Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | Legislatie in domeniul ecologiei
177
bp-legacy,post-template-default,single,single-post,postid-177,single-format-standard,admin-bar,no-customize-support,ajax_fade,page_not_loaded,,side_area_uncovered_from_content,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.1.1,vc_responsive,no-js

Legislatie in domeniul ecologiei

Legislatie in domeniul ecologiei

1) HOTARARE nr. 230 din 4 martie 2003 privind delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si parcurilor naturale si constituirea administratiilor acestora

Emitent: GUVERNUL Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 26 martie 2003

     In temeiul art. 107 din Constitutie, al art. 13, 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 462/2001,

    Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.  

EXTRAS: 

    ART. 1

    (1) Rezervatiile biosferei, parcurile nationale si parcurile naturale se delimiteaza conform anexei nr. 1.

    (2) Anexa nr. 1 constituie baza pentru realizarea cadastrului de specialitate al ariilor naturale protejate, sectiunea rezervatii ale biosferei, parcuri nationale si parcuri naturale.

    (3) Rezervatiile biosferei, parcurile nationale si parcurile naturale se clasifica in categoriile corespunzatoare statutului de protectie si au urmatoarele denumiri si desemnari internationale:

    a) Rezervatia Biosferei Delta Dunarii detine triplu statut de protectie international: Rezervatie a Biosferei, desemnata international de Comitetul UNESCO "Omul si Biosfera", Zona Umeda de Importanta Internationala, desemnata de Secretariatul Conventiei Ramsar, si Sit al Patrimoniului Natural Universal, recunoscut de UNESCO;

    b) Parcul National Domogled – Valea Cernei;

    c) Parcul National Retezat, desemnat international ca Rezervatie a Biosferei de catre Comitetul UNESCO "Omul si Biosfera";

    d) Parcul Natural Portile de Fier;

    e) Parcul National Cheile Nerei – Beusnita;

    f) Parcul Natural Apuseni;

    g) Parcul National Muntii Rodnei, desemnat international ca Rezervatie a Biosferei de catre Comitetul UNESCO "Omul si Biosfera";

    h) Parcul Natural Bucegi;

    i) Parcul National Cheile Bicazului – Hasmas;

    j) Parcul National Ceahlau;

    k) Parcul National Calimani;

    l) Parcul National Cozia;

    m) Parcul National Piatra Craiului;

    n) Parcul Natural Gradistea Muncelului – Cioclovina;

    o) Parcul National Semenic – Cheile Carasului;

    p) Parcul National Muntii Macinului;

    r) Parcul Natural Balta Mica a Brailei, desemnat ca Zona Umeda de Importanta Internationala de catre Secretariatul Conventiei Ramsar;

    s) Parcul Natural Vanatori-Neamt.

     

2) LEGE nr. 137 din 29 decembrie 1995 (**republicata**) – (*actualizata*) PRIVIND PROTECTIA MEDIULUI

(actualizata pana la data de 24 iulie 2003*) Emitent: PARLAMENTUL

     CAP. 1

    Principii si dispozitii generale

    ART. 1

    Obiectul prezentei legi il constituie reglementarea protectiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii.

    ART. 2

    In sensul prezentei legi, termenii specifici utilizati sunt definiti in anexa care face parte integranta din prezenta lege.

    ART. 3

    Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, in scopul asigurarii unei dezvoltari durabile, sunt:

    a) principiul precautiei in luarea deciziei;

    a^1) principiul prevenirii, reducerii si controlului integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile care pot produce poluari semnificative;

    b) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor;

    c) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

    d) principul "poluatorul plateste";

    e) inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor;

    f) crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului;

    g) utilizarea durabila a resurselor naturale;

    h) mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia zonelor deteriorate;

    i) participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;

    j) dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului.

    ART. 5

    Statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos, garantand in acest scop:

    a) accesul la informatia privind mediul, cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de legislatia in vigoare;

    b) dreptul de a se asocia in organizatii de aparare a calitatii mediului;

    c) dreptul de consultare in vederea luarii deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislatiei si a normelor de mediu, eliberarea acordurilor si a autorizatiilor de mediu, inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism;

    d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociatii, autoritatilor administrative sau judecatoresti in vederea prevenirii sau in cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;

    e) dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.

