Autor: Alexandra Căpriță
Foto: Ecaterina Lorenț
„La început de octombrie 2023 am pornit în gașcă mare, 33 de cepenetisi și prieteni, să revedem Vârful Moldoveanu (alt 2544m). Îmi era dor de această zonă, pentru că nu mai fusesem din 2015, atunci când am fost pentru prima dată acolo.
Locația de cazare și pornire în traseu a fost Cabana Valea Sâmbatei. Auzisem că sunt ceva schimbări în zona cabanei și că urmează ceva modificări și pentru cabană, că vor să construiască o anexa a cabanei.
Fără să vrem sau să ne propunem am prins ultimele file din povestea vechii Cabane Valea Sâmbetei. Iar acum pare ca urmează o nouă cabană, care evident va avea și ea povestea ei.
Gașca veselă a pornit sâmbăta dimineața, de la Cabana Valea Sâmbetei (alt 1401m) spre Vârful Moldoveanu, prin Fereastra Mare a Sâmbetei (2188m). Pe vârful Moldoveanu am ajuns 28 pentru că Irina și Caty au renunțat la urcarea pe vârf și au ales să-și pastreze energie pentru întoarcere :). Iar Beatrice, Nicu și Marc au mers cu noi până la refugiul din Fereastra Mică unde au mai rămas la soare, au urcat pana pe Vârful Gălășescu Mic (2433m) iar apoi s-au reîntors la cabană, urmând ca în anul ce urmează să mai adune experiență de urcat pe munte pentru a putea parcurge trasee mai lungi… Vârful îi așteaptă tot acolo.
La dus am făcut 7 ore și ceva cu tot cu pauzele de mâncat și stat la soare, de admirat peisajul, iar la întoarcere fiecare dintre noi am grăbit pasul pentru că ne doream să ajungem mai repede la cabană.
Seara, după ce am mâncat, am avut parte de cântat la chitară multumită Andreei și lui Darius, dar și lui Cornel și Ecaterinei (a știut ea de ce si-a păstrat energie) și tuturor celorlalți care au acompaniat cântăreții. 🙂
Rămâne de văzut în octombrie anul acesta (2024) în ce locuri pline de istorie montană mai poposim. Până atunci nu înseamnă că stăm cuminți acasă.”