul Braşovului", Masivul Piatra Mare;
- 10 - 17 iulie 2007 Participare la “Şcoala de vară” ANSIT modulul “Managementul proiectelor şi programelor”;
- 29 iunie - 1 iulie 2007 Locul II Cupa Vânturariţa 2007 organizator Clubul de Turism Alpin Vânturariţa, Canton Silvic Prislop Parcul National Buila-Vânturariţa;
- 11 - 13 Mai 2007 Participare la Lira "TURIST" Amara 2007, organizator Fundaţia de Turism şi Ecologie a Dunării de Jos "Ciulinii Bărăganului";
- 22 aprilie 2007 Ziua Pământului- scenetă ecologică expoziţie foto, igienizare Pietrele lui Solomon, acţiune de informare;
- 30 martie - 1 aprilie 2007 Participare la Lira Primăverii, organizator Asociatia “ECOSIT” Focsani şi Federaţia Română de Turism Sportiv (F.R.T.S.) Greşu- Lepşa, Judeţul Vrancea;
- martie-mai 2007 Campania 2%: "2 % Protejeaza Mediul, fi unul din cei doi!"“;
- 16 - 26 martie 2007 “Şcoala de iarnă 2007”- A.N.T. desfăşurată în Masivul Hăşmaş;
|