Muntele, pe langa frumusetile sale, prezinta si pericole, iar omul care cauta aceste frumuseti trebuie sa fie pregatit in asa fel, sa fie in stare de a invinge pericolele. A invinge pericolele inseamna a preveni accidentul sau neprevazutul. 

Pericolele muntelui se pot imparti in doua mari categorii:

Pericole obiective, care sunt legate de munte sau de natura. Acestea sunt:
  •  Oscilatii mari de temperatutra si razele ultraviolete;
  •  Descarcari electrice
  •  Ceata
  •  Furtuna
  •  Caderi de piatra
  •  Avalanse
  •  Precipitatii atmosferice
  •  Trasee alpine dificile

Pericole subiective, care sunt legate de om. Acestea sunt:

  •  Stare de sanatate necorespunzatoare;
  •  Lipsa de antrenament fizic si psihic;
  •  Necunoasterea traseelor;
  •  Necunoasterea tehnicii alpine si de schi;
  •  Necunoasterea sau subestimarea pericolelor obiective;
  •  Supraestimarea fortelor poprii, bravada, solitarism, parasirea grupului;
  •  Nerespectarea regulilor pe partiile de schi;
  •  Nerespectarea regulilor in pesteri sau avene 
  •  Nerespectarea regulilor pe mijloacele de transport pe cablu.

Aceste pericole pot fi: Accidente cauzate de trasnet, Avalanse si lavine, Fracturi, Luxatii, Entorse, Degeraturi, Hipotermii, Insolatii, Inghetarea generalizata, Hemoragii, Muscatura de vipera, Animalele salbatice, Jnepenisul, Alunecarile in lacurile alpine, Carcelul sau crampa musculara, Contuziile, Rosaturile.

Metodele de prevenire sunt multiple si se pot imparti in urmatoarele trei categorii:
Educative:

  1.  Raspandirea cunostintelor despre munte in mod organizat (sedinte, convorbiri cu turistii in cabane, tabere pentru elevi si studenti); editarea manualelor, brosurilor, hartilor, afiselor, folosirea presei, proiectarea diapozitivelor, filmelor, organizarea expozitiilor fotografice;
    Instruirea cabanierilor, sub toate aspectele pentru prevenirea accidentelor in munti;
  2.  Transmiterea sau afisarea buletinului meteorologic despre starea vremii, a zapezii, pericolului de avalanse.
Realizarea unor obiective in munti:

  • Construirea cabanelor si refugiilor la locuri necesare, inexistente in prezent;
  • Intretinerea marcajelor si efectuarea noilor marcaje si table indicatoatre;
  • Afisarea hartii, la cabane, despre zona respectiva;
  • Instalarea tablelor avertizoare pe partiile de schi si in zone care prezinta pericole;
  • Modernizarea partiilor de schi, asigurarea stalpilor de funicular cu material amortizant, montarea plaselor de protectie in locurile periculoase;
  • Construirea digurilorantiavalanse in zone cu afluenta turistica;
  • Amenajarea partiilor de schi pentru incepatori.

Actiuni speciale:


  • Patrularea pe zone dificile si in perioada de afluenta turistica;
  • Prezenta echipelor Salvamont pe partiile de schi in perioada de afluenta mare;
  • Atentionarea turistilor si schiorilor care nu au echipament corespunzator sau nu au un comportament adecvat;
  • Luarea de masuri severe impotriva acelor persoane care distrug marcajele, semnele avertizoare si nu respecta regulile pe partiile de schi.

Patrularea pe zone dificile si in perioada de afluenta turistica;

Accidente cauzate de trasnet si tratamentul lor
Descarcarile electrice din atmosfera, denumite fulgere, iar efectul lor, trasnete sunt imprevizibile si foarte capricioase, dar intr-o oarecare masura ne putem feri de ele, iar in caz de accident ajutorul medical este posibil si el trebuie cunoscut de toti montaniarzii.

