MPC SALOMON 2009……, astept concursul acesta de un an , editia de anul trecut a acestui concurs a fost primul concurs de genu la care am participat si daca anul trecut cand nu eram antrenat am scos un timp destul de bun 6 ore si 12 minute,cu 20 de minute timp mort , anul acesta trebuia sa ridic stacheta iar dupa ce am pus pariul cu Cornel , sa scot sub 5 ore , toata concentrarea mea s-a indreptat asupra acestui concurs.
Povestea mea din anul acesta a inceput cu aproximativ o luna inaintea maratonului, de cand am inceput antrenamentele . Primele doua saptamani de antrenament au constat in alergari zilnice pe sportiv , cate 20 de ture. A urmat crosul de la carpatia unde am castigat primul loc detasat , apoi a urmat cea mai grea perioada de antrenament , o saptamana de alergari de cate cel putin 20 de kilometri prin Piatra Mare . Antrenamentele s-au sfarsit cu o tura de recunoastere a traseului , pe care am facut in 5 ore 30 dupa modul de cronometraj din 2008. Apoi a urmat o pauza de o saptamana inainte de maraton in care m-am gandit doar la strategii.
Am plecat din Brasov 5 CPNTisti dornici sa scoata un timp cat mai bun la acest concurs.Alaturi de mine au mai fost :Cornel ,Vlad , Gabi si Cata Chitu.
Pe tren spre Zarnesti ne-am spus fiecare ce obiective avem la maraton , obiectivele mele erau simple : sub 5 ore , in primi 10 la categoria mea si in primi 20 la total. Cornel ca sa ma motiveze a inceput sa rada de mine , Gabi imi spunea ca nu am cum sa realizez ce mi-am propus , dar in gandul meu nu aveam alte variante infara de ce-mi propusesem si le-am spus baietilor : lasa ca vorbim noi maine seara !
La sedinta tehnica am aflat ca anul acesta sunt sanse de ploie 80% si nu va mai exista timp mort , deci timpi vor fi mai mari cu 20 de minute. Dezamagire mare , in gandul meu era clar , nu mai aveam cum sa scot sub 5 ore , deoarece la antrenament daca socotim si timpul mort am facut 5 ore 50, dar nu-i nimic , io sunt un luptator si voi trage sa scot si in conditile acestea sub 5 ore.In Zarnesti am dormit acasa la Bogdan , si vreau sa-i multumesc pe calea aceasta.
3 octombrie 2009, ziua cea mare , ne-am trezit pe la 7 , am mancat ,ne-am echipat si pe la 8 jumate am iesit afara. Vremea era urata ,ploua incet dar pe strazile din Zarnesti era forfota mare , aproximativ 300 de persoane imbracate in colanti cu ruxacei cat mai mici , unii cu borste , unii chiar fara nimic , cu bete in maini , se incurajau si-si spuneau bafta reciproc. Si noi ne intalnim cu o multime de persoane cunoscute cu care ne incurajam reciproc , io vorbesc cu Dani Spulber ,ii spun ca vreau sa alerg in ritm cu el , el imi spune ca pleaca mai incet de la start , deci ramane ca o sa ma ajunga el mai incolo , deorece eu vreau sa trag mai tare , n-am chef de imbulzeala. Imi umplu bidonul cu cola , imi da energie , am observat la Carpathian, apoi ma duc la start, m-am pus in rand cu Elena si Alex Fodor , ne-am incurajat reciproc , i-am spus elenei ca am pariat pe ea si pe silviu ..
manea , si cum vorbeam noi acolo , se aude :10,9, 8,……..
…..3,2,1 START MARATON PIATRA CRAIULUI 2009….. plec la inceput intr-un fel de sprint , prind linia a doua, in fata noastra sunt campionii , au cam 10-15 metri . Aveam bagaj usor, m-am gandit mult pana am ajuns la forma finala a acestuia, aveam o borseta cu o pelerina in ea si bidonul prins de aceasta cu o prinzatoare de schiuri si bete de schi fond. . Aprope de gura raului ma uit in spate , aveam vizibilitate cam 300,400 de metri, nu se mai vedea nici un om, si decid sa mai slabesc ritmul si iau un gel . Intre timp masina de politie s-a retras la gura raului , si de aici libertate deplina , cred ca au fost ultimele momente cand i-am vazut pe primii. Dupa ce am luat gelul am alertizat din nou ritmul de alergare pentru ca nu vroiam sa stau dupa toti pe urcarea spre magura , deorece poteca este ingusta si nu poti depasi.