    ART. 6

    (1) Protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.

    (2) Autoritatile administratiei publice centrale si locale prevad in bugetele proprii fonduri pentru programe de protectie a mediului si colaboreaza cu autoritatile teritoriale pentru protectia mediului pentru realizarea acestora.

    ART. 7

    Coordonarea si controlul activitatii de protectie a mediului revin autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, autoritatilor publice teritoriale pentru protectia mediului, Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, precum si institutiilor abilitate prin prezenta lege pentru domeniile lor de responsabilitate.

    CAP. 4

    Atributii si raspunderi

    Sectiunea 1

    Atributii si raspunderi ale autoritatilor pentru protectia mediului

    ART. 73

    Autoritatea publica centrala pentru educatie si cercetare asigura:

    a) adaptarea planurilor si programelor de invatamant la toate nivelurile, in scopul insusirii notiunilor si principiilor de protectia mediului, pentru constientizarea, instruirea si formarea in acest domeniu;

    b) promovarea tematicilor de studii si programe de cercetare care raspund prioritatilor stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

    c) elaborarea programelor educationale in scopul formarii unui comportament responsabil fata de mediu.

    ART. 76

    Autoritatea publica centrala pentru turism urmareste protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin masuri impuse unitatilor care desfasoara activitati in acest domeniu, si incurajeaza aplicarea principiilor ecoturismului.

    Sectiunea a 3-a

    Obligatiile persoanelor fizice si juridice

    ART. 80

    Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, in care scop:

    d) suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmarile produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului;

    e) asigura sisteme proprii de supraveghere a instalatiilor si proceselor tehnologice si pentru analiza si controlul poluantilor pe raza de incidenta a activitatilor desfasurate si evidenta rezultatelor, in scopul prevenirii si evitarii riscurilor tehnologice si eliberarilor accidentale de poluanti in mediu si raporteaza lunar rezultatele supravegherii mediului autoritatii competente pentru protectia mediului;

    f) informeaza autoritatile competente si populatia, in caz de eliminari accidentale de poluanti in mediu sau de accident major;

    g) restructureaza, pentru activitatile existente, si propun, la solicitarea autorizatiei de mediu, programe pentru conformare, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi;

    h) adopta solutii adecvate pentru mediu la propunerea proiectelor sau activitatilor noi, precum si pentru modificarea celor existente;

    i) nu degradeaza mediul natural sau amenajat prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel.

    ART. 81

    (1) Raspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpa. In cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara.

    ART. 87

    Organizatiile neguvernamentale au drept la actiune in justitie in vederea conservarii mediului, indiferent cine a suferit prejudiciul.

    ART. 90

    La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 9/1973 privind protectia mediului inconjurator, publicata in Buletinul Oficial nr. 91 din 23 iunie 1973, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi.

    ANEXA 1

DEFINITIILE unor termeni specifici utilizati in prezenta lege 

EXTRAS: 

    – Agentia Nationala pentru Protectia Mediului – autoritate competenta pentru protectia mediului, organ de specialitate al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului care se organizeaza si functioneaza in subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului;

    – arie naturala protejata – zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

    – atmosfera – masa de aer care inconjoara suprafata terestra, incluzand si stratul protector de ozon;

-autorizatie de mediu – act tehnico-juridic eliberat in scris de autoritatile competente pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activitati existente sau pentru punerea in functiune a unei activitati noi pentru care anterior a fost emis acord de mediu

    – autoritate competenta pentru protectia mediului – autoritatea publica centrala pentru protectia mediului sau, dupa caz, autoritatile publice teritoriale pentru protectia mediului;

    – autoritati publice teritoriale pentru protectia mediului agentii pentru protectia mediului si Administratia Rezervatiei Biosferei <<Delta Dunarii>>;

    – biodiversitate – diversitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice si terestre, precum si dintre complexele ecologice din care acestea fac parte; cuprinde diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii si intre ecosisteme;

    – deteriorarea mediului – alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversitatii sau productivitatii biologice a ecosistemelor naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii, cauzate, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor deficitara, ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului;

    – deseuri – orice substanta sau orice obiect din categoriile stabilite de legislatia specifica privind regimul deseurilor, pe care detinatorul il arunca, are intentia sau are obligatia de a-l arunca;

