Tura aniversara
26-28 noiembrie 2010
O noua aniversare, de data aceasta nu a muntelui…nu ne mai gandeam la el ca la un sanctuar in care mergem sa ne rugam pentru a mai urca o treapta in noi…l-am umanizat si l-am rugat sa ne fie simplu prieten timp de 3 zile.
O noua aniversare, o a doua aniversare in Piatra Craiului, cel putin pentru mine, atat de diferita de prima…
Dar sa lasam concluziile pentru mai tarziu si sa prindem intai trenul! Prima sarja de cepepenei a plecat din Brasov vineri dimineata la ora 8: Iuli, Balan, Cezar, Cata, Elena, Mihai, Vlad si cu mine, urmand sa ni se alature pana in Zarnesti si Anda. Numai bine:3 echipe de cate 3, fiecare cu o fata momeala pentru “ia-ma nene” am pornit spre Plaiul Foii plini de sperante, pot spune desarte pana la urma, pentru ca singurii carora li s-a facut mila de noi au fost cei de la Parc (multumim Bogdan!).
Si dupa minute bune de safari (va pot spune mai multe cei care au ramas in spate) am ajuns si la intrarea in traseul hotarat pentru Cabana Garofita. Nici nu mi-am dat seama cand am deschis usa dulapului si m-am trezit printre copaci si cu picioarele in zapada. Oare cine trebuia sa o invinga pe vrajitoarea cea rea? Oh nu! Asta era alta poveste…
De data aceasta nu mi s-a mai parut greu urcusul si cred ca am mers destul de compact pana la stana, mai ales ca emotiile peste copacii cazuti ne-au mai sporit euforia. E inutil sa va spun in ce mare fel aratau Craii cand se ridica usor cortina de ceata. Dar linistiti ca ne vom trezi cu imaginea lor inca doua dimineti, am plecat repejor la vale. Nu inainte, insa, de a manca de acum proverbialii biscuiti din cauza carora (?!) am ras neincetat de la stana pana la cabana.
Nu uitati ca sub zapada sunt frunze si sub frunze pietre, si daca va este frica de pietre oricum o sa imbratisati copaci. Nu aveti scapare!! Noroc ca mancasem destui biscuiti. 🙂
Ajunsi la cabana, ne-am schimbat si dupa ce ne-am odihnit putin, timp in care “temerarii” si-au intins corturile, am plecat fiecare pe insula lui, l-am asteptat pe..a..Mos Craciun si ne-am aparat satul de…Elena!, au inceput sa apara, pe rand, alti cepepenei zgribuliti.
Ma gandeam sa inchei aici “capitolul meu” si sa las fiecaruia libertatea de a-si aminti ceea ce doreste de la aniversarea celor 37 de ani CPNT. Dar mi-e frica sa nu cumva sa le uit si eu pe ale mele si atunci va mai retin un minut.
Inchid ochii si pe culoarul amintirilor pun tablouri in cui:
– o poteca inzapezita pana la Pestera si Cerdacul Stanciului
– bocanci uzi si o supa fierbinte
– o mansarda cu 40 (oare nu am fost tocmai 37?!) de cpnt-isti din foste si noi generatii
– un tip la bustul gol, tatuat, frunte in frunte cu Freddy
– un concert minunat cu publicul in extaz
– Piti cantand la BengoJan
– cer instelat si zapada “colorata”
– o dimineata tarzie
– o mansarda goala
– o intoarcere pe traseul de vineri dimineata
– un molid de Craciun
– cantece si caini intre Plaiul Foii si Zarnesti
– o bere pe Sitei (la multi ani Andrei!)
Inca mai este loc pe pereti, voi ce taboluri aveti?
Ruxi