Traseul: Zarnesti-Plaiul Foii-Valea Spirlea-La Zaplaz-Lanturi-Refugiul Grindu-Vf. La Om-Valea Grindului-Refugiu Grind 2-La Table-Cheile Pisicii-Prapastiile Zarnestiului-Zarnesti.
Participanti: Cornel, Balan, Catalina
Sambata dimineata ma trezesc la ora 4:45 sa pot sa prind trenul de 6:13 spre Brasov. Nu stiu exact daca circula autobuzele de la ora 5 incolo sau daca isi incep programul mai tarziu, asa ca trebuie sa ma trezesc mai devreme in caz ca trebuie sa o iau pe jos.
Am rucsacul gata, imi pun si mancarea si o iau pe jos pana la metrou (vreo doua statii).
se pare ca circula si autobuzele. E placut afara, desi putin innorat, putina lume pe strada.
Nu stiu de ce dar de fiecare data cand plec din Bucuresti simt o mare usurare si involuntar imi creste un zambet mare pe fata care nu se mai dezlipeste de mine mult timp.
Ma simt plina de energie si uitandu-ma eu asa la casa poporului imi vine sa o mananc de nerabdare.
Lumea in metrou se uita la mine ca la urs, dar cred ca e prea devreme si pentru ei.
Plin de oameni somnorosi, totusi putini: e sambata.
Ajung in Brasov la ora 11:40, dupa o intarziere de 40 de minute, in care simteam ca mor de plictiseala (am venit cu un personal pentru ca am ramas cam fara bani luna asta). Am facut 5 ore si ceva pana acasa..infiorator aproape, tinand cont ca vecinii mei de bancheta aveau un sistem cu boxe la ei si au fost destul de prietenosi sa ma incante tot drumu cu minunatele lor manele.
Am avut mare noroc: trenul meu a oprint pe acelasi peron pe care ma asteptau deja Cornel si Balan.
Am avut timp sa luam si bilete din gara si ne-am suit in tren. Pe drum am avut parte de o portie mare de discutii legate de maratonul de la Miercurea Ciuc, tin bine minte partea in care spunea Cornel ca s-a lovit de-o craca si ca a pus frana de mana si a sarit in cap, ceva de genul asta. A! si era sa uit: Balan a avut grija sa-l oftice putin pe domnu Cornel in legatura cu tricoul pe care el nu l-a mai primit, pentru ca se terminasera.
Si uite asa am ajuns si in Zarnesti. Cerul putin noros, vantul “adia” putin – dupa cum stiu sigur ca ar zice Balan; cred ca el ar zice defapt ca vantul nu adia deloc, dar ma rog..
Am avut noroc de 2 ocazii pana in Plaiul Foii.
Asta se intampla pe la ora 13, la ora 13:30 cred ca eram in Plaiul Foii si chiar ne bucuram ca am ajuns repede si ne ramane timp de bantuit mai mult.
Am inceput sa urcam pe banda rosie, spre Spirlea si apoi, la un moment dat cand traseul facea drepata am inceput sa o luam pe nemarcat inainte cumva dar gasind o poteca, am ajuns sa o luam spre dreapta si pana la urma am dat tot de banda rosie-Spirlea. Cornel si Balan au hotarat sa mergem pana la baza stancilor, la Zaplaz si sa ne invartim pe acolo o vreme ca cine stie ce-om gasi.
Zis si facut, de la Zaplaz am bajbait noi cateva ore bune pe o poteca ce facea stanga, am tot umblat noi (adica Balan si Cornel) in lungul si in latul valcelelor cred ca au fost vreo trei in total, am revenit pana la urma tot la Zaplaz pentru ca se pare ca nu prea gaseam noi nimic saritor in ochi.
Ce sa facem?