    – deseuri periculoase – deseurile incadrate generic, conform legislatiei specifice privind regimul deseurilor, in aceste tipuri sau categorii de deseuri si care au cel putin un constituent sau o proprietate care face ca acestea sa fie periculoase;

    – dezvoltare durabila – dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor;

    – echilibru ecologic – ansamblul starilor si interrelatiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigura mentinerea structurii, functionarea si dinamica ideala a acestuia;

    – ecosistem – complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul lor lipsit de viata, care interactioneaza intr-o unitate functionala;

    – ecoturism – turism in zonele naturale relativ neatinse, practicat astfel incat sa nu aduca daune mediului si sa contribuie direct la protectia si gospodarirea permanenta a zonelor respective;

    – emisie – evacuarea directa sau indirecta, din surse punctuale sau difuze ale instalatiei, de substante, vibratii, caldura ori de zgomot in aer, apa sau sol;

    – eticheta ecologica – un simbol grafic si/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, intr-o brosura sau alt document informativ, care insoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin unul si cel mult 3 tipuri de impact asupra mediului;

    – evaluare de mediu – elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritatilor competente implicate in implementarea anumitor planuri si programe, luarea in considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate, conform legislatiei in vigoare;

    – evaluarea impactului asupra mediului – proces menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, in functie de fiecare caz si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si mediului; evaluarea impactului asupra mediului face parte din procedura de autorizare;

    – habitat – locul sau tipul de loc in care un organism sau o populatie exista in mod natural;

    – impact asupra mediului – efecte asupra mediului ca urmare a desfasurarii unei activitati antropice;

    – impact semnificativ asupra mediului – efecte asupra mediului, determinate ca fiind importante prin aplicarea criteriilor referitoare la dimensiunea, amplasarea si caracteristicile proiectului sau referitoare la caracteristicile anumitor planuri si programe, avandu-se in vedere calitatea preconizata a factorilor de mediu;

    – informatia de mediu – informatia definita in Conventia privind accesul la informatii, participarea publicului la luarea deciziilor si accesul la justitie in probleme de mediu semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000;

    – mediu – ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului;

    – monitorizarea mediului – supravegherea, prognozarea, avertizarea si interventia in vederea evaluarii sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, in scopul cunoasterii starii de calitate si a semnificatiei ecologice a acestora, a evolutiei si implicatiilor sociale ale schimbarilor produse, urmate de masuri care se impun;

    – monument al naturii – specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori izolati, formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic;

    – poluare – introducerea directa sau indirecta, ca rezultat al unei activitati desfasurate de om, de substante, de vibratii, de caldura si/sau de zgomot in aer, in apa ori in sol, care pot aduce prejudicii sanatatii umane sau calitatii mediului, care pot dauna bunurilor materiale ori pot cauza o deteriorare sau o impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau in alte scopuri legitime;

    – poluant – orice substanta solida, lichida, gazoasa sau sub forma de vapori ori de energie (radiatie electro-magnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii) care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale;

    – prejudiciu – efect cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de poluanti, activitati daunatoare, accidente ecologice sau fenomene naturale periculoase;

    – resurse naturale – totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana: resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili, regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, si permanente – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor;

    – risc ecologic potential – probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi determinate pe baza unui studiu de evaluare a riscului;

    – studiu de evaluare a riscului – lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire, interventie si/sau remediere. Studiul de evaluare a riscului face parte din evaluarea impactului asupra mediului;

    – utilizare durabila – folosirea resurselor naturale intr-un mod si o rata care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinand potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare;

    – zone umede – intinderi de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderi de apa marina a caror adancime la reflux nu depaseste 6 m.

 3) ORDONANTA DE URGENTA nr. 236 din 24 noiembrie 2000

privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice

Emitent: GUVERNUL Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 4 decembrie 2000

 ADNOTATA PRIN:

LEGE nr. 462 din 18 iulie 2001

 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice

Emitent      : PARLAMENTUL  Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 2 august 2001

 EXTRAS: 

    CAP. 1

    Dispozitii generale

    ART. 1

    Scopul prezentei ordonante de urgenta il constituie garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major si componenta fundamentala a strategiei nationale pentru dezvoltare durabila.

