Traversarea bucegiului pe foci
31 km, 1544 m diferență de nivel și 13 ore 25 min avea
să fie, pe scurt, tura propusă de Misha.
Conform planului, trebuia să fim 11 persoane, însă în
tură am ajuns 8: Karla, Iulia, Marmo, Sergiu, Tomiță mic, Liviu, Misha și
Mircea.
Am plecat spre Moieciu de Sus cu autobuzul de 7.00 din
Brașov. Din centrul Moeiciului, de unde ne-a lăsat autobuzul, cu schiurile în
mână sau în spate aveam de parcurs 3 km pe jos până când avea să înceapă tura
propriu-zisă, pe foci.
Ajunși la barieră, am ronțăit repede ceva și ca să nu
mai pierdem timpul, ne-am pregătit focile de drum și ne-am pus pe schiuri.
De aici ni s-au mai alăturat doi camarazi: doi căței
drumeți.
Alături de noii noștrii prieteni am pornit pe urmele
ce erau deja făcute pe Băngăleasa, spre vârful Bucșa.
Bucuria dată de urmele gata făcute nu a durat prea
mult, căci le-am putut urma pentru doar câteva minute, urmând ca apoi băieții
să facă cu rândul la “bătut urme”.
Curând a început și urcarea, nu tocmai prietenoasă,
dar cățeii s-au asigurat că facem suficiente pauze pentru a nu obosi prea tare
și se tot așezau pe schiurile noastre sau în potecă pentru a ne determina să ne
oprim.
Fiind în pădure, brazii voiau să-și facă simțită
prezența, scuturându-și din când în când zăpada pe noi, urmând ca de la ieșirea
din pădure să ne putem bucura de soare. Prima urcare s-a terminat când am ajuns
pe vârful Bucșa, unde ne-am bucurat de priveliștea încântătoare și de prima
coborâre a zilei, dar care nu a fost prea lungă.
Am început să urcăm până în Strungulița, de unde a
început coborârea mai serioasă, faină pentru unii și provocatoare pentru alții.
A urmat apoi un popas la Padina pentru a ne alimenta și pentru a ne reenergiza
pentru urcarea ce urma să vină.
După o oră la cabană, cu burta plină și cu energie, am
pornit pe scurtătura lui Misha prin pădure, către Șaua Lăptici.
Am urmat apoi dunga roșie, coborând până în Valea
Dorului, de unde am admirat apusul. Am avut parte și de ultima urcare a zilei,
dar de data aceasta pe pârtie, vegheați de luna plină care străjuia Sinaia. Și,
evident, după orice urcare urmează și o coborâre, așa că ultima coborâre a fost
pe pârtie, la lumina lunii până la Cota 1400, de unde am continuat pe Pârtia
Nouă până la Cota 1000.
Ajunși jos, ne-am străduit să prindem trenul, însă nu
am reușit, așa că ne-am oprit la shaormeria din Sinaia pentru a lua o cină
târzie, rămânând să plecăm cu trenul următor.”
Autor: Karla