Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov | Tabara de baza: refugiul Costila – Bucegi
1065
bp-legacy,post-template-default,single,single-post,postid-1065,single-format-standard,admin-bar,no-customize-support,ehf-footer,ehf-template-bridge,ehf-stylesheet-bridge,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,elementor-default,elementor-kit-15664,no-js

Tabara de baza: refugiul Costila – Bucegi

Masivul: Bucegi

Tabara de baza: Refugiul Costila

Durata: 3 zile

Plan de atac: “Cat mai multe ture de alpinism de iarna”

Vorbisem de ceva timp cu Smendre sa mai facem niste ture iarna asta. Ne-am hotarat si am plecat duminica seara spre Busteni. La 22:20 pornim urcarea spre Caminul Alpin. Aici reusit sa recrutam 2 caini care ne insotesc pana la refugiu. Un drum care odata pare usor si rapid acum se transforma intr-unul foarte lung si interminabil datorita rucsacilor nostri de 25kg plini cu pioleti, coltari, pitoane, corzi, hamuri, bucle, primus, combustibil, saci de dormit, etc si nu in ultimul rand mancaaaaaaare.

    Ajunsi la refugiul in jurul orei 00:30, pun primusul in functiune pentru a topi zapada pentru supa. Un “Rolton” rapid si ne pregatim de somn.

 Prima zi
   Smendre fiind foarte optimist isi pune ceasul sa sune la ora 7:00 pentru a putea pleca din refugiu in jurul orei 9:00. Aud ceasul cum suna si fac pe prostu’ bagand capul la loc in sac si ma prefac ca nu l-am auzit 🙂 . Fiind amandoi obositi de pe drum si culcatul tarziu, ne trezim pe la 8:30 si reusim sa parasim refugiul pe la 10:00.
   Vremea nu pare a fi frumoasa fiind cuprinsi de ceata. Pornim urcarea pe valea Costilei urmat de cei 2 caini ce au dormit in fata refugiului. Urcarea se face relativ repede. Odata ajunsi in fata hornului incepem a desfasura ambele corzi pentru a ne asigura. Ceata pare sa dispara odata cu cresterea in altitudine.

 

   Ajunsi in prima regrupare Smendre incearca abordarea unei fete, hornul fiind dificil la prima vedere. Fata s-a dovetit a fi mai dificila, asa ca incearca intrarea in horn fiind asigurat in stanga sus intr-un piton. Smendre reuseste fara nici o problema sa treaca de acel pasaj. Acum eu incerc sa-mi dau seama cum pot sa ajung la acel piton unde el lasase un expres si sa fac si eu aceasi manevra. Dupa scurt timp imi vine randul sa pornesc din regrupare. Aud acel “Puuuu” cunoscut si incep sa ma catar.  

   Urc pana la piton, scot expres-ul, bag coarda prin piton si cobor spre horn. Ajuns in fata hornului strang coarda lasata in urma de el si incerc intrarea in horn. Nefiind foarte multa zapada imi scot manusile si trec de acel pasaj mai usor cu mainile goale decat cu pioletii. Ajung in a-II-a regrupare unde dau de Smendre inghetat. Nerabdator sa plece in ceea de a-III-a lungime. Aceasta se pare ca se desfasoara fara nici o problema pana cand aud de nenumarate ori “Coarda”, “Coarda” si iar “Coarda”. Eu lasasem aproape 2-3m de coarda libera nestiind ce s-a intampla. Observ ca am ajuns sa filez numai o coarda din cele doua. Aud semnalul ca s-a asigurat si ca pot incepe sa urc. Ajuns in dreptul unui copacel apuc sa inteleg ce se intamplase. Coarda se intepenise  blocandu-l pe Smendre intr-un moment nepotrivit. Recuperez coarda si urc pana sus unde se termina hornul din peretele Costilei, iesind in muchia Costila-Galbinele.