Fulgerul nu este altceva decat o descarcare electrica de curent continuu cu o tensiune pana la 100 milioane volti si o intensitate a curentului cuprinsa intre 100-400.000 amperi.
Trasnetul poate avea o actiune directa asupra organismului: atunci cand turistul se afla pe cel mai inalt punct sau in apropierea lui, putand fi lovit direct de trasnet, sau o actiune indirecta, cand turistul se afla doar in apropierea locului lovit de trasnet, deci in campul electric care poate fi la randul sau nociv. Chiar si turistul aflat in locuri practic ferite de trasnet poate fi electrocutat datorita scurgerii curentului in pamant. Aceste scurgeri de curent continuu pot fi simtite si pot fi periculoase chiar la cateva sute de metri de locul trasnetului. De aceea este recomandabil ca turistul sa nu stea cu picioarele mult departate, sau sa atinga stanca in acelasi timp cu mana si picioarele. Leziunile pot fi: primare, datorita actiunii directe a trasnetului sau actiuni secundare datorita caderii si lovirii de corpuri dure.

Leziunile primare apar in momentul in care organismul este luat drept conducator in reteaua electrica om-pamant, curentul urmarind drumul cel mai scurt, lipsit de rezistenta, care de obicei nu este altceva decat: haine ude, pielea transpirata, in directia pamant. Parul ars, arsuri ale pielii, haine arse si rupte, toate aceste elemente ne arata drumul parcurs de trasnet. Organele vitale au cel mai mult de suferit de pe urma trasnetului. Lezarea sistemului nervos duce la lipotimie, amnezie retrogradata, paralizii si alte afectiuni.
Simptome imediate:
  1. Cord: stop cardiac, tulburari de ritm cardiac;
  2. Sistem nervos: inconstienta, paralizii respiratorii si articulare, stare de soc neurovegetativ;
  3. Tegumente: arsuri de diferite grade.

Cum ne aparam de trasnet?
Daca este posibil ne vom refugia in cabane sau refugii. Refugiile trebuie insa izolate sau sa fie dotate cu paratrasnet. Daca ne aflam in locuri descoperite vom cauta sa aplicam urmatoarele reguli:

  • Evita creste, muchii, surplombe si alte locuri expuse;
  • Fereste-te de ancore de metal, cascade de apa, stalpi metalici indicatori s.a.;
  • Refugiul in grote este indicat numai atunci cand distanta dintre tine si pereti depaseste 1-2 metri;
  • Ideal este sa stai la cativa metri departare de baza sau piciorul unui obiect inalt;
  • Aseaza-te cu picioarele incrucisate sub tine pe un suport izolat (rucsac, coarda, haine) fara a atinge stanca cu corpul;
  • Daca esti in perete, asigura-te in cat mai multe pitoane batute perpendicular pe linia de scurgere a curentului;
  • Daca sunteti in padure adapostiti-va sub coroana unui copac, dar la o distanta de cel putin 4-6 metri de trunchiul lui. Altfel riscati sa fiti electrocutati.

Primul ajutor in caz de accidentare prin trasnet
Ajutorul medical este pe cat de simplu pe atat de important, de aceea este bine ca fiecare dintre noi sa-l cunoastem:
  • Eliberarea accidentatului din pozitii vicioase;
  • Asigurarea celui accidentat;
  • Asezarea acidentatului intr-un loc ferit;
  • Daca este nevoie executam fara a pierde timp, actiuni de reanimare, masaje cardiace exterioare, respiratie artificiala, tratament impotriva socului si a plagilor;
  • Transportul de urgenta la un spital.
Avalansele

poarta zapada prin rostogolire pe jgheaburi, hornuri si valcele. Ele se produc iarna si primavara, surprinzand turistul aflat in traseu. Viteza zapezii in rostogolire este de 14 m/s iar „praful" de avalansa are o viteza de 15 – 18 m/s.
Turistul risca sa moara in 2 minute prin sufocare (innecare), sau din cauza loviturilor produse de proiectarea corpului sau de stanci.
Lavinele – se declanseza iarna si primavara pe straturi datorita densitatii diferite a zapezii si a caldurii. Cele mai periculoase sunt desprinderile de cornise, pe care turistul nu trebuie sa se plimbe la o distanta mai mica de 5 m de marginea acetora.

