Riscul de avalanșă de gradul 4 ne-a ținut departe și de Bucegi și de Crai astfel că, după o reconfigurare a traseului, am sfârșit prin a înnopta pe Postăvaru. Zăpada pe vârf, deci numai bună de pus cortul, doar -3 grade noaptea și câțiva nori – cadrul perfect pentru un răsărit potrivit challenge-ului #cpnt50.
Eu, Cristi și Zoli am plecat cu 20-ul la 22:00 și din Poiana, l-am cules pe Gabriel, venit direct de la Masiv. Am luat-o ușor de la baza pârtiei și am continuat pe drumul Roșu, am deplâns calitatea zăpezii și a primăverii premature.

Mai o glumă, mai o poză, cu o oprire la cabană pentru un ceai, am ajuns pe vârf, undeva pe la 1, unde ne-am pregătit zăpada pentru cort.
Somnul până la răsărit a fost mai sărăcuț, și deși obosiți, ne-am minunat de culorile și texturile cerului de dimineață. Odată cu intrarea soarelui în nori, am intrat și noi înapoi în saci, unde am dormit până pe la 11:00 când turiștii au început să dea navala pe vârf – semnal că e rost să ne întoarcem.
Autor & Foto: Ecaterina Lorenț

