ECONOMIA FORŢELOR
NU vorbesc de economisirea fortelor pentru acei carora li s-ar potrivi porecla din cantecul vechi despre boierii Balaceni: "cei nebuni de vitejie"… drumeteasca. Acestora nu le trebuie nici un sfat, pentru ca nu l-ar primi. Puternicul lor temperament nu se disciplineaza decat prin sine insusi, dupa ce si-a facut de cap; dupa ce au inghitit kilometri si munti si s-au jucat cu prapastia, cu vijelia si cu viforul, chiar natura ii sileste sa inteleaga cate o invatatura practica. Dar nici atunci "nebunii" nu se caiesc de indrazneala lor, ci se inchina razand ca un viteaz inaintea unui alt viteaz. Acest temperament e rar in Romania actuala. El a inflorit in epoca haiducilor, fireste sub o alta forma sociala.
Celor ascultatori insa li se poate spune cu folos: economisirea indoieste fortele fizice. Ea incepe de la plecare. E bine sa pornesti cu pas domol si masurat, mai ales daca ti-a venit greu sa te scoli si esti inca amortit de somn. O sfortare prea timpurie iti taie genunchii pentru toata ziua. Un ritm potolit al mersului te duce departe, pe nesimtite, si-ti da putinta sa-ti grabesti pasul ori de cate ori vei voi, chiar la sfarsitul unui drum cat de lung. Triumful turistului cuminte e sa se intoarca cu toate incheieturile "unse", iar nu intepenite. La acest din urma rezultat, – sa ramai cu muschii indurerati, – poti ajunge si in doua ceasuri, daca te silesti si faci pasi prea mari pentru lungimea picioarelor tale.
Daca o coasta e brazdata de mai multe poteci, precum sunt aproape toate cele umblate de turme, sa apuci pe cea de sus cand sui la deal, iar cand tulesti de vale pe cea de jos. Astfel linia urcusului sau a coborasului este mai lina si fara saritori.
Cand pe o poteca de munte ingusta dai de un bolovan mijlociu, inalt pana la 60-70 de centimetri, nu trece peste el ca pe o treapta, ci azvarla-ti piciorul imprejurul lui, intr-o miscare semicirculara; astfel scapi de nevoia de a-ti ridica tot trupul intr-un genunchi.
Sa nu vorbesti mult la urcus. Vorba este o cheltuiala foarte mare in timpul suisului. Sa nu vorbesti cu cel care e mai jos si vine catre tine, pe cand tu stai deasupra si-ti odihnesti plamanii.
Un obicei neomenos al celor care umbla mai bine este sa porneasca din nou tocmai in clipa cand cei mai slabi i-au ajuns, dorind sa se opreasca si ei ca sa-si potoleasca inima. Sa nu zici ca se pot opri singuri. Celor deopotriva de puternici cu tine nu le pasa, fireste, daca mergi inainte, cum nu le pasa sa umble in urma tuturor celorlalti, sau alaturi de ei, sau in capul coloanei, pentru ca repeziciunea pasului atarna numai de vointa lor. Tovarasul mai slab sau mai neinvatat insa trebuie crutat, el trebuie strunit putin cate putin, iar nu zdrobit prin superioritatea ta. Il obosesti adanc sa te vada pornind, cand a ajuns langa tine. Ci asteapta-l si mai stai putin cu el. Cel mai uman lucru este sa-l lasi sa mearga inainte – e vorba de drumuri lungi – asa ca pasul lui sa fie normal pentru ceilalti.
Se intelege ca un bun conducator trebuie, la nevoie, sa face pe "locomotiva" si sa traga vagoanele din rasputeri, cand e vorba, de pilda, sa ajunga la un adapost inaintea furtunii sau pana nu s-a intunecat. Dar astfel de sfortari trebuie ocolite cat mai mult intr-o chibzuiala inteleapta a excursiei.
Greutatea pe care o duci in spate sa nu-ti impiedice rasuflarea, nici sa nu grabeasca bataile inimii. Multe accidente nenorocite din Alpii din strainatate se datoresc unei supraincarcari a turistilor care umbla fara calauza.