Factori ce pot produce avalansele:

  •  Mecanici : caderi de pietre, deplasarea animalelor salbatice, etc.
  •  Fonici : absolut orice zgomot (Ex. in M. Fagaras, zgomotul produs de declansatorul unui aparat de fotografiat a produs o avalansa in care au murit 2 persoane).
  •  Termici : razele ultraviolete care produc incalzirea straturilor de zapada si gheata.
    Avalansele si lavinele pot fi evitate respectand cateva reguli:
  • Iarna si primavara nu se vor folosi trasee inchise de salvamont.
  • Daca totusi se va traversa o zona periculoasa, turistii se vor asigura la coarda sau cordelina pastrand distanta de 10 – 15 m unul de celalalt.
  • Se evita plecarile in astfel de zone dupa noptile in care a batut un vant cald.
  • La traversarea in astfel de zone a jgheaburilor, hornurilor si valcelelor se vor acoperi caile respiratorii cu un batic, fular.
  • La traversarea unei pante de avalasa se poarta rucsacul pe un singur umar pe partea dinspre vale.
  • In zonele cunoscute sau marcate ca avand un potential mare de producere a avalanselor membrii grupului se vor lega intre ei cu snurul de avalansa (cordelina subtire, viu colorata) pentru a mentine grupati componentii grupului si pentru a usura gasirea personelor ingropate sub zapada.

Fracturile Intreruperea totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta in urma unui traumatism puternic. Fracturile pot fi directe (cand se produc la locul unde a actionat agentul traumatic) sau indirecte (atunci cand apare la distanta fata de zona fracturata). Fractura poate fi a unuia sau mai multor oase, sau acelasi os poate fi fracturat in mai multe locuri. Fractura se mai poate clasifica in: deschisa (cand osul penetreaza tesutul, rupe pielea si este vizibil in focarul de fractura) si inchisa (cand osul rupt nu iese la exterior prin piele) sau in completa (atunci cand este pe intreaga grosime a osului) si incompleta.
Simptome:
  • durere intensa, localizata, care se intensifica la miscare si la palpare;
  • partea lovita se misca anormal sau nenatural;
  • zona loviturii se umfla, se deformeaza si pot apare vanatai;
  • regiunea se poate scurta prin incalecarea fragmentelor osoase.

Primul ajutor :
  • in cazul fracturilor deschise cu hemoragie se incearca oprirea sangerarii, se taie si se indeparteaza imbracamintea din jurul ranii. NU INCERCATI SA IMPINGETI INAPOI NICI O BUCATA A OSULUI IESITA IN AFARA. NU SPALATI SI NU PUNETI NIMIC PE RANA, NICI CHIAR MEDICAMENTE!
  • Se apasa cu blandete, cu o compresa sterila, cu un tampon curat sau o bucata de panza curata, pentru a stopa sangerarea;
  • Se acopera intreaga rana – inclusiv osulce iese in afara – cu un bandaj;
  • Se imobilizeaza zona respectiva, cu ajutorul atelelor. Atela trebuie sa fie suficient de lunga pentru a fixa articulatiile de deasupra se dedesubtul osului rupt. Intre atela si pielea zonei traumatizate se aseaza o bucata de panza, niste vata sau un prosop. NU LEGATI ATELA PREA TARE, astfel incat comprimarea sa nu opreasca circulatia sangelui.
  • Victima se transporta la cel mai apropiat centru medical; manevrati victima cu grija – miscarile bruste agraveaza adesea severitatea leziunilor;
  • Pentru calmarea durerilor se poate administra un calmant.

Luxatiile Leziune traumatica constand intr-o modificare a raporturilor anatomice normale ale oaselor unei articulatii, o departare anormala a extremitatilor osoase. Luxatiile pot fi complete, (cand capetele osoase nu mai sunt in contact) sau incomplete. Se pot forma prin lovire, tractiune sau torsiune.

Simptome: victima acuza o durere violenta si se poate observa deformarea zonei respective, cu o pozitie anormala a membrului.

Primul ajutor : – NU INCERCATI readucerea oaselor in pozitie normala;
– Se recomanda imobilizarea provizorie si transportarea victimei la spital.

