20 – 21 noiembrie 2010
Traseu: Creasta Nordica a Pietrii Craiului
Sambata la ora 8.00 eram in trenul de Zarnesti: Cornel, Iuli, Cezar si cu mine. Ma asteptam sa vina mai multa lume sau mai bine spus speram sa fim mai multi pentru a nu alerga pe traseu, dar nu a fost sa fie. Am aflat ulterior ca se organizasera si alte ture.
In Zarnesti, dezamagire totala: umezeala, stropi marunti de ploaie si Craii in ceata. Ne-am invelit in geci si pelerine si am plecat spre fantana lui Botorog cu gandul sa urcam macar pana la Cabana Curmatura si sa decidem pe urma ce si cum. Un scurt popas la magazin pentru a intregi rezervele de lichide (ca doar era tura de preANIVERSARE).
M-am mirat cand la fantana am intalnit multa lume dornica sa urce in ciuda vremii nehotarate (turisti straini, membrii FDC, etc.)
La Curmatura nici nu am apucat sa trag bine aer in piept ca s-a si plecat spre Saua Crapaturii. Ce placere sa recunosc traseul pe care CPNTistii il reabilitasera (scari+marcaj) in tabara de vara de acum 5 ani! (si care arata inca abordabil!)
Au urmat turnurile care mi-au placut ca-ntaia data, mai ales ca cerul era in sfarsit senin si parca ma mai incalzea putin soarele. Spre Ascutit peisaje superbe!
Bucegii inzapeziti erau imbracati in ceata doar pana la jumatate si Fagarasii pareau la o aruncatura de bat. Din pacate nu m-am oprit prea des sa admir ca si asa eram mereu in urma. Cat mi-as fi dorit sa uit de rucsac si de frici si sa topai si eu pe stanci ca Cezar…si totusi am descatarat o gramada in cautarea potecii atunci cand o luam pe un drum gresit. Iubesc Craii pentru ca imi permit sa ma amagesc ca sunt in siguranta cand ma agat cu mainile de stanci, nu doar de buzunare. J (nu este ironie, ci pura invidie Cezar)
La un moment dat, cred ca incepusera sa se sperie ca nu vom mai ajunge pe lumina si s-au hotarat sa faca un mic popas cat pentru o gura de Cola ca sa mai prind si eu puteri.
Si uite c-am ajuns intr-un final si La Om. 2238, nu-i asa, domn profesor?
Stiu ca le vorbesc unor oameni care mananca munte pe paine de ani de zile si care au vazut multe la viata lor, dar poate va mai amintiti emotia primei dati pe un varf, mai ales pe un varf din Crai. Imi lipseau cativa metrii si Cornel ma striga de zor, dar n-am rezistat tentatiei si m-am oprit. Am imbratisat orizontul cu privirea in toate directiile si…numiti-o epuizare, oboseala, nebunie…mi-au dat lacrimile. Va doresc sa simtiti aceeasi bucurie de fiecare data cand sunteti pe un munte (fie el natural, social sau sentimental).
Dar sa ne intoarcem la ale noastre…
Inca mai era lumina cand am abandonat creasta si am inceput sa coboram in cautarea refugiului, dar nu a durat mult pana cand luna plina a devenit singurul felinar. Noroc ca baietii mai fusesera pe acolo si au gasit destul de repede locul cu pricina.
Desi nu se plansesera de foame pe creasta, primul lucru pe care l-au facut a fost evident, mancarea. Se abandonase ideea de a face foc in soba, dar eram bucurosi ca aveam destula apa (apropo, multumesc baieti). Supa picanta, biscuiti cu magiun, zacusca, vin fiert cu scortisoara…salivez amintindu-mi. Si a inceput culturalul!!! Un playlist lung intrerupt pe ici pe colo doar de telefoanele catre cei dragi care n-au reusit sa vina la aniversare. Nici nu stiu cat era ceasul cand am adormit in sfarsit, si culmea, nici nu a fost asa de frig cum ma asteptam. O noua zi plina, pe care o pot adauga celor pe care le-am trait cu adevarat.
Duminica in schimb a fost mai mult de…reculegere…am inceput coborarea abia pe la 11:30 prin Table si Prapastii direct spre Zarnesti, unde am reusit sa prindem “la mustata” trenul de la ora 15:00.
Ne vedem la adevarata aniversare!!
Multumesc!!!
Ruxi
poze din tura: https://www.cpnt.ro/foto/thumbnails.php?album=155