Urcarea spre magura ….., prima incercare din maraton , alerg prima panta ,nu ma simteam foarte bine , a urmat o portiune scurta de drept , apoi iar o panta , am decis sa nu mai alerg si sa merg sustinut, apoi am iesit din padure si am reinceput alergarea .Trec de magura si-l vad pe Marc , era in fata , am tras mai tare sa-l ajung si apoi am alergat in ritm cu el pana aproape de Casa Folea unde a trebuit sa ma bag dupa niste copacei,pentru ca ma chema natura. La Folea in post , am intrebat din fuga cat e ceasu’ , a trecut o ora fix , pfff ca la antrenament , vroiam sa recuperaz cel putin 10 minute pe portiunea asta. Nu-i nimic recuperez pana-n table. Apoi m-a depasit unul din fratii Mihu , impreuna cu alti cativa participanti . Ajuns in table il intreb pe Pic , care era aici in post , cat e ceasul , imi spune ca trecu o ora jumate , turbez , exact ca la antrenament . Celalat baiat din post imi umple bidonul , iau niste struguri si plec grabit spre saua funduri.
A urmat traseul de cross de la carpatia , l-am facut lejer mancand cate un strugure, apoi de la intersectia cu drumul spre brusturet , am pus betele in valore si cu un mers foarte sustinut am inceput urcarea spre sa. Eram un pic nervos, si urcam repede cu pasi mari , aprope de iesirea din padure ma ajunge Dani ,imi spune ca nu merg bine , sa fac pasi mici, l-am lasat pe el in fata si am mers impreuna pana-n sa.
Ajunsi in sa suntam anuntati , 2 ore si 10 , bucurie majora pentru mine, recuperasem
20 de minute fata de antrenament. A urmat Valea Urzicii , unde dani s-a dus “blana” , m-as fi dus si io , da aveam adidasii dezlipiti in varf , asa ca am coborat mai precaut, am facut . Traseul de anul acesta nu urmeaza traseul marcat al vaii , ci au fost amenajate culoare in serpentine , pentru a se evita accidentele. La intrarea in padure intreb de Dani, mi se spune ca e un pic in fata. Apoi pe la cerdac am depasit doi , i-am intrebat de un baiat in combinezon , mi-au zis e aici in fata. Trageam tare ,vroiam sa-l ajung ,sa merg in ritm cu el . La intersectia cu drumul spre Tamas , i-am intrebat pe salvamontistii de acolo cat are Dani in fata , mi-au spus , 5,10 minute. Apoi l-am depasit pe alin tanase din timisoara si l-am intrebat de dani , 5, 10 min in fata. Tot drumul spre spirlea cam asa a fost, numai ca ar mai fi de specificat niste trante cam nasoale , deoarece de la start tot a ploua si stanca era uda. Aprope de Spirlea , in fuga mea nebuna , am intrat in vorba cu un tip ,apoi cand am ajuns la refugiu , am salutat si ‘blana ‘ spre plaiul foi . Cand a vazut ca nu m-am oprit , tipul cu care alergasem , a inceput sa strige dupa mine :stai sa bei niste apa.Eu i-am spus ca-n plaiu foii ma opresc , in gandul meu , nici acolo.
Coborand spre in vale la Spirlea m-am intalnit cu unul dintre cei doi greci din echipa salomon prezenti la maraton. Amandoi aveau palmares uimitor in spate, asa ca m-am mirat ca m-am intalnit cu el. Era saracu ratacit , in loc sa coboare pe vale , el urca , am strigat dupa el , i-am spus ca nu merge bine , i-am spus sa mearga pe langa rau in jos. Apoi am luat-o calumea la fuga spre plai . Dupa bariera , dupa ce incepuse platu ceva nu era bine , incepuse sa ma ia crampele la gamba si sa ma doara un genuchi . m-am opropit sa-mi aranjez genunchiera, care era acum un fel de soseta . Aici mi-am dat seama ca nu-l mai pot ajunge pe dani si ar fi cazul sa nu mai trag prea tare ca mai e mult pana la finish . Intre timp m-au depasit grecu si tipul care s-a oprit la refugiu, iar aproape de Plaiu Foii m-a mai depasit inca un concurent.
In post nu prea aveam de gand sa stau , dar erau prea ospitalieri , au sarit pe mine , mi-au dat ceai cald, mi-au umplut bidonul cu ceai, m-au pus sa mananc. Pana mi-au umplut bidonul si mi l-au arajat la borseta am mancat un ciorchine de struguri , apoi mi-am bagat in buzunaru de la tricou vreo doua bucatele de cas, si am plecat din post in alergare usoara mancand niste struguri.Au urmat vreo 10 minute de alergare usoara pe drumul spre zarnesti .Cand am ajuns in postul de unde incepe urcarea spre diana, m-am intalnit cu nicu si andreea , stateau aici in post. Andreea cand m-a vazut era extrem de bucuroasa ca-s printre primi, 😀 facem echipa la anu in Carpathian .
