Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | Bucura Dumbrava – Cartea Muntilor
129
bp-legacy,post-template-default,single,single-post,postid-129,single-format-standard,admin-bar,no-customize-support,paged-5,single-paged-5,ehf-footer,ehf-template-bridge,ehf-stylesheet-bridge,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,elementor-default,elementor-kit-15664,no-js

Bucura Dumbrava – Cartea Muntilor

HRANA

  VISUL ar fi sa ne hranim cu parfumul florilor si al padurii. Dar pentru ca spiritualitatea aceasta nu e inca "de nasul nostru" pamantesc, un vis mai modest s-ar multumi cu neatarnarea dobitoacelor, care-si gasesc indestularea pe toate poienile. Am porni atunci la drum fara povara si fara grija clipei cand se vor ispravi merindele si va trebui, numai din pricina lor, sa ne coboram la vale. Ca doar nu putem lua cu noi trei furgoane cu de-ale mancarii, sau o coloana intreaga de voinici, cum zic cei din tara Fagarasului flacailor care duc "pocul" la munte. Suntem, vai, coplesiti si pedepsiti cu nevoi fizice de care "musai" sa tinem seama!
  Indata ce vorbim despre turism, limba calauzelor de dincolo ne vine in minte, limba lor nostima si pitoreasca, impestritata cu cuvinte germane sau unguresti, strans legata de amintirile noastre din muntii Negoiului, Parangului sau Retezatului!
  Chestia hranei nefiind usor de rezolvat, mai ales cand plecam pe mai multe zile, trebuie sa ne straduim sa masuram pretentiile noastre. Slanina, branza, paine, ciocolata, mere si ceai, iata un sir de bucate durabile, hranitoare si gustoase si mult mai lesne de transportat decat cutiile de conserve. Se-ntelege ca trebuie si zahar pentru ceai.

  Zaharul este cel mai bun reconstituant. Si daca mai adaugam si o bucata de unt proaspat in traista, nu cred ca Lucul sa se fi ospatat la vreunul din vestitele sale pranzuri ca noi drumetii. Ca, de, daca nu ne este inca ingaduit sa bem roua de pe iarba si sa mancam mirosul florilor, cu smerita supunere ne bucuram de ceea ce e – voie sa facem, ridicand ceasul pranzului la rangul unei placeri negative. Ce buna e aceasta placere, dupa ce ai umblat cinci sau sapte ore de-a randul si ti-e foame! Caci alta e foamea de sus si alta cea de jos: cu toata negativitatea ei, cu toata nevoia materiala din care se trage, foamea de sus contine un pic de spiritualitate, fiind datorita unui avant sufletesc spre frumusete si spre culmi. Si ce buna e setea, cand ai umblat mult fara sa gasesti apa, si ti-e cald! Te culci peste izvor si sorbi, si sorbi, si esti indata convins de adevarata existenta a ambroziei, pentru ca stii ca aceasta bautura a zeilor era usoara si dulce ca izvorul blagoslovit din care te adapi. Iar noi, drumetii din Bucegi am cautat un nume mai local pentru astfel de bauturi divine, si am inchinat lui Zalmoxe un amestec de zapada cu zahar si cu cateva picaturi de lamaie, numindu-l zalmoxiada. Am vazut cu ochii mei pe cel mai turistic poet al nostru rapit pana in cerul al saptelea de vreo douazeci si noua de cesti de zalmoxiada, pe care le bause, una dupa alta, pe varful Omului.

No Comments

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.