Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | Tabara de iarna CPNT 2008 – Cabana Turnuri
414
bp-legacy,post-template-default,single,single-post,postid-414,single-format-standard,admin-bar,no-customize-support,ajax_fade,page_not_loaded,,side_area_uncovered_from_content,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.1.1,vc_responsive,no-js

Tabara de iarna CPNT 2008 – Cabana Turnuri

Tabara de iarna CPNT 2008 – Cabana Turnuri

E noapte…suntem in masina cu Stef, ne intoarcem dupa lira de la Olanesti. Mai e de mers pana in Brasov si maine (luni) tre sa plecam in tabara din Fagaras. Suntem nedormiti de vineri, cu gandul la bagajele nefacute…Ne salutam tacuti si pornim fiecare spre barlogul lui pe care nu aveam sa-l mai vedem in urmatoarea saptamana.

Image…4.40 dimineatza, ma trezesc, pornesc calculatorul…pun niste folk sa imi revin dupa o noapte jumate nedormita. Ma uit la rucsac…e aproape gol, un sac de dormit si trei tricouri, insa am fost avertizati sa ne lasam spatiu pentru mancare.
Cu pasi grabiti ajung in gara. Fetze vesele, rucsaci si o gramada de mancare…doar ne astepta o tabara de o saptamana. Impartim echipamentu de cocotz, mancarea, trusa medicala si ne suim in personalul de Sibiu, intampinati de „mirosuri grele”…insa nik nu poate sa ne stearga zambetele de pe fatza.

Suntem 10: Ioana Bejan, Andrei, Nicu, Oana, Teo, Pupaza, Luci, Hea, Daniela si Cornel.
Dupa un drum tumultos, ajungem in mica gara Ucea de unde ne astepta cale lunga pana la Cabana Turnuri din masivul Fagaras.

Dimineatza e insorita, un pic racoroasa, dar senina…numai bine de mers cu tractorul pan’ la capatul drumului forestier. Insa tractorul nu a venit…si era atata de mers. Bejanca a luat fraiele in mana, a sunat si in cateva minute au aparut 3 masini cu cabanierul in frunte, scuzandu-se de situatia creata.

Un prim popas si o prima masa copioasa…pe marginea drumului forestier pe care balteau noroaiele, insa ne astepta un drum lung si istovitor.

Nimeni nu vrea sa plece primu, Daniela seful taberei ne da ordin si…nu avem ce face…pornim. In fatza noastra se intind kilometri de drum forestier, trecem de mina de uraniu si dupa ceva timp intram pe poteca marcata. Urmeaza serpentinele, drumul e lung…doar l-am mai facut acu vreo 7 ani si imi amintesc ca promisesem printre dinti si injuraturi ca nu o sa mai calc pe aici.

„Rucsacul m-apasa greu/ Iara eu prin munti mereu”, cantam, glumim, facem afise ecologice imaginare…insa drumul nu se mai termina. Inaintam printre sudori, luam altitudine…ajungem la zapada…insa cabana nu se vede.
Inca o serpentina, inca o panta, inca un podetz, inca un izvor…din urma apare Dutu…inca un sfert de ora. Am prins aripi, aproape alergam cu gandul ca astazi vom sta…nu trebuie sa facem nik…doar sa ajungem!!!

Se vede cabana….da’sus au pus-o, rustica, primitoare…am ajuns. E vreo 16.30, mancam, glumim, ca Dutu e baiat fain!!!…incropim un program pentru a doua zi, facem echipele pentru bucatarie si pentru apa, dupa care Daniela decreteaza program de voie…unii se odihnesc, alti se insira la povesti de muntzomani…dupa care se asterne linistea.

Ziua 2: ma trezesc primu cu Pupaza si Hea. Suntem prima echipa la bucatarie. Ne familiarizam cu locul de luat apa, cu soba, aragazul si tot ce insemna bucataria lui Dutu. Eram ca acasa…

Se trezesc toti, mancam, ne echipam cu tot ce avem mai bun la noi …pentru ca azi atacam Podragu. Nicu si Bejanca pleaca pe foci inainte, noi la vreo 15 minute dupa ei.

„- La amiaza se strica vremea!!! ne striga Dutzu din fatza cabanei…insa ne-am luat masurile de precautie…si apoi il avem pe Luci care e expert in turismul hivernal. Urcam, sapand trepte in zapada si apoi pe versanti cu fetze inierbate. Zapada nu e asa mare cum ne asteptam noi, insa afara era rece si neaua destul de stabila.

