Joi, după lungul drum de la Brașov până la Cheile Buții, cu o pauză de masă regească bine meritată, am început urcușul spre Cabana Buta; aici ne-am adunat în formație completă după lăsarea întunericului, am halit, am facut planul pentru ziua următoare, și am luat bătaie la Yatzy de la învățăcei (Vio și Mihai). Apoi somn de voie până la ora 8.
Vineri ne-am trezit cu foarte mult soare și foarte puțin frig, așa că am pornit cu tupeu pe o potecă știută de Vio, înspre Vf. Custura. De aici nu ne-am oprit, evident, și am continuat spre Vf. Păpușa (unde am găsit o păpușă, spre marea bucurie a băieților), Vf. Peleaga, Lacul Bucura, Poiana Pelegii, Șaua Plaiului Mic și retur la Cabana Buta. Tur de forță, cu diferență de nivel puțin sub 2000, zece ore de mers, coborât sub clar de lună (și frontală). După cină am mai tras de noi la căteva ture de BOI, pe fundal având sunet de generator pentru că la cabană am dat de un mini-șantier.
Sâmbătă am ales să ne răsfățăm cu un traseu mai ușurel, dar cu urcare offroad pe la Tăul Buta. Vio a ratat poteca, Cornel ne-a momit în jnepeni, dar până la urmă am ajuns la liman și am mers liniștiți până pe Piatra Iorgovanului. Răsfăț răsfăț, dar tot am adunat 1200m diferență de nivel. Încă nu suntem siguri că știm legenda lui Iorgovanu și mândra lui; mai căutăm.
Seara de sâmbătă ne-a găsit mai puțin rupți, așa că am stat la povești și chităreală până târziu – cel puțin o parte dintre noi; noroc cu chitara și chitariștii.
Duminică a fost ziua de repatriere, am coborât la mașini tot pe unde am urcat, pentru că nu s-a mai găsit vlagă pentru Piule-Pleșa. În schimb, am vizitat Cheile Băniței, Peștera Bolii (n-am luat nimic de acolo) și Cofetăria Din Făgăraș. Seara ne-a găsit pe fiecare la căsuța lui, cu un set nou-nouț de amintiri bune de pus la colecție.
