Alunecare pe schiuri este un antagonism permanent care consta într-o miscare de deplasare a doua suprafete una fata de cealalta. Se vorbeste de interfata solid-lichid (apa), solid-gaz (aer) sau " solid-solid " (zapada). Capacitatea de alunecare rezultata din aceste deplasari este invers proportionala cu frecusurile provocate de catre suprafetele în contact.
Confruntare opune o suprafata imobila dar în permanenta evolutie, zapada, unei suprafete mobile, schiul. Pentru a complica lucrurile, un fluid, aer sau apa, se intercaleaza între cei doi protagonisti. Lupta, titanica, necesita un arbitru : ceara sau fartul. Alunecarea este direct influentata de mai multe elemente exterioare : umiditatea, temperatura aerului si a zapezii, tipul si duritatea acesteia. ZAPADA este un extraodinar " material " viu formata din corpuri extensibile si instabile, numite fulgi. Primul care a studiat îndeaproape zapada, a fost fizicianul Johannes Kepler, care a publicat în 1611 un mic "tratat" care constituie prima lucrare pregatitoarea studiului fulgilor de zapada. In 1665, Robert Hooke publica " Micrographia " care contine nenumarate desene ale cristalelor de zapada observate prin microscop.
Robert Hooke Wilson Bentley Ukichiro Nakaya
Prime fotografii ale cristalelor de zapada se datoreaza americanului Wilson Bentley (1865-1931). Gratie studiilor japonezului Ukichiro Nakaya, o prima clasificare a fulgilor de zapada în 7 categorii este adoptata în 1952: placute, stelute, dendrite, cristale neregulate, coloane-ace si coloane cu caciula. Din 1966, Magono si Lee au propus o ameliorare a clasificarii lui Nakaya, care contine 80 de tipuri de cristale.