Cel mai bun tovaras-hamal la munte este magarusul. El nu are pretentiile calului. Ramane si o noapte intreaga nemancat, fara ca a doua zi, cand urca coaste repezi si saritori, sa simta vreo oboseala. Apoi e mic, usor, si cu copitele lui marunte nu strica frumusetea poienilor. Numai sa-i fii simpatic; altfel nu te asculta.
Celor ascultatori insa li se poate spune cu folos: economisirea indoieste fortele fizice. Ea incepe de la plecare. E bine sa pornesti cu pas domol si masurat, mai ales daca ti-a venit greu sa te scoli si esti inca amortit de somn. O sfortare prea timpurie iti taie genunchii pentru toata ziua. Un ritm potolit al mersului te duce departe, pe nesimtite, si-ti da putinta sa-ti grabesti pasul ori de cate ori vei voi, chiar la sfarsitul unui drum cat de lung. Triumful turistului cuminte e sa se intoarca cu toate incheieturile "unse", iar nu intepenite. La acest din urma rezultat, – sa ramai cu muschii indurerati, – poti ajunge si in doua ceasuri, daca te silesti si faci pasi prea mari pentru lungimea picioarelor tale.
Daca o coasta e brazdata de mai multe poteci, precum sunt aproape toate cele umblate de turme, sa apuci pe cea de sus cand sui la deal, iar cand tulesti de vale pe cea de jos. Astfel linia urcusului sau a coborasului este mai lina si fara saritori.
Cand pe o poteca de munte ingusta dai de un bolovan mijlociu, inalt pana la 60-70 de centimetri, nu trece peste el ca pe o treapta, ci azvarla-ti piciorul imprejurul lui, intr-o miscare semicirculara; astfel scapi de nevoia de a-ti ridica tot trupul intr-un genunchi.
Sa nu vorbesti mult la urcus. Vorba este o cheltuiala foarte mare in timpul suisului. Sa nu vorbesti cu cel care e mai jos si vine catre tine, pe cand tu stai deasupra si-ti odihnesti plamanii.
Un obicei neomenos al celor care umbla mai bine este sa porneasca din nou tocmai in clipa cand cei mai slabi i-au ajuns, dorind sa se opreasca si ei ca sa-si potoleasca inima. Sa nu zici ca se pot opri singuri. Celor deopotriva de puternici cu tine nu le pasa, fireste, daca mergi inainte, cum nu le pasa sa umble in urma tuturor celorlalti, sau alaturi de ei, sau in capul coloanei, pentru ca repeziciunea pasului atarna numai de vointa lor. Tovarasul mai slab sau mai neinvatat insa trebuie crutat, el trebuie strunit putin cate putin, iar nu zdrobit prin superioritatea ta. Il obosesti adanc sa te vada pornind, cand a ajuns langa tine. Ci asteapta-l si mai stai putin cu el. Cel mai uman lucru este sa-l lasi sa mearga inainte – e vorba de drumuri lungi – asa ca pasul lui sa fie normal pentru ceilalti.
Se intelege ca un bun conducator trebuie, la nevoie, sa face pe "locomotiva" si sa traga vagoanele din rasputeri, cand e vorba, de pilda, sa ajunga la un adapost inaintea furtunii sau pana nu s-a intunecat. Dar astfel de sfortari trebuie ocolite cat mai mult intr-o chibzuiala inteleapta a excursiei.
Greutatea pe care o duci in spate sa nu-ti impiedice rasuflarea, nici sa nu grabeasca bataile inimii. Multe accidente nenorocite din Alpii din strainatate se datoresc unei supraincarcari a turistilor care umbla fara calauza.
Cel mai bun tovaras-hamal la munte este magarusul. El nu are pretentiile calului. Ramane si o noapte intreaga nemancat, fara ca a doua zi, cand urca coaste repezi si saritori, sa simta vreo oboseala. Apoi e mic, usor, si cu copitele lui marunte nu strica frumusetea poienilor. Numai sa-i fii simpatic; altfel nu te asculta.