S-a stricat vremea…imediat dupa ce zarisem spre Taratza, doua capre negre. Acum nu-l mai vedeam decat pe Luci care era in fatza mea si pe Pupaza care era in spate. Peisajul era la fel peste tot…alb. Am incercat sa tinem traseul de iarna si sa ne orientam cand mai aparea un ochi de claritate in ceata deasa. Am ajuns la groapa de gunoi de la Podragu, asta insemna ca suntem pe drumul bun. Traseul a fost scurt pentru ca in vreo 2 ore din Turnuri am ajuns la Podragu. Cand am ajuns la cabana, Nicu si Bejanca tocmai coborau pe schiuri. Zapada era destul de mare, noi eram undeva la nivelul tablitei pe care scrie Cabana Podragu…asa ca va inchipuiti cat era.

Vremea ciudata, vantul puternic si ceatza groasa ne-a gonit de vale inapoi la caldura cabanei Turnuri. Tanjeam spre creasta care se mai zarea cand ceata se mai indura de noi si ne lasa sa mai vedem pe unde suntem.

ImageAm ajuns devreme..asa ca in asteptarea mancarii Nicu a tinut un minicurs practic despre avalanse. Asta inseamna ca a sapat o sectiune si a declansat o miniavalansa….asa cum vedeti pe Discovery Channel!!!. Zapada era destul de tare insa existau vreo doua straturi mai granulate…insa riscul avalanselor pana la Podragu era minim. Asta mai ales ca ne asigurase Dutu ca cursesera deja saptamana trecuta si nu mai ninsese de atunci.

Si totusi era devreme…am fi vrut sa stam, insa Daniela si-a intrat in rolul de sef. Vreo trei am fost trimisi sa construim o buda cat de cat ecologica tinand cont ca zapada era destul de mare in zona, vreo 4-5 s-au hotarat sa construiasca un iglu acolo unde Nicu ne facuse demonstratia mai devreme….

Cand mazarea fu gata, incheiasem toate treburile…si dupa masa copioasa ne-am retras la o cantare in iglu cu mic cu mare. Oana ne-a incalzit cu vocea ei, insa dupa ce s-a retras a luat si caldura cu ea asa ca nu am mai putut dormi in iglu…chiar daca Pupaza si Andrei erau foarte dornici. Si pe deasupra Bejanca era la bucatarie a doua zi…si nu vroia sa inghetam pe acolo, mai ales ca s-a aratat foarte protectoare fata de Andrei toata tabara .

Iarasi ne-am trezit tarziu…dar spre surprinderea mea oamenii erau incantati de o noua tura. Dutu ne-a propus sa urcam pe Turnuri mai ales ca avea de gand sa vina cu noi. L-am adoptat repede…si traseul si pe Dutu.
Am plecat iar in monom catre valcelul cu pricina, lasandu-i la cabana pe Nicu si pe Luci care aveau de gand sa mai schieze si astazi.

Am fost insotiti pe traseu atat de ceata cat si de cainii de la cabana, adevarati montaniarzi…fiindu-le destul de greu sa urce si sa coboare pe toate tipurile de zapada, inghetata, afanata.

Traseul fu scurt rau…ori ne miscam noi bine…ori…nu stiu. Dutu ne propune sa coboram in cealalta parte catre cantonul de pe Arpasel si apoi sa ocolim muchia si sa urcam acele serpentine istovitoare care ne-au cam rupt in prima zi. Am pornit de vale…zapada excelenta…am exersat caderile in piolet si am fost insotiti de veselie pana la juma’…caci au aparut saritorile…daca nu erau inghetate nu ar fi fost probleme. Asa ca tiptil-tiptil pe ocolitoare… am inceput sa descataram, pioletul devenind o a treia mana.

Acele portiuni erau destul de riscante insa le-am trecut cu bine, pentru ca CPNT-ul e un grup unit de muntzomani. Vreau sa remarc aici oamenii care au plecat in aceasta tura pentru ca au arat ca stiu sa respecte muntele cat si pe cel de langa el. Ma gandeam la un moment dat ce incepatori erau in tura…si razand mi-am dat seama ca doar eu si Andrei Bejan avem doar un an vechime in club (si eram singurii „masculi” din tura ). Ca o scurta paranteza…radeau Bejanca si Pupaza spunand ca CPNT ar trebui sa se numeasca CFNT (clubul fetelor pentru protectia naturii si turism)!!!

