Acest gen de conversație devenise ceva obișnuit în mica noastră vacanță din Munții Apuseni, în care am pornit împreună cu Biolan Mihai. Pentru 5 zile am încercat să scăpăm de agitația orașelor și să explorăm Munții Trascău, Metaliferi, Gilău și Muntele Mare. Eram conștienți de când am plecat că nu ne vom întoarce doar cu kilometri și elevație cumulate în contul de strava, ci și cu experiențe și povești care vor rămâne adânc întipărite în minte. Un raport de tură, care sper să inspire și pe alții și care detaliază traseul nostru. Sâmbătă am participat eu, Miță, dar și mulți alți prieteni la MPC, concursul nostru de suflet. Apoi, duminică m-am urcat în tren, împreună cu Miță, cu direcția Vințu de Jos. Prima zi (Vințu de jos- Zlatna, 75 km/1100 diferență de nivel, integral pe asfalt) se dorea să fie o zi ușoară, ca să ne recuperăm după concursul din ziua precedentă. Am pornit pe malul râului Mureș. Apoi am urcat în stațiunea Geoagiu Băi, unde am văzut Drumul Roman, Băile Romane și Cascada Clocota. Ne-am continuat drumul prin cheile Cibului până în satul Almașul Mare, unde am vizitat Muzeul Achim Emilian.
Când am făcut planul, am crezut că este un muzeu mic și că în 15 minute, reușim să-l vizităm. Totuși am petrecut o oră întreagă sorbind fiecare cuvânt spus de către domnul Achim Emilian, care este și ghidul muzeului și care este foarte pasionat de ceea ce face. După această vizită, am continuat la lumina frontală până în Orașul Zlatna unde am dormit.
A doua zi (Zlatna- Cabana Negrileasa, 63 km/2560 diferență de nivel) am început cu o urcare corespunzătoare de 1000 metri diferență de nivel, în aproximativ 11 km până pe Vârful Dâmbău. Cel mai înalt vârf din Munții Trascău. Am trecut și pe la Refugiul Săruni, unde am descoperit un loc foarte liniștit și cu o priveliște spectaculoasă. De pe vârf ne-am continuat drumul spre Cabana Negrileasa. La cabană ne-am lăsat bagajele și am coborât în vale pentru a face o buclă în Munții Metaliferi. Am urcat cu bicicletele pe Vârful Poienița, care este cel mai înalt vârf din această unitate montană. Din drumul nostru nu au lipsit “scurtăturile” care ne-au purtat pe drumuri de taf foarte abrupte, prin mărăcini și boscheți. Urcarea finală spre vârf a fost un carry bike-uri dificil. Nu e tocmai un vârf recomandat pentru bicicletă, pentru că este stâncos și expus. După ce am trecut vârful a urmat o coborâre foarte frumoasă prin cătune și sate apusene, iar apoi urcarea la frontală spre Cabana Negrileasa, unde am și dormit.
