Ce mod mai bun de a începe luna noiembrie decât cu o drumeție tomnatică prin Parcul Cozia? Pentru cpnt-iști, așa arată un weekend petrecut pe munte. Ne-am bucurat de traseul solicitant până la cabana Cozia, de ceaiurile calde și de atmosfera intimă, de priveliștea Oltului și de băile termale din Căciulata. Mulțumim Lenuței pentru organizarea acestei superbe ture!
Text: Gheoca Ana
Sâmbătă, 02 noiembrie, dimineața 06:28 AM la OMV-ul de lângă Gara Brașov. Am ajuns adormită. E doar Lupu care se uită la un termos din care iese cafeaua aburindă. Doarme și el, cred. Unde-s restul 11, mă întreb? La 6.30 urma să ne întâlnim să mergem în Cozia.
Încep telefoanele: “aștept Bolt-ul, întârzii 5 minute.” E bun, lumea vine. Câte un rucsac plimbător ajunge încet-încet la locul de întâlnire și ne întregim. Gabi Munteanu ne anunță, punctual ca de obicei, că este la căldură în benzinărie. Ne uităm unii la alții și ne zicem că și noi suntem tot la căldură, tot la benzinărie. Ne uităm mai bine și ne dăm seama că Gabi nu e la benzinăria care trebuie, că el este la OMV-ul din Bartolomeu.
Buun… să rămână acolo și trecem să-l luăm, oricum era în drum.
La Lidl, la Codlea, ne vedem cu Zoli, care scoate din portbagaj un rucsac de expediție de Himalaya. Oare merge tot în Cozia cu noi sau se duce în altă parte? Da, tot în Cozia. Îl băgăm și pe el, și pe rucsac la Anghel în mașină, că prea era o atmosferă ademenitoare și plecăm.
Am înotat prin marea de ceață până la Făgăraș. A fost mistic și frumos, liber și plăcut. Ne-am trezit încet-încet în atmosfera de weekend. Cum facem stânga pe Valea Oltului, altă lume. Vâlcenii au plătit factura la lumină și la căldură. Un soare impecabil, din ce în ce mai cald, serpentine, defileu, munți în stânga și în dreapta. Ne minunăm de soare și de pădurea colorată.
Mănăstirea Turnu e din ce în ce mai mare și mai „coafată”. O parcare generoasă așteaptă sufletele încercate. Ne-a primit și pe noi să lăsăm mașinile, adormiți și pregătiți nevoie mare de urcat la deal. O rafală de vânt de toamnă ne-a trezit instantaneu, am uitat și de foame, și de unde venim, și am plecat spre necunoscut.
Au fost 5 ore jumate de poveste cu frunze, pași grei la deal, călugări în halat care conduceau o căruță trasă de tractor, miros de pădure, adieri și cer senin.
Cozia e un munte care primește și ademenește. Are ceva aparte, fiecare ia de acolo ceva și lasă altceva.
Oltul se vede de sus ca un împărat care face regulile. Valuri de dealuri și munți încep încet-încet să apară în peisaj, iar sus, după ce ieșim din pădure… surpriză! Făgărașii în dreapta, Buila în stânga, umbre și nuanțe de mov, roz și oranj cât vezi cu ochii. Ne apropiem de cabană, dar mai vrem. Mai vrem să stăm să îmbrățișăm peisajul, lumina apusului, norii care se adună, deschiderea care calmează.
Cabana Cozia este o adevărată operă reprezentativă a cabanelor de munte din țara noastră. Cabanieri ospitalieri, tanti bucătăreasa brici, mâncarea decentă cât să ai ceva cald în stomac, dormitoare la comun, sobe de teracotă, miros de uitare.
Sala de mese plină. Peste seară s-a povestit, s-au ciocnit căni de căldură, s-a auzit și o chitară pe fundal, s-au spart nuci proaspete cărate cu greu la deal de Zoli, s-a omenițit.
Ne-am retras fiecare după câtă energie mai aveam: unii mai puțină, alții mai multă.
Cafeaua și micul dejun au fost lungi și gustoase, mai ales datorită zacuscăi cărate cuviincios, tot de Zoli.
Am coborât pe muchia Turneanu prin poteca elegantă cu ochii lungiți la Valea Oltului și la stâncile negre pe care le lăsam în spate.
După 3 ore am ajuns la mașină, obosiți, dar mai ușori de griji și de zgomot. Ana, Irina, Dani și Lupu s-au îndreptat spre casă, în timp ce restul au luat-o spre băile termale din Căciulata. Înainte să plece, am mai băgat la ghiozdan câteva mere aduse de Irina și Dani, cât și pufuleți de la Zsolt.
Ne-am bucurat tare când ne-am întâlnit la bălăceală cu Alexandra și Florin, care nu au rezistat să nu-și petreacă un pic din weekend-ul lor cu gașca CPNT-istă.
La băi, ca la băi: oameni mulți, bazine cu apă, căldură, relaxare, ochelari care se dau pe tobogane și care-și pierd lentile, condiții decente la prețuri acceptabile.
Drumul de întoarcere către Brașov ne-a mai permis să visăm la pădurea cu muntele ei, la cabană, la rafalele din golul alpin, la bucuria de a fi laolaltă și de a lăsa măștile cotidianului la o parte.
A fost o tură de 2 zile în care s-a trăit cât în 2 săptămâni, cu peisaje schimbătoare, cu pădure de toamnă, cu foc în sobă și ceai din ierburi de munte, cu urcări susținute și coborâri rebele, cu răbdare și acceptare. A fost despre CPNT, natură, aventură, drumeție, nou, frumos. A fost despre timp câștigat. A fost despre oameni.
Text: Lenuța Pămînt