    ART. 2

    (1) Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza:

    a) asigurarea diversitatii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice pe teritoriul Romaniei;

    b) mentinerea sau restabilirea intr-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale si a speciilor din flora si fauna salbatica;

    c) identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire, pentru conservarea si utilizarea durabila a acestora;

    d) categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de flora si fauna salbatica si alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de ocrotire, conservare si utilizare durabila;

    e) constituirea, organizarea si extinderea retelei nationale de arii naturale protejate, precum si reglementarea regimului acesteia;

    f) regimul de administrare a ariilor naturale protejate si procedurile de instituire a regimului de protectie pentru alte arii naturale si bunuri ale patrimoniului natural;

    g) masurile pentru ocrotirea si conservarea speciilor de animale si plante salbatice periclitate, vulnerabile, endemice si/sau rare, precum si cele pentru protectia formatiunilor geomorfologice si peisagistice de interes ecologic, stiintific, estetic, cultural-istoric si de alta natura, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic si a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente in perimetrele ariilor naturale protejate si/sau in afara acestora;

    h) responsabilitatile si atributiile pentru punerea in aplicare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

    (2) Pentru domeniul de reglementare al prezentei ordonante de urgenta sunt aplicabile, in conditiile legii, prevederile tratatelor, conventiilor si acordurilor internationale la care Romania este parte.

ART. 4

    In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii de mai jos au urmatorul inteles:

    a) mediu natural – ansamblul componentelor, structurilor si proceselor fizico-geografice, biologice si biocenotice naturale, terestre si acvatice, avand calitatea intrinseca de pastrator al vietii si generator de resurse necesare acesteia;

    b) patrimoniu natural – ansamblul componentelor si structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice si biocenotice ale mediului natural a caror importanta si valoare ecologica, economica, stiintifica, biogena, sanogena, peisagistica, recreativa si cultural-istorica au o semnificatie relevanta sub aspectul conservarii diversitatii biologice floristice si faunistice, al integritatii functionale a ecosistemelor, conservarii patrimoniului genetic, vegetal si animal, precum si pentru satisfacerea cerintelor de viata, bunastare, cultura si civilizatie ale generatiilor prezente si viitoare;

    c) bun al patrimoniului natural – componenta a patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire, conservare si utilizare durabila in beneficiul generatiilor prezente si viitoare;

    d) arie naturala protejata – zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

    e) sit de conservare – sinonim cu arie naturala protejata;

    f) arie speciala de conservare – sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes comunitar si/sau a populatiilor speciilor de interes comunitar, altele decat pasarile salbatice, in conformitate cu reglementarile comunitare;

    g) arie de protectie speciala avifaunistica – sit protejat pentru conservarea speciilor de pasari salbatice, in conformitate cu reglementarile comunitare;

    h) conservare in situ – ocrotirea si conservarea bunurilor patrimoniului natural in mediul lor natural de geneza, existenta si evolutie;

    i) conservare ex situ – ocrotirea si conservarea bunurilor patrimoniului natural in afara mediului lor natural de geneza, existenta si evolutie;

    j) coridor ecologic – zona naturala sau amenajata care asigura cerintele de deplasare, reproducere si refugiu pentru speciile salbatice terestre si acvatice;

    k) zona de protectie – zona inconjuratoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinata sa previna impactul activitatilor antropice asupra acelui bun;

    l) reteaua nationala de arii naturale protejate – ansamblul ariilor naturale protejate;

    m) reteaua ecologica a ariilor protejate – ansamblul de arii naturale protejate, impreuna cu coridoarele ecologice;

    n) reteaua ecologica EMERALD – reteaua europeana de arii de interes conservativ special, creata in baza Conventiei privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979;

    o) reteaua ecologica NATURA 2000 – reteaua ecologica de arii naturale protejate constand in arii de protectie speciala si arii speciale de conservare, instituita prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei si florei salbatice;

    p) conservare – ansamblu de masuri care se pun in aplicare pentru mentinerea sau refacerea habitatelor naturale si a populatiilor de specii de fauna si flora salbatice, intr-o stare favorabila, in sensul lit. s) si t);    q) habitat natural – zona terestra, acvatica sau subterana, in stare naturala sau seminaturala, ce se diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si biotice;