Cantonul foarte fain, destul de ingrjit…insa cam venea seara peste noi….nu am putut sa ne odihnim prea mult si am plecat. Cu Dutu lider…pe marcat , pe nemarcat, tras la raspundere de Bejan si Pupaza, am ajuns in regula la cabana. Fericirea cea mare a fost ca noi ne puteam odihni, in timp ce Bejan si Nicu trebuiau sa ne prepare cina ( piure cu cabanosi…si acu mi-e pofta). Maine era joi…urma sa ne inmultim (Victor, Vlad si Ioana Balea).

Sa nu uit…de la canton, juma de drum l-am facut pe niste urme de urs…se pare ca si el stia drumu.
Ca sa respectam regulile de pan’ atunci iar reusim sa ne trezim tarziu . Era ziua baietilor…Andrei si Luci ne-au incantat cu un mic dejun copios, nu atat ca si cantitate cat si ca prezentare. Am realizat atunci, ca de fapt aceasta tabara e un prilej bun de antrenament pentru ca era ziua si tura, asa ca Daniela a propus o noua tura. Azi urcam pe Taratza….parea aproape, dar erau vreo 500m diferenta de nivel. Nicu pe foci era primul, noi invidiosi in spate. Ce usoara parea urcarea pe schiuri… Si cum am amintit era ziua baietilor…asa ca am inceput sa batem la trepte prin zapada, intai Luci, apoi eu si mai tarziu unul din junii nostri Bejan. Parca urcam spre Himalaya, doar zapada trosnea sub noi si din cand in cand se mai auzea clinchetul pioletilor lovindu-se de cate o bucata de gheata. Ca si locomotiva care strabare tinuturile inghetate ale Siberiei, urcam catre culme invaluiti de aburi ce ieseau din trupurile noastre incalzite. Traseul destul de solicitant, panta abrupta, zapada greoaie…insa inaintam arzator catre culme. Ne gandeam ca facem culmea pana in Podragu si ne intoarcem, ca doar aveam un ritm bun…si parca nimic nu ne putea opri.

http://www.youtube.com/watch?v=k8hP6sUT2G8

Suntem sus…privelisti mirifice catre orizont, culmi nesfarsite catre creasta…si iarasi cu nostalgie dor de munti. Culmea noastra stancoasa rau parea inabordabila. Zicea Daniela la un moment dat…”Inamicule, te-ai cam muiat”…dar totusi eram 9 si avea sa fie fiecare pentru el. Nu era cazul sa bravam, asa ca dat-o de vale. Usor de zis, greu de facut. Zapada inghetata ne da de furca, iar suntem nevoiti sa actionam ca un grup, Andrei si Luci sunt lideri, Pupaza da sfaturi si…..deodata aud…”-Copilutzu!!!!”. Ne oprim instant, ma asigur in piolet si trag o privire catre vale. Daniela, mult mai jos…franeaza cu pioletul puternic, apoi se ridica cu emotie dar totusi cu un zambet larg…”-Sunt ok”. Restul traseului il parcurgem cu grija. Panta destul de mare nu ne permite sa ne dam de vale la piolet, era cam riscant. Totusi in apropierea cabanei ne facem pe plac si alunecam cu usurinta la vale.

La Turnuri ne asteapta Victor, Vlad si Pisi. E cam tarziu asa ca nu le putem oferi o tura scurta. Cativa ne facem de treaba in cabana, ceilalti se duc la partie. Seara ne asteapta bulzul, lumea vine inghetata de la partie bucurandu-se de caldura primitoare a sobei.

Ne desfatam cu bulzul facut de Luci si Bejan, dupa care ii petrecem cu glume, povesti si cantece pe cei care a doua zi aveau sa coboare catre Brasov. Avea sa fie cea mai calduroasa noapte…am avut io grija sa fie soba plina de lemne…asa ca la un moment dat nu stiai ce sa mai arunci de tine si de ce sa te mai lipesti…sa-ti racoresti sufletelul.

Dimineata, destul de devreme…Nicu, Luci si Hea au inceput sa coboare inspre Victoria. Si cate planuri ne facusem sa atacam Moldoveanu cu Bejanca… Daniela vroia sa facem o tura!!! Daca sefu zice, nu ai ce sa faci. Pe deasupra, astazi era chiar fain afara… Am propus o urcare in creasta si dupa aceea pe varful Taratza, sau cat de mult puteam inainta.

In ritm alert am pornit catre Podragu, parca eram in Crai si cunosteam totul pe de rost. Azi conduc tura asa ca incerc sa fiu responsabil, caci ochii Danielei is pe mine. Pisi nu se simte prea bine, nu recunoaste si nu ar face-o in urmatorii 100 de ani, ca asa-s CPNTisti…”bataiosi”. Se simte oboseala turelor, insa totul e perfect: zapada, vremea.

