Avalansa… – acest fenomen ce se produce prea adesea in Carpati si care, din pacate, in ultima vreme, face multe victime, poate tocmai pentru faptul ca cei ce urca in munti stiu putin despre el – nu exista o literatura prea vasta adresata maselor largi. Datorita numeroaselor accidente montane se iau masuri de prevenire a avalanselor: marcare cu panouri speciale a portiunilor si traseelor turistice de iarna supuse unor asemenea pericol; interzicerea cu desavarsire a traseelor de drumetie montana expuse, iarna, agresiunii zapezilor; pregatirea speciala a salvatorilor montani, pentru prevenire, prin patrulare si provocare intentionata a avalanselor, accidentarii turistilor, de catre „mareele albe”; introducerea in pregatirea salvamontilor a unor probe speciale cum ar fi cautarea in avalansa a accidentatului, dresare unor caini care simt lavinele sau depisteaza victimele surprinse de fluviile de nea ce se scurg de pe crestele muntilor.

Se considera ca avalansele se pornesc din zapezile proaspat cazute peste altele vechi, tasate, dar aceasta nu este o regula, cunoscandu-se cazuri cand s-au desprins blocuri intregi de gheata si zapada. Calatorul trebuie sa stie despre avalanse ca ele reprezinta un mare factor de risc, dar ca pot fi evitate accidentele – de cele mai multe ori mortale – daca se cunosc anumite reguli de circulatie pe potecile si vaile inzapezite. Declansare avalanselor se produce in general, dupa ninsori abundente, dar nu numai oamenii le pot provoca, prin trecerea peste cornise, ci si vantul care bate si le preseaza continuu; soarele care le topeste; propria greutate a acestor straturi care strica la un moment dat echilibrul si tensiunea lor interioara; caderea unei pietre; trecerea unei capre negre; zgomotele – impuscaturi, strigate, trecerea unui avion sau elicopter la joasa altitudine – pot de asemenea provoca lavinele.
Pentru a evita avalansele, in primul rand, iarna nu se circula in zonele, indeobste cunoscute, in care acestea pot fi declansate. Aceste zone trebuie marcate de catre salvamont cu panouri de atentionare. Se vor folosi numai potecile de acces spre sau dinspre inaltimi, care se numesc „drumuri de iarna”, de pe versantele nordice ale vailor. Se vor evita potecile situate pe versantele orientate spre sud sau sud-vest pe care zapada este expusa continuu actiunilor razelor calorice ale soarelui – rosii si infrarosii, aceste din urma strabatand si straturile groase de nori. O alta regula importanta: nu se va porni la drum daca in noaptea ce a trecut s-au in zilele precedente a cazut zapada proaspata; se va astepta la cabana cateva zile. Dupa ninsori proaspete nu se va porni la drum nici daca a inceput sa bata vantul. Daca totusi se merge pe vai inzapezite, la vremea avalanselor se vor lua o serie de masuri. Se va merge numai in grup, doar sub conducerea unui ghid, care cunoaste bine zona, drumul de iarna pe unde sa ocoleasca pericolul. Este important ca de rucsac sau de mijloc sa avem legata o bucata de cordelina colorata, pentru a putea fi mai usor reperati in cazul unui accident. In zonele periculoase se merge numai in monom, la distante de minim 20 metri unul de altul; prin aceasta evitandu-se surprinderea mai multor oameni de catre avalansa.

Exista si o tehnica de autosalvare a celui surprins de avalansa. El trebuie sa tina cat poate mainile indepartate de corp si, cand este cuprins de zapada, sa tina mereu fata in sus si sa „inoate” continuu in zapada exact ca in stilul bras; astfel se mentine deasupra zapezii. Daca a fost acoperit de zapada, omul va trebui sa-si determine pozitia, deoarece in rostogolire este posibil sa ajunga cu capul in jos. Pozitia se stabileste aruncand un obiect – o moneda, o manusa, ocelari sau pur si simpu scuipand; gravitatia ne va arata incotr-o va cadea obiectul si asa cel ce a supravietuit va sti in ce directie sa sape cu mainile, sa se miste ca sa iasa de sub zapada. Desigur, autosalvarea este posibila cand cineva este surprins sub straturi putin groase de zapada; cand ele sunt mari presiunea ce apasa peste cel prins este uriasa. In asemenea cazuri, deci cand nu se poate elibera singur, „prizonierul” trebuie sa-si faca in jurul fetei, imediat, o „punga” de aer, indepartand cat mai mult posibil zapada din dreptul nasului si a gurii; este cea mai buna metoda de supravietuire. Aceasta „punga de aer” trebuie mereu largita si „sparta” caci din cauza respiratiei si a caldurii corpului se topeste si formeaza o pelicula de gheata ce nu mai lasa aerul sa patrunda inauntru.

Extrem de periculoase sunt traseele de alpinism acoperite cu zapada, spre primavara, cand noaptea sau ziua a batut un vand cald care topeste zapada si „lagaturile” ei cu stancile. In general iarna toate potecile alpine ce duc spre cabanele situate la mare altitudine, spre golurile alpine, cele care traverseaza valcele, hornuri, vaioage, jgheaburi, poduri de zapada prezinta pericol de pornire sigura a avalanselor. Este recomandabil sa se circule pe timpul iernii in grupuri bine organizate, pilotate de salvamontisti si ghizi cu mare experienta.