    r) habitate naturale de interes comunitar – acele habitate care: (i) sunt in pericol de disparitie in arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrangerii acestuia sau prin faptul ca au o suprafata restransa; sau (iii) reprezinta esantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre urmatoarele regiuni biogeografice: alpina, continentala, panonica, stepica si pontica;

    s) habitat natural prioritar – tip de habitat natural amenintat, pentru a carui conservare exista o responsabilitate deosebita;

    s) stare de conservare favorabila a unui habitat – se considera atunci cand: (i) arealul sau natural si suprafetele pe care le acopera in cadrul acestui areal sunt stabile sau in crestere; (ii) are structura si functiile specifice necesare pentru mentinerea sa pe termen lung; si (iii) speciile care ii sunt caracteristice se afla intr-o stare de conservare favorabila;

    t) habitatul unei specii – mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici si biotici in care traieste o specie in orice stadiu al ciclului biologic;

    t) stare de conservare favorabila a unei specii – se considera atunci cand:

    (i) specia se mentine si are sanse sa se mentina pe termen lung ca o componenta viabila a habitatului sau natural;

    (ii) aria de repartitie naturala a speciei nu se reduce si nu exista riscul sa se reduca in viitor;

    (iii) exista un habitat destul de vast pentru ca populatiile speciei sa se mentina pe termen lung;

    u) specii amenintate – specii periclitate, vulnerabile sau rare;

     x) specii de interes comunitar – specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt periclitate, vulnerabile, rare sau endemice:

    (i) periclitate, exceptand cele al caror areal natural este marginal in teritoriu si care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile in regiunea vestpalearctica;

    (ii) vulnerabile, adica a caror trecere in categoria speciilor periclitate este probabila intr-un viitor apropiat, in caz de persistenta a factorilor cauzali;

    (iii) rare, adica ale caror populatii sunt mici si care, chiar daca in prezent nu sunt periclitate sau vulnerabile, risca sa devina; aceste specii sunt localizate in arii geografice restranse sau sunt rar dispersate pe suprafete largi;

    (iv) endemice si necesita o atentie particulara datorita naturii specifice a habitatului lor si/sau a impactului potential al exploatarii lor asupra starii lor de conservare."

    x) specie de interes comunitar – specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitata, vulnerabila, rara sau endemica.

    CAP. 2

    Regimul ariilor naturale protejate

    SECTIUNEA 1

    Categorii de arii naturale protejate

    ART. 5

    (1) Pentru asigurarea masurilor speciale de ocrotire si conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se instituie un regim diferentiat de ocrotire, conservare si utilizare, potrivit urmatoarelor categorii de arii naturale protejate:

    a) categorii stabilite la nivel national: rezervatii stiintifice, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii naturale si parcuri naturale;

    b) categorii stabilite prin reglementari internationale: situri naturale ale patrimoniului natural universal, zone umede de importanta internationala, rezervatii ale biosferei, arii speciale de conservare, arii de protectie speciala avifaunistica.

    (2) Scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate, stabilite la alin. (1), sunt prevazute in ANEXA NR. 1 la prezenta ordonanta de urgenta.

    (3) Prin realizarea prevederilor alin. (1) si (2) se asigura regimul corespunzator de ocrotire, conservare si utilizare pentru:

    a) cele mai reprezentative habitate naturale ale spatiului biogeografic national, cu diversitatea biologica floristica si faunistica specifica, incluzand zone marine, de litoral si de coasta, zone de campie, de deal si de munte, zone umede, aride si zone de ecoton, cursuri de apa cu zone de lunca si lacuri naturale, asigurandu-se protectia si conservarea patrimoniului natural floristic si faunistic, de resurse genetice vegetale si animale si mentinerea echilibrului ecologic;

    b) habitatele terestre, acvatice si/sau subterane in care traiesc permanent sau temporar specii de plante si/sau animale salbatice periclitate, vulnerabile, endemice sau rare, specii de plante si animale salbatice aflate sub regim special de ocrotire, specii cu valoare stiintifica si ecologica deosebita, precum si pentru acele habitate in care exista si alte bunuri ale patrimoniului natural ce necesita masuri de ocrotire si conservare in situ;

    c) zonele cu resurse biogeografice importante sub aspect biogenetic, ecologic, stiintific, educational, sanogen si recreativ;

