Alex Fazakas:
„- Bună dimineata nene, spre cătunul urmator, mergem bine pe aici?
– Vai, măi baieti, pe jos se mai poate ajunge. Dar se termina drumul. Incepe gârla imediat. Nu puteti ajunge cu bicicletele pe aici, e rău. E foarte abrupt. Mai bine vă intoarceti.
Reusim noi sa ne descurcam cumva, voiam doar sa stim daca e directia bună , mai trec turisti pe aici?
– Pai au mai trecut, dar rar și nu cu bicicleta.”

Acest gen de conversație devenise ceva obișnuit în mica noastră vacanță din Munții Apuseni, în care am pornit împreună cu Biolan Mihai. Pentru 5 zile am încercat să scăpăm de agitația orașelor și să explorăm Munții Trascău, Metaliferi, Gilău și Muntele Mare. Eram conștienți de când am plecat că nu ne vom întoarce doar cu kilometri și elevație cumulate în contul de strava, ci și cu experiențe și povești care vor rămâne adânc întipărite în minte. Un raport de tură, care sper să inspire și pe alții și care detaliază traseul nostru. Sâmbătă am participat eu, Miță, dar și mulți alți prieteni la MPC, concursul nostru de suflet. Apoi, duminică m-am urcat în tren, împreună cu Miță, cu direcția Vințu de Jos. Prima zi (Vințu de jos- Zlatna, 75 km/1100 diferență de nivel, integral pe asfalt) se dorea să fie o zi ușoară, ca să ne recuperăm după concursul din ziua precedentă. Am pornit pe malul râului Mureș. Apoi am urcat în stațiunea Geoagiu Băi, unde am văzut Drumul Roman, Băile Romane și Cascada Clocota. Ne-am continuat drumul prin cheile Cibului până în satul Almașul Mare, unde am vizitat Muzeul Achim Emilian

Când am făcut planul, am crezut că este un muzeu mic și că în 15 minute, reușim să-l vizităm. Totuși am petrecut o oră întreagă sorbind fiecare cuvânt spus de către domnul Achim Emilian, care este și ghidul muzeului și care este foarte pasionat de ceea ce face. După această vizită, am continuat la lumina frontală până în Orașul Zlatna unde am dormit.

A doua zi (Zlatna- Cabana Negrileasa, 63 km/2560 diferență de nivel) am început cu o urcare corespunzătoare de 1000 metri diferență de nivel, în aproximativ 11 km până pe Vârful Dâmbău. Cel mai înalt vârf din Munții Trascău. Am trecut și pe la Refugiul Săruni, unde am descoperit un loc foarte liniștit și cu o priveliște spectaculoasă. De pe vârf ne-am continuat drumul spre Cabana Negrileasa. La cabană ne-am lăsat bagajele și am coborât în vale pentru a face o buclă în Munții Metaliferi. Am urcat cu bicicletele pe Vârful Poienița, care este cel mai înalt vârf din această unitate montană. Din drumul nostru nu au lipsit “scurtăturile” care ne-au purtat pe drumuri de taf foarte abrupte, prin mărăcini și boscheți. Urcarea finală spre vârf a fost un carry bike-uri dificil. Nu e tocmai un vârf recomandat pentru bicicletă, pentru că este stâncos și expus. După ce am trecut vârful a urmat o coborâre foarte frumoasă prin cătune și sate apusene, iar apoi urcarea la frontală spre Cabana Negrileasa, unde am și dormit.

A treia zi (Cabana Negrileasa- Valea Mănăstirii 55km/1645 diferentă de nivel). Am pornit pe linia de creastă spre Platoul Ciumerna. Traseul este asezonat cu zone de împins bicicleta, zone cu copaci căzuti și mai multe zone cu orientare dificila. Totusi este foarte frumos și aspectul este foarte pitoresc. A urmat coborârea la Lacul Igniel, singurul lac de baraj natural carstic din România. De aici am urcat înapoi în creastă și am cotinuat spre Piatra Craivii, iar apoi spre Piatra Bulzului. De aici am mai trecut o muchie spre Cetii și apoi am început urcarea finala spre Fata Petrii. Pe ultimele raze de lumină am coborât în Valea Mănăstirii.
A patra zi (Valea Mănăstirii- Buscat 70km/2442 diferenta de nivel). Socoteala de acasă nu are legatură cu socoteala din târg. Pe hartă părea simplu, urcăm, ținem dealurile, coborâm și urcăm din nou. Ce simplu! Totusi ziua a fost una lungă si plină. Am început ziua cu urcare în satul Ramet. De aici am continuat prin cătune spre Vf Secului. După ce am trecut de vârf ne-am uitat la ceas și ne-am dat seama că trebuie scurtată tura. Mai ales că încontinuare nu se vedea nici urmă de vreo potecă. Așa că am ales ca să coborâm direct spre Valea Ariesului pe la Huda lui Papara. Forestierul salvator care apărea pe hartă lipsea cu desavarsire. Nu ne-am întors spre traseul marcat și am insistat să o luăm drept în jos. Nu părea mai mult de 1 km de mers în linie dreapta până în Sub Piatră de unde puteam să coborâm pe marcaj. Totusi 1 km se poate dovedi foarte mult dacă este vorba de o zonă plină de mărăcini și inundată de vegetație. Intr-un final am reușit să coboram și am vizitat și portalul de la intrarea în Pestera Huda lui Papară. Am coborât apoi pe asfalt în Valea Ariesului și după pauza de masă am pornit prin Posaga de sus și Sagacea spre Muntele Băișorii și Buscat. Am prins și o ploaie, care a asigurat alimentarea băltilor din zonă, dar care nu ne-a oprit din drum. Am văzut de această dată și din șaua bicicletei traseul de la Maraton Apuseni și mi-am amintit de ce imi place, atât de mult acel concurs. Urcarea s-a terminat la frontală și cu căutarea cazării care se tot ascundea de noi. A cincea zi (Buscat-Huedin 91 km/1374 diferenta de nivel).
Ultima zi a fost mai mult la vale, dar totuși s-a strâns și ceva urcare. Am urcat pe Muntele Mare (cel mai inalt varf din masivul cu același nume). Am ținut creasta până pe vârful Smidele și de aici am coborât în vale, am traversat Somesul Rece și de aici am continuat pe una din muchile Munților Gilău. Trecând rând pe rând prin multe așezări fantomă, fără nici urmă de viață. Am ajuns și pe Chicera Comorii, cel mai înalt vârf din această unitate montană. De aici a trebuit să mai trecem o muchie și am ajuns la lacul Belis. Odata terminată si urcarea până în satul Belis știam că tura noastră este ca și terminată, până în Huedin urmând doar coborâre. În Huedin am spălat bicicletele și ne-am urcat în tren spre casă.