CONVERSAŢIA
ASTA nu vrea sa zica nicidecum ca trebuie sa amutesti in tot timpul excursiei! Dimpotriva. Nici o imprejurare nu e mai prielnica convorbirilor prietenoase sau imprietenirii prin vorbe nemestesugite si sincere, ca un drum lung de munte.
Si iarasi dau pentru asta dovada unor tarani, a caror fire fina si sanatoasa rasuna atat de just la toate atingerile sufletesti.
Era in a patra zi dupa Pasti. Plecasem din prea frumosul sat Titesti spre muntele Cozia*. Lucrul era nemaipomenit in acele locuri, unde nu exista inca turismul. Ce cautau trei cucoane si trei domni pe munte, cand se desprimavarase abia in vale, iar sus mai era iarna? Din trei una: ori aveau de gand sa cumpere niste paduri, sa inchirieze ceva pasuni, ori cautau o comoara. Atitudinea celor patru tarani care ne insoteau cu caii de bagaj, era politicoasa, dar rezervata. Sus pe plai, unde ne oprisem, stana era impodobita cu turturi de gheata lucitori. Iar lemnele erau atat de ude, incat fumul acru al focului celui dintai ne inecase pe toti. Dupa ce se mai potoli, asezaram tacamul nostru de dormit, adica sacii impermeabili, si apoi cel de mancare. Iar dupa ce insera si se dezlantui afara un vifor iernatic de tot, se incinse imprejurul focului cea mai calda veselie, cu jocuri mai apoi de chindie si de sarba, de alunel si ca la Breaza, pe fasia ingusta dintre foc si perete. Pe urma sosi ceasul de reculegere, cand vatra e numai jar, cu un bustean zdravan asezat peste el, ca sa mocneasca toata noaptea. Atunci unul din taranii asezati pe partea cealalta a focului zise, prietenos: "Acuma stim cine sunteti D-voastra. Va place viata sanatoasa la munte ca si noua", si ne multumi pentru frumoasa zi de Paste. Armonia atmosferei sufletesti se induiosa din ce in ce mai mult, era ca o modulatie dintr-o gama majora intr-una minora, se domoli si ritmul din saltaret in leganat si visator. Si taranul zice: "Iata ceasul cand se spovedeste omul, sus, la munte, langa foc".
Si iarasi dau pentru asta dovada unor tarani, a caror fire fina si sanatoasa rasuna atat de just la toate atingerile sufletesti.
Era in a patra zi dupa Pasti. Plecasem din prea frumosul sat Titesti spre muntele Cozia*. Lucrul era nemaipomenit in acele locuri, unde nu exista inca turismul. Ce cautau trei cucoane si trei domni pe munte, cand se desprimavarase abia in vale, iar sus mai era iarna? Din trei una: ori aveau de gand sa cumpere niste paduri, sa inchirieze ceva pasuni, ori cautau o comoara. Atitudinea celor patru tarani care ne insoteau cu caii de bagaj, era politicoasa, dar rezervata. Sus pe plai, unde ne oprisem, stana era impodobita cu turturi de gheata lucitori. Iar lemnele erau atat de ude, incat fumul acru al focului celui dintai ne inecase pe toti. Dupa ce se mai potoli, asezaram tacamul nostru de dormit, adica sacii impermeabili, si apoi cel de mancare. Iar dupa ce insera si se dezlantui afara un vifor iernatic de tot, se incinse imprejurul focului cea mai calda veselie, cu jocuri mai apoi de chindie si de sarba, de alunel si ca la Breaza, pe fasia ingusta dintre foc si perete. Pe urma sosi ceasul de reculegere, cand vatra e numai jar, cu un bustean zdravan asezat peste el, ca sa mocneasca toata noaptea. Atunci unul din taranii asezati pe partea cealalta a focului zise, prietenos: "Acuma stim cine sunteti D-voastra. Va place viata sanatoasa la munte ca si noua", si ne multumi pentru frumoasa zi de Paste. Armonia atmosferei sufletesti se induiosa din ce in ce mai mult, era ca o modulatie dintr-o gama majora intr-una minora, se domoli si ritmul din saltaret in leganat si visator. Si taranul zice: "Iata ceasul cand se spovedeste omul, sus, la munte, langa foc".