Brasov – oras de munte, sau munte de gunoi

         Avînd în vedere dorinţa noastră de a implica tânăra generaţie, am asteptat începerea anului şcolar pentru a putea lua legatura cu cadrele didactice, iar acestea la rândul lor să informeze copii şi părinţii acestora de natura acestei ieşiri. Am luat legatura cu  Scoala Generala nr. 15, Brasov, care a informat la rândul ei alte două cadre didactice.

         Întâlnirea a avut loc în dimineaţa zilei de 1 octombrie, în Livada Poştei. Spre surprinderea noastră numărul participanţilor din clasele primare(a 2-a şi a 3-a) a fost destul de mare. Micilor participanţi, voioşi încă de la acea oră matinală, precum şi organizatorilor li s-au înmânat ecusoane cu nume pentru a facilita comunicarea. La scurt timp după  pornirea la drum am facut o mică pauză pentu a le permite copiilor să mănânce gustarea de dimineaţă. Încă de aici am observat un lucru care ne-a surprins într-un mod plăcut: copii au aruncat resturile de la pachete într-un coş de gunoi aflat în apropiere fără a fi nevoie ca noi să-i îndrumăm.

         Drumul până la Colţii Corbului a durat 1.30-2.00 ore şi a fost lipsit de probleme dar presărat cu gunoaie. Deoarece nu acestea erau scopul ieşirii, au fost desemnaţi câţiva dintre voluntari să adune gunoaiele de pe traseu, iar imensele grămezii care "păzeau" traseul urmând să fie strânse cu altă ocazie. Nu puteam să facem acest lucru cu copii deoarece erau adevărate focare de infecţie, reprezentând o ameninţare asupra sănătăţii.

         Ajunşi la destinaţie, le-am spus copiilor dornici să se apuce de strâns gunoaie să se odihnească, timp în care le-am oferit apa şi dulciurile pe care cumpărasem. Am profitat de faptul că micii participanţi stăteau la un loc şi am început o discuţie legată de natură. Am vorbit cu ei despre pădure, despre animalele care trăiesc aici, despre lucrurile care avem sau nu voie să le facem în pădure, activităţile omului care dăuneză şi despre prezenţa deşeurilor în natură. Copii au fost mai mult decât receptivi la discuţie, dănd dovadă de cunoştinţe bogate în ceea ce priveşte mediul. Pentru ai face mai interesaţi de natură le-am propus un joc: le-am spus că pădurea e un ţinut magic şi pentru a pătrunde trebuie să plătească o taxă. Au avut la dispoziţie 5 minute pentru a căuta un obiect care să-i reprezinte în acest ţinut(frunze, pietre, crengi, etc.). apoi obiectele au fost amestecate într-o bluză şi copiilor li –a cerut să recunoască obiectul care l-au adus. Copii au fost originali şi li s-a dat ocazia să se identifice cu natura.

         Odată terminat şi acest joc am trecut la treaba pentru care venisem. Deşi ne gândisem să punem copii să caute gunoaie şi noi să le strângem, acest lucru a fost imposibil: „Noi am venit să strângem gunoie nu să ne uităm". Ne-am înarmat toţi cu mănuşi, ne-am împărţit în echipe de 3-4 oameni (un voluntar şi 1-2 copii) şi ne-am apucat de treabă. Li s-a făcut instructajul: nu aveau voie să pună mâna pe nimic ascuţit(cioburi,conserve, etc.) ci trebuiau să-i arate voluntarului din echipa lor, pentru ca acesta să le strângă. Concomitent cu ecologizarea a avut loc marcarea zonei cu două panouri informative despre zona Stejărişul Mare cu date luate de la APM şi despre cum trebuie să se comporte un om civilizat în natură.

         Copii au fost foarte enegici şi de multe ori trebuia să te grăbeşti să ţi pasul cu ei. Pe măsură ce povesteam cu ei observam cât de multe lucruri ştiau aceşti copii: „Uite ce fac oamenii ăştia, fumează şi aruncă pe jos. Mama mea nu fumează pentru că nu e bine. Nici eu n-o să fumez." , mi-a spus Cami când a pus în sac doi pumni de chiştoace de ţigări. Pe când ne înfiltram printre oamenii care deja sosiseră la un grătar, Iulia începu să povestească:"Când mergem la grătar mama pune gunoiele într-o pungă şi le duce acasă". După ceva vreme sacii deveniră neîncăpători. I-am legat şi i-am scos la drum pentru a fi luaţi ulterior de serviciul de salubrizare.

         Odată muncă terminată ne-am pornit spre casă, mândrii de fapta realizată. Dacă pentru copii a fost o joacă acest ecologizare, pentru zona Stejărişul Mare a fost salvarea. Nu garantăm că toţi oameni care vor trece pe acolo vor respecta ceea ce e scris pe panourile informative, nu garantăm că panourile vor rezista spiritului distructiv al unora, dar garantăm că elevii care au participat la această acţiune, au învăţat să ocrotească natura şi vor merge acasă şi-şi vor învăţa părinţii să facă la fel. Iar noi,  membrii CARE, am văzut pentru o zi natura prin ochii lor şi am recăpătat puteri să luptăm împotriva duşmanilor naturii. Am realizat că viitorul este mult mai promiţător atăta timp cât avem grijă să-i învăţăm pe cei cărora le vom încredinţa planeta cum să o protejeze.

Fotografii