    Stam putin si admiram peisajul gandindu-ne la toate pasajele frumoase si la toate cele intamplate. In timpul coborarii reusim sa scoatem o capra neagra din ascunzatoare. Retragerea decurge repede. Executam 2 rapeluri ajungand in valea Galbinele. Ajungem la refugiu in jurul orei  17:00. Ne cinstim cu o supa, piure cu cascaval si slanina. Stingerea se da la ora 22:00.

A doua zi

   Dupa multe ore de somn ( vreo 10-11 mai exact ) reusim sa ne trezim la 8:00. Incepe pregatirea de dimineata. Topim apa pentru supa dar si pentru ziua respectiva. Dupa o masa copioasa plecam. Urcarea o facem tot pe valea Costilei. De data asta incercam sa facem un valcel sperand ca o sa intalnim mai multa zapada decat in ziua precedenta.

   Urcam un valcel din stanga vaii ce da in Creasta vaii Albe. Urcam amndoi in paralel nefiind nevoie sa ne asiguram. Fiecare dintre noi alegandu-si traseul cel mai potrivit pentru a-si face “pofta”. Parca mai semana a iarna, dar nu prea. Peretele Costile pe care fusesem ieri acum observam ca era perfect uscat. Ajungem in creasta in jurul orei 12:00 unde ne oprim si mancam un sandwich. Avand timp, urcam pe platou si ajungem pana la releul Costila. Coborarea o facem pe valea Costilei pana la refugiu. Aceasta se face mai repede decat ne asteptam. Ajunsi din nou la o ora destul de devreme ( 16:00 ) ne dezechipam, mancam si ne luam fiecare momentul nostru „Eu si natura”.

A treia zi

   Trezirea se face la 7:00. Amandoi avem ochii cat cepele nu de somn ci de o prea mult somn. Ne echipam si coboram putin de la refugiu spre Busteni pentru a merge pe valea Alba. Hotarati ca oricand urcam pe Albisoara Crucii urmat de cel mai devotat caine alpinist cunoscut vreodata. Acesta reuseste sa catere pasaje acoperite cu gheata inalte de 3-4 m. Uimiti de abilitatile si devotamentul cainelui ne continuam urcarea. Cainele ramane in urma dar nu da impresia ca vrea sa plece acasa ci sa ne astepte.

Imagini cu Fiecare dintre noi incercand in ultima portiune sa-si mai gaseasca cate ceva de catarat deoarece aceasta era foarte monotona.

 Ajunsi la Crucea Caraiman continuam drumul pe platou si ne indreptam spre releul Costila. Am ajuns la concluzia ca e mai usoara deplasarea pe platou fara pioleti si coltari asa ca i-am pus pe rucsaci.

 

 De data aceasta pe platou intalnim un vant turbat si de abia ne auzim unul pe celalalt stand la 1m distanta. Zapada de ieri inghetand s-a facut un strat de gheata lucie. Alunecam amandoi in sincron „Care trage presu’ ma?”. Pe coborare de la Costila spre vale am preferat sa i-au un piolet de pe rucsacul lui Smendre pentru orice eventualitate.

 

Nici nu incep bine coborarea ca ma trezesc luand-o la vale prinzand o viteza incredibila. Reusesc din a doua sa ma opresc in piolet. O experienta pe care nu o vreau sa o mai repet. Vremea incepuse sa se schimble, sau cel putin vantul batea din ce in ce mai tare. Intram repede pe valea Costilei pentru a ne adaposti putin. Ajungem la refugiu ne pregatim rucsacii si coboram spre Busteni cu 1 caine in minus. Cand trecem prin dreptul vai Albe auzim un latrat indepartat…  Crezand ca ni se pare ne continuam drumul. Aproape de caminul Alpin cainele alpinist ne prinde din urma. Nu stia ce sa mai faca de bucurie ca ne-a gasit.

 

Prindem trenul de 19:00 avand timp si de o bere.

Intotdeauna apreciez un prieten bun, o tura buna si o bere buna.

Victor

 

No Comments

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.