ETAPA a VI-a
PROGRAM DE DESFĂŞURARE
Vineri – 10 august:
– aşteptare participanţi
– ora 23:00 – şedinţă tehnică
Sâmbătă – 11 august:
– ora 7:00 – start în proba de regularitate (proba de alpinism se tine pe traseu)
– după terminarea traseului – teste teoretice
– dupa teste teoretice – proba de orientare
– ora 22:00 – proba cultural-artistică.
Duminică – 12 august:
– ora 8:00 – proba de cros montan
– ora 10:00 – festivitate de premiere
– igienizarea zonei si defuirea participanţilor
DESCRIEREA PROBELOR şi SUMAR REGULAMENT
1.Proba de regularitate:
– Durata: aproximativ 9 ore (cu pauzele din posturi incluse; la proba de alpinism se oprește cronometrul)
– Grad de dificultate: mare (diferență de nivel de aproximativ 1200 metri)
– Echipaj : minim 3, maxim 5 membri, obligatoriu mixt
– Pregătire fizică: foarte bună
– Punctaj: conform regulamentului F.R.T.E.
2. Proba de orientare sportivă:
– Proba de orientare se va desfăşura în cursul după-amiezei de sâmbătă, pe azimut, după proba de teste teoretice.
– Punctaj: conform regulamentului FRTE;
3. Proba de teste teoretice:
Se va susţine după sosirea din traseul de regularitate, în tabără, de către membrii echipajelor înscrise în concurs.
Proba este alcătuită din 5 teste cu câte 10 întrebari, din urmatoarele domenii: zonă geografică, noţiuni de prim ajutor (sanitar), meteo, alpinism şi floră.
– Testele de zonă, prim ajutor, meteo şi alpinism vor cuprinde întrebări de tip grilă, cu 0, 1, 2 sau 3 răspunsuri corecte, iar testul de floră va cuprinde întrebări cu răspuns liber (fără variante) ,
– Fiecare test va dura maxim 5 minute (timpul fiind cronometrat pentru o eventuală departajare în caz de egalitate).
– Punctaj: conform regulamentului FRTE;
Bibliografie:
– Meteorologie aplicata – Dan Remus Mitrut – Editura Media, 2004
– Atlas botanic – L. Popovici, C. Moruzi, I. Toma – Editura Didactica si Pedagogica r.a., 2003
– Doua secole de alpinism – Ionel Coman, 1995
– Noţiuni de prim ajutor SMURD – curs disponibil pe internet
– Bucegii, Turism – Alpinism (ediția a II-a) – Em. Cristea și N Dimitriu, Editura Uniunii de Cultură Fizică și sport, 1964
4. Proba de alpinism:
– Proba se va susţine pe parcursul traseului de regularitate
– Proba cuprinde două categorii (masculin şi feminin, pe trasee diferite) şi presupune căţărare pe stâncă cu asigurare tip manşă.
– Punctaj: conform regulamentului FRTE;
5. Proba de cros montan:
Probă cu două categorii:
– Masculin: 5 km
– Feminin: 3 km
– Punctaj: conform regulamentului F.R.T.E.
6. Proba cultural-artistică:
La această probă vor participa cel puţin 2 membri din acelaşi club (organizarea pe echipe de la probele anterioare nu se mai ia în considerare).
– Timpul maxim admis: 25 minute (+ 2 min).
– Tema programului cultural: obligatoriu: turism – ecologie – sport – natura
– Cuprins: un program alcătuit din minim
– 3 melodii (imn + 2 melodii cântate de cel putin doi membrii ai clubului din care cel puţin una din dintre ele trebuie sa fie compoziţie proprie, iar cealaltă nu va aparţine unui club aflat în competiţie sau nu va fi introdusă în program decât cu acordul clubului căruia aparţine melodía),
– o poezie (nu va fi obligatoriu compoziţie proprie, dar trebuie recitată, citirea se depunctează),
– o sceneta umoristica sau pantomima (nu va fi obligatoriu compoziţie proprie).
– Punctaj: conform regulamentului F.R.T.E.
Notă:
– Toate probele intră în clasamentul general al trofeului.
– Este obligatoriu ca la probele de teste teoretice, orientare, alpinism şi cros, participanţii să facă parte din acelaşi echipaj ce susţine proba de regularitate (nu este luată în considerare participarea altor persoane ce nu figurează în echipajul declarat în fişa de regularitate).
– Un regulament complet al F.R.T.E va fi afişat în tabără, înainte de începerea probelor.
ECHIPAMENT OBLIGATORIU:
Individual: lanternă, fluier, pelerină de ploaie (hanorac impermeabil), bocanci sau ghete cu talpa aderentă, sursă de foc, bidon cu apă
Colectiv: busolă, trusă de prim ajutor (dezinfectant, pansament, faşă, faşă elastică, atele, garou, pipa Guedel), rucsac, folie de supravieţuire
Notă:
– echipajele care nu posedă trusă de prim ajutor nu pot intra în proba de regularitate;
– concurenţii care nu posedă bocanci sau ghete cu talpă aderenta nu pot intra în proba de regularitate.
Accesul în tabără
Acces cu mașina (Indicații pe harta atașată; ATENȚIE!!! Drumurile de acces sunt drumuri forestiere care pot suferi modificări în funcție de condițiile meteo (șanțuri, bălți,etc.). Clubul nu-și asumă răspunderea pentru problemele întâmpinate de șoferi):
– dinspre Brașov, pe DN1 până la Predeal, de unde se poate merge pe la Cabana Forban până în Șaua Baiului (aproximativ 15 minute de cabană). Până la cabană se poate ajunge doar cu mașini de teren, dar nu e recomandat.
– Dinspre Brașov, prin Râșnov și pe Valea Glăjăriei, apoi Valea Frăsinet, se poate ajunge cu mașina până sub cabană (drum nou, întreținut bine) de unde se mai urcă pe jos maxim 5 minute pe poteca turistică ce vine dinspre Valea Frăsinet.
Acces cu trenul: Se pot folosi gările Predeal și Bușteni (mersul trenurilor: www.infofer.ro) de unde pe potecă turistică se fac maxim 2-3 ore de mers până la Cabana Diham.
CONTACT:
www.floaredecolt.org / trofeu@floaredecolt.org
Emi Cristea, 0727/940389, emi@floaredecolt.org
Olimpiu Pop, 0722/245619, olimpiu.pop@floaredecolt.org
ATENŢIE
– PARTICIPAREA SE FACE PE PROPRIE RĂSPUNDERE!
– Singurul foc admis în tabără este cel aprins şi întreţinut de organizatori
– Fiecare participant are obligaţia să lase locul de campare, la părăsirea acestuia, într-o perfectă stare de curăţenie (fiecare club / participant îsi va transporta gunoiul pană la cel mai apropiat loc special amenajat în acest scop).
– Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica desfăşurarea probelor de concurs în funcţie de starea vremii.