Ajungem la Podragu si trecem ca acceleratu de Iasi….cat mai sus catre culmi. Vedem indicatorul de pe creasta, nu mai e mult…insa zona e cam expusa. Sa trecem cate unul, ca asa e la carte….fiori trec prin noi asa ca trecem cate doi. Totu-i bine…dar hop…alunec…si ma duc….

Curios, nu stiu cum vad ceilalti, dar eu ma simt ca o pisica care sa fixata cu gherele pe un geam la 45 de grade. Sub mine…lacul Podragul!!! Oricum e acoperit de zapada, si totusi distanta e mare, pot prinde viteza…ganduri negre ma petrec. „-Cornel!!!”…si ma trezesc. Bejanca coboara in pioleti pana aproape de mine. Ajung sus in carare…e totul ok. Azi ma uit la filmuletz pe calc si nu imi pare asa periculos, se pare ca totusi camera nu surprinde chiar totul. Fac parantaza si zic, ca lucrurile frumoase nu le vezi in poze si fotografii, le vezi daca esti acolo cu ochiul liber.

Revenim, plecam mai departe, creasta e atat de aproape, inaintam prudent si …decizia e unanima, ne intoarcem. Riscul e foarte mare…un strat de 10 cm de granule de gheata ca o mazariche sta sub zapada pe care calcam. Nu avem un expert in avalanse cu noi si cred ca nici el nu si-ar fi asumat riscul pentru toata lumea. Asa ca ne intorcem…si eram atat de aproape. Ma uit la Bejanca si la Pupaza si ne intelegem din priviri ca de Moldoveanu nici nu se putea pune problema.
Cornisele din creasta radeau de noi parca spunand ca azi au castigat ele, dar ele nu stiu ca greu vezi CPNTist invins.
Suntem la cabana, catre seara apar Liviu, Melutza, Razvan si Andrei al Oanei. Vine si Dutu…iar nu a luat carnetu…e la fel de vesel. Asa l-am vazut in prima zi si nu s-a schimbat deloc…poate de aia il placem asa de mult. Oameni buni, mergeti la Turnuri care are cabanier fain!!!!!

ImageIncet, incet ne retragem la somn. Maine e ultima zi. Scurta, tabara a fost scurta…chiar asa ni s-a parut si mie si celorlalti…dar daca stau sa ma gandesc, toti am fi in stare sa stam si cate o luna pe munte. Oare cine a facut sa avem „virusul”asta?
Sambata dimineatza…afara un zgribau de nu ai vrea sa iesi nici daca ai fi nevoit. Pierdem timpul, mancam din ce in ce mai des. Daniela ia atitudine…asa ca urmeaza un curs de zona. Se deviaza catre un adevarat brainstorming…si se ajunge la o idee de o viitoare tabara mobila pe creasta Fagarasului. Razvan ne prezinta asigurarea in piolet urmat de o dezbatere scurta pe tema avalanselor, prim ajutor, pericole in munti, semnalizare pe munte. Ne mai ajuta si Dutzu. Vine seara…e 8 Martie: Ziua Femeii!!!

Sarbatorim. Tiramitsu, vin, muzica rock, folk, chitara, Oana…si noi toti. Intr-un cuvant CPNT Brasov!!!!!!!
Ne despartim de Turnuri cu inima impartita si cu dorul de a ne reintoarce. Pe drum trei insi se ratacesc printre care Razvan, Pisi, Andrei(Bejan). Ne-am gandit ca trebuie sa gaseasca poteca la un moment dat pt ca alta varianta nu prea era accesibila.Nu stim nici acum cum au reusit sa piarda poteca atat de evidenta.Pe marginea acestei intamplari au loc cateva discutii despre cum ar fi trebuit sa mergem toti ,adica mai grupati si despre cum ar fi trebuit sa actionam in general cand se pierde lumea (mai avem de lucrat la capitolul asta)Ajungem in Victoria cu gandurile la ce a fost si ca ne asteapta iar cotidianul. Maestra de la departamentul transporturi, adica Pupaza, da un telefon si un microbuz vine dupa noi sa ne duca la Brasov.Bineinteles ca ii asteptam si pe cei trei. O ultima bere in Rapidu…si apoi fiecare spre barlogul lui. A doua zi ne asteapta referate, licente, munci, inspectii…dar nu conteaza caci am trait o saptamana adevarata la Turnuri in Fagaras.

No Comments

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to toolbar