Pai dupa cum spunea Cornel aveam doua solutii: ori sa o luam pe Valea Spirlea si sa dormim la refugiul de acolo cu toti turistii obositi, ori sa urcam pe La Lanturi, pana in Grind si de acolo sa mergem la refugiul din Grindul de jos si sa dormim acolo, doar-doar o sa fie mai palpitant si nu ramanem cu un gust amar din tura asta.
Alegerea mi-a apartinut, m-au lasat baietii sa aleg eu. Asa ca am ales a doua varianta, desi din privirile lor intelegeam ca nu-i de ales.
Am pornit din Zaplaz la ora 18:30 si cred ca am ajuns la refugiul din Grindul de sus pe la ora 20:15-20.
Mi-a placut mult traseul de la lanturi, a fost prima mea data si n-am putut sa nu observ impreuna cu cei doi companioni ai mei cat de bine si de furmos se vedea marcajul, cat de elegant si sclipicios era in soare. Asa ca am cam laudat tot traseul si eu si Balan si Cornel voluntarii priceputi care l-au facut. 😛
Sus in grind, la refugiu erau 3 tipi, am dat buna ziua, eu si Balan ne-am lasat bagajele si am pornit spre varful La Om, Cornel a zis ca el nu vrea sa-l vada pt ca el il stie deja si ca ne asteapta acolo.
De pe varf se vedea o panorama frumoasa, totusi din cauza faptului ca soarele apunea era foarte multa lumina si inspre verasntul vestic, m-tii Fagaras si Iezerul se vedeau contre-jour, negrii ca o mare foarte mare de munti negri.
Pe partea cealalta, inspre versantul estic se vedeau frumos rau Bucegii, Piatra mare si Postavaru.
La intoarcere se pare ca intarziasem destul, saracu’ Cornel ne astepta de jumatate de ora, il luase si frigul si din cate am inteles nu a fost deloc sociabil cu cei trei tipi din refugiu pt ca tot astepta sa venim noi din moment in moment (el estimase la 3 minute mica escala).
La 20:45 probabil am pornit inspre Grindul de jos, se insera considerabil dar din cate spuneau baietii trebuia sa ajungem pe lumina la refugiu.
Nu stiu de ce, dar la coborare am simtit cum incepe sa imi intre oboseala si somnul in oase, si odata cu inserarea simteam ca ma inserez si eu intr-un anume fel. Bucegii in momentul asta se vedeau coplesitor de frumos. Cornel era undeva mult in fata, Balan in spatele meu ma tot astepta si avea grija sa nu ma pravalesc odata cu grohotisul.
Pentru un moment tin minte ca s-a lasat o liniste teribila; noaptea se pregatea hoteste sa vrajasca formele din jur. Valea incremenise si grohotisul nu-si mai permitea decat sa taca si el resemnat.
Cornel nu se mai vedea deloc in fata, eu mergeam agale, destul de incet, atenta sa nu fac vreo prostie de oboseala, si saracu Balan in spatele meu, sa aibe grija de boboc.
Am mai bajbait noi pe langa valcelele din zona, de data asta nu in necunstinta de cauza si, ne-am vazut cu totii la 21:45 la refugiu, odata cu ultima raza de lumina din aceea zi.
O vedere superba, toate nuantele de la negru pana la indigo, si multe multe luminite care clipoceau de departe in semn de oras.
La refugiu ne-am pus sa mancam si sa povestim si am zis sa aprindem si un foc, nu de dragul caldurii cat al fumului pe care il facea soba de acolo.
Cornel a fost omul cu focul, Balan a fost taietorul de lemne iar eu am fost o companie placuta :P, zic tot eu fara sa mai intreb si pe altii.
Cateva cantece de munte de pe telefonu lu Balan, iar stam la povesti, facem si supa (Cornel a facut-o desi promisesem ca o fac eu), apoi o ciocolata calda si pentru sfarsit baietii beau bere si eu ma amagesc cu o cana de vin fiert si atat-fara zahar, fara scortisoara, un fel de lasa-ma sa te las ca mai mult ma incalzeam la ea decat o beam pt ca era prea rea la gust.