    d) suprafetele din arealele agricole care conserva si/sau pot reface diversitatea biologica specifica, cu resurse genetice vegetale si animale de importanta ecologica, pedogenetica, economica si stiintifica, pentru ameliorarea speciilor cultivate si domestice, precum si pentru dezvoltarea biotehnologiilor;

    e) elementele si formatiunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice, speologice, paleontologice, pedologice si altele asemenea, cu valoare de bunuri ale patrimoniului natural;

    f) tipurile de habitate naturale, precum si pentru speciile de plante si animale de interes comunitar, prevazute in anexele nr. 2-5 la prezenta ordonanta de urgenta.

    ANEXA 1

SCOPUL SI REGIMUL DE MANAGEMENT al categoriilor de arii naturale protejate

     In conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) si (2) din prezenta lege scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reteaua nationala de arii protejate sunt dupa cum urmeaza:

    A) REZERVATII STIINTIFICE

    Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate.

    Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate intr-o stare pe cat posibil neperturbata. In perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent.

    Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) – "Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata in principal in scopuri stiintifice".

    B) PARCURI NATIONALE

    Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

    Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizicogeografic in stare naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit.

    Regimul de gospodarire se stabileste prin regulamente si planuri proprii de protectie si conservare aprobate de autoritatile nationale stiintifice si administrative abilitate, potrivit dispozitiilor prezentei ordonante. In perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme terestre si acvatice cat mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare deosebita de pe cuprinsul parcurilor nationale pot fi delimitate si puse sub un regim strict de protectie ca rezervatii stiintifice. Parcurile nationale se intind in general pe suprafete mari de teren. In perimetrul parcurilor nationale sunt admise doar activitatile traditionale practicate numai de comunitatile din zona parcului national, activitati traditionale ce vor fi reglementate prin planul de management.

    Parcurile nationale corespund categoriei II IUCN – "Parc national: arie protejata administrata in special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".

    C) MONUMENTE ALE NATURII

    Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice – pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.

    Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice. In functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.

    Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN – "Monument natural: arie protejata administrata in special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

    D) REZERVATII NATURALE

    Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate.

    Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile acestora, prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau in vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe langa activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele.

    Aceste rezervatii corespund categoriei IV IUCN, si anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejata administrata in special pentru conservare prin interventii de gospodarire.

    E) PARCURI NATURALE

    Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

    Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovand pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale.

    De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile stiintifice si educationale.

    Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN – "Peisaj protejat: arie protejata administrata in principal pentru conservarea peisajului si recreere".

    F) REZERVATII ALE BIOSFEREI

    Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice specifice.

    Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de protectie si conservare proprii, in conformitate cu recomandarile Programului Om-Biosfera de sub egida UNESCO. Daca in perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

    Pentru asigurarea protectiei si conservarii unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice, precum si pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerintelor de consum ale populatiilor locale si in limitele potentialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, in cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:

    1. zone strict protejate, avand regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice;

    2. zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si in care sunt admise activitati limitate de valorificare a resurselor disponibile, in conformitate cu autorizatiile date de administratia rezervatiei;

    3. zone de reconstructie ecologica, in care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat;

    4. zone valorificabile economic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, in limitele capacitatii de regenerare a resurselor.

    Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate incat sa constituie modele de dezvoltare a comunitatilor umane in armonie cu mediul natural.

    G) ZONE UMEDE DE IMPORTANTA INTERNATIONALA

    Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede.

    Managementul acestor zone se realizeaza in scopul conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, in conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala in special ca habitat al pasarilor acvatice.

    H) SITURI NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL UNIVERSAL

    Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie. In cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural.

    Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza in conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

    I) ARII SPECIALE DE CONSERVARE

    Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor mentionate in anexele nr. 2, 3 si 4.

    Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate in alte planuri de management si masuri legale, administrative sau contractuale in scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta intr-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinandu-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte in ariile respective care afecteaza aria, orice activitate in aceste zone facandu-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana.

    J) ARII DE PROTECTIE SPECIALA AVIFAUNISTICA

    Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice, mai ales a celor mentionate in anexele nr. 3 si 4.

    Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de conservare.

    Ariile speciale de protectie sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor.

No Comments

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to toolbar