“Salut.
Pentru că se apropia ziua mea de naștere cu pași repezi, respectiv primul meu an de viață, fix pe 19 noiembrie, părinții mei s-au gândit să mă scoată la o aventură de sfârșit de toamnă în munții Făgăraș.
Vineri am împachetat toată casa în 2 rucsaci și am pornit din Brașov cu mașina, până în Porumbacu de Sus, de unde am fost cărat în spate, cu rucsacul, de tată și de mamă.
Ajunși în jurul orei 13 la locul de parcare, ne-am întâlnit cu prietenii noștri din CPNT: Cristi, Alexandra și Nicu (zis Calu).
Am urcat împreună de la carieră, până la Cabana Negoiu, unde am ajuns în jurul orei 16.
Pe drum ploua tomnatic mărunt și lent, dar dintre toate, vântul mă supăra cel mai tare. După ce am plâns puțin cu frustrare și supărare, am adormit buștean la tata în spate, preț de o oră și 50 de minute. Când m-am trezit, ploaia se transforma în zăpadă, iar cabana ne aștepta caldă și primitoare, gata de oaspeți.
Ne-am luat în primire camera, și ne-am jucat peste tot, în explorare: sala de mese, scări, holuri, camera cu paturi, terasă.
Seara ne-am așteptat prietenii din Brașov, pe cei din CPNT, care întârziau să apară, și nu știau că bebelușii se culcă la ora 20. Astfel încât, am adormit așteptându-i în camera mea lambrisată și caldă, iar prietenii s-au lăsat mult așteptați: au ajuns noaptea în jurul orei 23:30.
Ningea deja aprig, iute, și nu părea că ninsoarea avea vreun gând să se oprească nici atunci, nici noaptea, și nici chiar a doua zi.
Dis de dimineața, m-am trezit în glasuri tari de prieteni, râsete și chicoteli.
31 de suflete s-au strâns dimineața, și ne-am văzut cu toții la micul dejul, pe balconul de la etaj al cabanei.
Eu am mâncat lapte, părinții au băut cafea și au stat de povești.
S-a pus la cale două ture de zi: una spre Barcaciu, alta spre vf Negoiu.
Cerul era închis, afară ningea ca în povești, și noi am pornit în două grupuri să ne mișcăm și să ne facem pofta de ciorbă de perișoare.
Tata m-a dus în spate prin zăpadă, cu prietenii lui, cale de o oră dus, o oră întors, timp în care eu am făcut somnul de prânz, iar ceilalți au încercat să se țină de planurile dimineții.
Când m-am trezit a doua oară sâmbătă, în jurul orei 16, Cpntiștii veniseră la cabana și s-au așezat să mănânce.
Turele efectuate au fost așa: un grup mic a plecat spre Barcaciu, însă după 3 km s-au întors la cabană – vremea nu era prea bună, nu erau urme, și tentația jocurilor în căldura cotropitoare a cabanei era mult prea tentantă.
Un alt grup, mai mare, de 22 de persoane, a mers spre Saua Cleopatrei – vf Negoiu, vreme de două ore, iar la aproximativ o oră de mers de sa, au hotărât întoarcerea la cabana datorită condițiilor de vreme: vânt, ceață și frig. În final, pentru o zi închisă cu vânt și ninsoare multă (doar 40 cm de zăpadă la cabana) s-a mers vreo 4h, și s-a mâncat o ciorbă bună la întoarcere.
Au mai fost 2 băieți, Levi și Alex, care și-au făcut și ei un plan de tură temerară, voiau să meargă pe schiuri până pe vârful Serbota. Au plecat și ei dimineața, mult înaintea noastră, au ajuns pe inserat la cabană, și au ajuns, pe jos, cu schiurile în spate, din cauza condițiilor aprige, până aproape de vârful Serbota, la câteva sute de metri de el. A fost o tură cu colțari și pioleti, și ceva porțiuni tehnice. Sper să aflu despre aceste taine mai mult, când voi fi mai mare.
Apoi eu am băut lapte, spre seară, iar adulții au băut vin, și bere.
Ne-am jucat jocuri, am râs, și la final, mult după ce eu deja eram în pijamale și dormeam, s-a și dansat, s-a făcut baie în ciubar (unii din prieteni) și s-au cunoscut oameni noi.
Vineri, am plecat toamna de acasă. Duminică dimineața, la cabana Negoiu, ne-am trezit în plină iarnă. Și ce iarnă, și ce miros de frig, cu râsete de prieteni, și vapori de vin. Mmmm…. mai vreau. Mai vreau să vin. Mai vreau să țină iarna.
Duminică dimineața era ziua mea, fix un an. 19 noiembrie 2022. Și iată aici eram cu mama, și tata, și toți prietenii alături, ca într-un vis dintr-o zi de iarnă.
Dragi prieteni, asta a fost cu acest sfârșit de săptămână: început surprinzător de iarnă, așa cum l-am trăit.
Ajunși înapoi în sat, în Porumbacu, apoi pe drumul național, iarna a rămas ca un vis în urmă, toamna și-a zburlit din nou la noi frunzele galbene, și unele chiar verzi, peste care cădea ploaia rece și tăcută.”
O săptămână ușoară,
Ilie cel mic