Entorsele sunt distensii capsulo – ligamentare sau doar iritatii traumatice ale nervilor senzitori ai unei articulatii urmate sau nu de tulburari vaso – motorii. Sunt modificari traumatice des intalnite, caracterizate mai ales prin dureri si impotenta functionala deseori insotita de tumefactie edemenoasa si echimozare. Se produc printr-o miscare fortata anormala care nu determina o luxatie adevarata.

Simptome: durere, umflarea regiunii cu invinetire si impotenta functionala.

Primul ajutor : – se aplica comprese cu apa rece sau gheata;
NU se maseaza zona afectata;
– entorsele sunt de diferite grade, in functie de gravitarea afectarii; daca se asociaza cu o mobilitate anormala, entorsa este grava si necesita obligatoriu imobilizare.

Degeraturile sunt leziuni locale datorate actiunii frigului sau zapezii asupra corpului omenesc. Apar mai frecvent la extremitatea corpului (membrele, nasul, urechile si fata), unde circulatia sangelui este mai slaba.

Simptome: In raport cu gravitatea leziunilor, degeraturile pot fi de patru grade:
gradul I : zona se inroseste si apare o mancarime locala suparatoare;
gradul II si III : apar vezicule cu continut clar sau sanguinolent;
gradul IV : gangrena uscata, fiind necesara amputarea zonei respective.

Primul ajutor : – in cazul degeraturilor de gradul I, se incalzesc zonele respective, prin apropierea de zone mai calde si prin acoperire cu paturi, blanuri etc. NU SE FREACA zona degerata cu mainile uscate sau cu zapada.
– in cazul degeraturilor mai grave:

  •  bolnavul va fi introdus intr-un loc adapostit;
  •  se administreaza lichide calde;
  •  se inlatura factorii care impiedica circulatia sangelui;
  •  victima se transporta la o unitate sanitara, infasurata in patiri groase si blanuri.
ATENTIE! In cazul degeraturilor grave (profunde) nu trebuie sa se faca incalzirea regiunilor degerate la fata locului sau in timpul transportului, ci la spital, deoarece un segment dezghetat si neprotejat suficient de un pansament steril corespunzator este mult mai expus unor infectii in cursul transportului.

Hipotermia Racirea organismului se poate produce atat iarna cat si vara prin actiunea frigului in conditii de oboseala, umezeala si imobilzare sau poate fi cauzata si de apa rece la 0 – 5°C.
Sunt situatii cand vara, la turistii uzi pana la piele expusi la vant puternic, in conditii de imobilizare, se instaleaza hipotermia. Actionand asupra intregului organism, frigul poate produce o pierdere de caldura a acestuia care este uneori mai mare decat generarea de caldura (termoreglarea organismului).

Insolatia Se produce la persoanele care se expun la soare un timp mai indelungat, in zona capului sau a cefii.
Persoana poate acuza oboseala, ameteli, dureri de cap, fata i se congestioneaza, poate sa cada fara cunostinta si poate avea pulsul variabil.

Simptome: oboseala, ameteli, dureri de cap, victima are fata congestionata, apoi isi pierde puterile si cade fara cunostinta, avand puls rar.

Primul ajutor : – victima trebuie dusa la umbra si culcata cu capul putin ridicat;
– se stropeste cu apa rece si se pun comprese reci pe cap si pe piept;
– victimei i se va da sa bea incet apa (bauturile alcoolice sunt interzise pentru ca sunt congestionante).

Inghetarea generalizata – Expunerea prelungita la frig, cu o scadere puternica a temperaturii organismului, care duce la instalarea fazei de hipotermie paralitica caracterizata prin imobilitate, oboseala musculara, scaderea frecventei cardiace, hiporeactivitate la excitatii.

SUNT INTERZISE : orice mobilizare pasiva sau activa a victimei deoarece poate surveni decesul, datorita faptului ca sangele central (ce iriga organele interne) are temperatura cuprinsa intre 30 si 35 de grade Celsius, iar cel periferic (ce iriga tegumentele si muschii scheletci) este cu 10 grade mai rece; acest sange, mobilizandu-se spre organele din zona centrala, provoaca reactii reflexe violente ale creierului si ale inimii, adesea cu inhibitia brusca a functiei.
– frictionarile energice.