Valea Ursilor ……, in general trebuie sa cenzurezi vorbele concurentilor despre bucata aceasta din traseu. Imi aduc aminte de anul trecut , ca pe portiunea asta m-au depasit vreo 10-15 si am facut zeci de pauze , mergeam cate 10 metri si ma tranteam jos. Dar anul acesta situatia s-a schimbat , la antrenament o facusem in 40 de minute , atat ca trebuia sa fiu prudent ca ma amenintau crampele care le avusesem spre plaiul foii. Mi-am adus aminte de vorbele lui Dani « pasi mici » si incet am luat-o la deal , intai l-am depasit pe tipul care m-a depasit aprope de Plaiul Foii, apoi m-a depasit Alin Tanase , urca cu pasi mari si foarte repede. N-am avut nici un fel de probleme , ma simteam excelent si urcam foarte bine , am mai depasit inca un tip si apoi l-am luat si pe grec aproape de diana.
Ajuns la diana , am aflat ca facusem 4 ore 10 de la start si 40 de minunte din Plaiu Foii , adica vreo juma de ora pe urcare , am intrebat de Dani si fireste 10 minute inainte . Din diana am coborat destul de precaut , nu am coborat in stilul meu , deoarece stiam ca din chilii mai sunt 8 kilometri si acolo trebuie sa dau totul din mine. Pana in Chilii am luat vreo 2 trante si cand am ajuns in post timpul meu era 4 ore jumate. N-am vrut nici aici sa stau in post , dar ma tinut Bogdan de la parc, mi-a dat un ceai si am luat un chiorchine de struguri. Nu era timp de stat , stiam ca grecu e in spate si ca el ar putea fi mai bun pe plat , stiam ca are foarte multa experienta , ma gandeam ca ar putea sa sprinteze pe ultimi 8 kilometri. Dar nu puteam sa-l las sa ma bata , nu la mine acasa , nu in unul din muntii mei de suflet, nu puteam . Mi-am pus in cap trebuie sa alerg cat mai tare , nu mai e mult . Imediat dupa post am mai depasit inca un particapant. Niciodata nu mi s-a parut asa lung drumul acela , ba da , mint, anul trecut mi s-a parut dublu.Pana la finish am alergat ca disperatul intr-una.
La intrarea in Zarnesti i-am auzit pe Luci si Iulia , strigau l-a mine . I-am recunoscut dupa voce , nu mai vedeam bine , vedeam doar drumul , cand eram aprope de finish am inceput sa aud fluieraturi si pu-uri , toata lumea de acolo ma aplauda, aud ‘bravo baiatule , bravo’ spus pe un ton foste entuziast , ma uit la cine striga , era Dani , nimic nu mai conta , am trecut linia de sosire victorios , mi s-a oferit ceai fierbinte , lumea ma felicita , dupa vreo jumate de minut am inceput sa-mi revin .Am vazut-o pe Iulia Demeter ca tinea evidenta cu cei sositi , merg la ea si-mi spune locu 14 la general , timp 5 .03.09.
Atat de aprope ! Dar mi-am dat seama ca asta ar fi un fel de 4.43 in modul de cronometrare de anu trecut . 1 ora jumate progres, perfect !
Cand mi-am revenit un pic am intrebat de Dani ,4 ore 54 , exact acei 10 minute pierduti pe Valea Urzici, pe care nu i-am putut recupera, deci totusi am mers in ritmul lui , numai ca eram la 10 minute in urma , e perfect!
Rares a scos 4 ore 40 si a venit pe locul 7 la general si pe 4 in categoria 18-29 ani, si pe calea asta vreau sa-l felicit si sa-i multumumesc pentru betele de fond .
Am mai stat vreo jumate de ora la finish, ma tot intrebam ce fac baietii nostri , baietii din CPNT, stiam ca au o lupta grea de dus, stiam ca starea potecilor se deterioreaza de la participant la participant. Eu am avut parte de poteci bune , dar totusi sunt aproximativ 300 de participanti. La un moment dat am inceput sa tremur asa ca m-am dus si am facut un dus fierbinte la sala de sport, m-am schimbat si apoi m-am intors la finish. Asteptam sosirea si celorlati baieti.
La un moment dat vad in capatul strazi un concurent slabut , cu tricou verde , e Cornel !
Bravooo !Puuuu ! Bravooo ! Hai Cornel ! A concurat foarte bine 6 ore si 5 minute.Ne-am felicitat reciproc ,si mi-a spus ca am castigat pariul. Apoi si-a facut aparitia Cata Chitu cu 6.22. Felicitari si lui a fost primul concurs de genu , si ii urez sa o tina tot asa ca e pe drumul bun. A urmat Gabi cu aproximativ 6 ore jumate si Vlad cu , sper sa nu ma insel , 6.44. Felicitari CPNT , a fost reprezentat cu succes.
Restul , adica povestile lor , ii las pe ei sa povesteasca.
A urmat pasta party , premierea ,locul 8 la categoria 18-29, zeci de felicitari si inapoi acasa . Urmeaza peste 2 saptamani duatlonul. !
Ulterior pe siteul oficial am aflat ca sunt pe 9.
Numai bine, Balan Silviu , CPNT Brasov