Cornel s-a pus sa doarma, eu cu Balan am mai iesit pana afara, ne-am mai uitat la luminitele clipocitoare :), apoi m-am bagat si eu la somn. El o mai ramas pe afara.
Din cate am inteles a doua zi de la el, cand intrase in refugiu mai pe urma, era un fumalau mare de nu puteai sa respiri si eu cu Cornel se pare ca dormeam linistiti, asa ca Balan a fost si un salvator de suflete in noaptea cu pricina pt ca a deschis usa si ne-a salvat de la asfixiere in somn :P.
Eu am dormit extrem de bine, Cornel mai putin, zice ca l-am impins eu nu stiu cum, de a iesit pe pe izopren si l-a luat frigul din cauza mea dar eu nu imi aduc aminte nimic, deci nu cred. Balan cred ca a dormit bine si el in sacul lui nou pe care dorea sa il testeze.
A doua zi, am luat masa afara pe bancuta si am mai stat la o poveste cu povestitorul principal domnu Cornel si peripeiile lui cu elevii agresivi din Racos. Foarte amuzant ce sa zic, nu prea stiai daca sa razi sau sa plangi de ce se intampla acolo.
Mi-a placut mult partea in care povestea ca se alerga cu o fetita in jurul catedrei, si alta data cand a inceput sa stearga pe jos prin clasa cu unul din elevii lui care se pare ca asta isi dorea si el?
I-am zis sa ma ia si pe mine acolo la el odata sa traiesc pe viu fenomenul.
Cred ca pe la ora 11:30 sau 12 am plecat din refugiu si am luat-o pe La table, apoi prin cheile Pisicii si Prapastiile Zarnestiului, unde era o echipa mare de oameni cu polare rosii pe care scria Salvamont si care se catarau acolo pe un perete.
Mai departe, pe drumul dinspre Zarnesti i-am convins pe baieti sa ne oprim sa culeg eu soc, mai cu de-a sila defapt, pt ca tineau cu tot dinadinsul sa ma lase singura acolo. Cornel a fost foarte contrariat ca s-a oprit pt mine (femeie) sa culeaga soc si ca daca as fi fost prietena lui imi dadea si o palma, dar asta e, se pare ca am noroc.
Si l-am facut si sa astepte pe deasupra. Balan nu vroia nici el, s-au supus la vot dar eu am fost mai incapatanata si nu m-am lasat asa usor. Pana la urma m-o ajutat sa si culeg soc si cu ocazia asta tin sa ii multumesc si public. Ha!
In Zarnesti, langa gara, ne-am oprit intr-o bodega si am baut o bere. Am purtat discutii aprinse in contradictoriu cu ambii mei companioni pana aproape de plecarea trenului.
Cand ne intorceam, pe la Prapastiile zarnestiului am sunat-o si pe Teo sa vina la gara cu tot alaiul, sa dea sfoara in tara sa iasa lumea la bere pe terasa la Rapid.
Asa ca ajunsi in Brasov,pe la ora 18:30, daca treceai pe langa terasa de la Rapid cred ca vedeai vreo 15 insi care se inghesuiau teribil la doua mese prea mici, mancand mici si band bere ciucas-pentru ca numai din asta aveau.
Eu am avut un tren la 19:30 spre Bucuresti asa ca am parasit alaiul pentru un tren al naibii de racoros, din cauza aerului conditionat, si de incomod, tren tip nou in care nu poti gasi nicicum o pozitie comoda de dormit.
Am ajuns in Gara de Nord putin obosita, putin ingandurata, cu multe lucruri lasate in urma nerezolvate care ma asteptau imediat dupa colt gata sa ma asalteze si sa ma copleseasca, dar pe care avand bateriile incarcate, eram gata sa le infrunt.
Bucurestiule sunt pregatita pentru inca o portie mare de tine. Hai sa ne luam la tranta uratule! ha!