Primul ajutor : se impiedica pierderea de caldura; pentru aceasta, accidentatul se aseaza intre doi salvatori, astfel incat pieptul unuia dintre acestia sa se lipeasca de spatele victimei, iar cel de-al doilea sa-si lipeasca spatele de pieptul victimei.

Hemoragia – Orice pierdere de sange, care poate fi de mai multe tipuri:
· arteriala – sangele este de culoare rosu aprins, tasneste in jeturi.
· venoasa – sangele este de culoare rosu închis se scurge continuu.
· capilara – sangele este mai putin abundent, aparând ca picaturile de roua.
· externa – sangele se scurge la exterior.
· interna – sangele nu este vizibil, deoarece se scurge in cavitati inchise, in organism.

Simptome: ameteli, vajituri in urechi, neliniste, agitatie, senzatie de sete, puls 100-120 batai/minut, lipotimii (lesinuri)

Primul ajutor se realizeaza hemostaza (oprirea curgerii sangelui) provizorie prin:

  • compresiune digitala – compresiunea vasului lezat pe un plan dur osos, deasupra ranii (in hemoragiile arteriale), sau sub rana (in hemoragiile venoase);
  • aplicarea unui pansament compresiv pe rana;
  • aplicarea garoului (daca nu exista unul, se improvizeaza din fasa, cravata, fular, curea etc.). Aplicarea corecta a garoului este confirmata de culoarea palida, livida a segmentului de membru subiacent, datorita comprimarii arterelor (cand culoarea este violacee, inseamna ca sunt comprimate doar venele). Mentinerea acestuia mai mult de doua ore poate duce la compromiterea circulatiei si gangrena membrului; din aceasta cauza se va nota ora la care s-a aplicat garoul si se va slabi garoul pentru 1-2 minute la fiecare 60 de minute scurse. Ridicarea garoului se face treptatat, pentru ca substantele toxice produse de lipsa aportului de oxigen sa nu patrunda brusc in circulatie, ele putand duce la soc sau chiar la moarte (sindrom de degarotare).
Omul muscat de vipera Poate muri in cinci ore, prin sufocare, hemoglobina din sange formand, impreuma cu veninul un compus stabil.

Masuri pentru prevenirea muscaturilor de vipera: in regiunile cunoscute pentru existenta viperelor, turistii trebuie sa umble incaltati, nu insa in sandale. Ei vor evita popasurile in locurile stancoase sau imprejurul apelor, unde viperele stau la soare. Totodata, sunt contra indicate plimbarile in amurg sau in timpul noptii, cand exista riscul de a calca din intamplare pe o vipera.

Primul ajutor : victima se culca si se incearca linistirea ei (eventual cu diazepam);
– daca muscatura este la mana, se scot inelele, ceasul, bratarile etc.
-se aplica in primele minute doua garouri, deasupra si dedesubtul muscaturii;
– tot in prima faza se poate face o incizie superficiala in zona ranii, aspirand sangele si veninul, sau se poate suge rana, fara a face incizie (ATENTIE la leziunile cavitatii bucale ale celui care acorda primul ajutor);
– imobilizarea este de mare importanta;
– se asigura confortul termic si se administreaza oxigen, daca este posibil;
– CEA MAI EFICIENTA actiune este injectarea intramusculara/subcutan a antiveninului specific (ser antiviperin);

SUNT INTERZISE: – imobilizarea inutila, agitatia sau fuga victimei, acestea grabind rezorbtia veninului
– ingestia de alcool (factor agravant)
– aplicarea locala de gheata, inutila inaintea masurilor amintite.

Animale salbatice si cainii
Cainii de la stanele de oi – noaptea cainii ciobanesti sunt foarte agresivi, fiind necesar sa evitam trecerea prin apropierea stanelor la o distanta mai mica de 50 m. Pentru a nu fi muscati trebuie ca fiecare sa aiba asupra lui un bat obisnuit. Daca cainii incep sa vina inspre noi, nu vom intoarce spatele sa fugim pentru ca orice semn de slabiciune ii va face si mai agresivi. Ne oprim cu spatele la stana sau grupati spate in spate, asezand rucsacii la cativa metrii in fata, si chemam ciobanii. Muscaturile sunt periculoase deoarece cainii vin in contact cu hoituri. Nu se arunca cu pietre!!
Vulpea turbata – nu se fereste de om si e agresiva. Se apropie in zig-zag cu gura deschisa.
Vipera Berus – o intalnim in zona colinara si in paduri. Are culoarea cafenie si pe spate o linie negricioasa, prezinta solzi foarte mici iar pe cap un triunghi; are coada scurta si boanta.
Vipera Ursini Marcobs – o intalnim in golul alpin. Are 20 cm, culoare neagra, ochi mici inconjurati de o membrana rosie-purpurie. Are pe maxilarul inferior doi colti plantati pe o punga de venin. Daca nu este atacata, nu musca.
Corbul – e o pasare ocrotita prin lege care traieste peste 100 ani si penduleaza intre zona de deal si cea alpina. Se apropie de om cand acesta este ranit, alertand si ceilalti corbi si animalele rapitoare.
Roiurile de albine sau viespi – mai mult de 10 intepaturi in zona cailor respiratorii, pe pleoape, duc la imobilizare si sufocare sau chiar deces. Trebuie sa fim atenti cand auzim bazait de albine sau viespi sau vedem roiul si sa facem un ocol cat mai mare. Daca am fost intepati cautam sa indepartam acul si aplicam o compresa rece.
Muscatura de nevastuica – nevastuica are 16 – 21 cm, blana maro vara si alba iarna cu varful cozii negru. Se intalneste in paduri, in golul alpin, in gramezi de lemne uscate, in maracinis. Muscatura este dureroasa si provoaca inflamarea imediata.

Jnepenisul Traversarea acestor aglomerari de jnepeni poate fi foarte periculoasa, mai ales in conditii meteo nefavorabile (ceata, ploaie deasa, lapovita si ninsoare, vant puternic in rafale).
O ora de mers prin jnepenisuri echivaleaza, ca efort, cu 3 ore de mars pe un traseu cu diferenta de nivel de 500 – 1000 m. Daca nu se poate evita trecerea printr-o astfel de zona se vor cauta adanciturile, fagasurile, spatiile mai largi in jnepenis. In orice caz, traversarea jnepenisurilor se face in aval si niciodata liniar pe curba de nivel.

Alunecarile in lacurile alpine Aceste lacuri pot fi adevarate capcane pentru turisti, daca primavara tarziu sau la inceputul verii cand le traversam malurile care mai au inca zapada sau ne apropiem de ele fara atentie alunecam si cadem in apa lor rece. Aceasta in orice situatie, dar mai ales cand organismul a fost supus la efort intens, inseamna stop cardiac – moarte sigura. La fel este interzis sa plonjam in lacurile alpine chiar daca afara e foarte cald si suntem buni inotatori. Apele lacurilor alpine, chiar si in cea mai calda zi de vara, au o temperatura de cel mult 4 grade.

Carcelul sau crampa musculara Constituie unul din cele mai frecvente accidente. I se recunosc doi factori: pe de o parte apa sau mediul rece, iar pe de alta parte acumularea exagerata de toxine in corp ca urmare a travaliului muscular. Carcelul in care a intervenit si factorul intern, adica acumularea de toxine in corp, cedeaza mai greu si numai prin mentinerea cat mai indelungata a grupei musculare respective intr-o pozitie cat mai odihnitoare, de relaxare.

Contuziile. Contuzia este leziunea provocata de lovirea tesuturilor moi de catre un obiect contondent oarecare, fara ca tegumentele sa para in mod evident interesate. Contuziile pot fi determinate prin lovirea de sol. In contuziile usoare si de suprafata, regiunea traumatizata se inroseste sau se tumefiaza si se incalzeste, sau devine alba si se raceste. Tegumentele sunt dureroase la apasare. Vasele de sange rupte atrag uneori si aparitia vanatailor (echimozelor).

Rosaturile. Leziuni de suprafata si aparent minore, rosaturile constituie o adevarata calamitate pentru turistul la care au avut nesansa sa apara. Rosaturile se datoresc in special unei incaltaminte neadaptate la picior, cutelor ciorapilor sau unei rele ingrijiri igienice a mainilor si picioarelor. Rosaturile apar de obicei in locurile unde tegumentele sunt direct aplicate pe proeminente osoase (calcai, degete etc.)