Bucegi: Busteni-triunghi rosu: Poiana Costilei-Poiana Morarului-Poiana Pichetul Rosu-La Prepeleac- Vf. Bucsoiu-Vf. Omu-Valea Cerbului-coborare tot pe triunghi rosu cu sosire tot in Busteni
Povestea incepe de dimineata, ca majoritatea turelor pe munte.
Ma trezesc in jur de 5:30, mananc si imi fac minibagajul caci azi aveam de gand sa alerg cu cpeneceii; unii din noi se pregateau in acelasi timp si pentru 7500. Devenisem de cateva saptamani si eu membra din grupul asta super fain pe care il cunosc cam de 6 ani,(mas o menos) de cand m-am apucat si eu de munte/alergare pe munte, ciobanit pe coclauri :)).
In gara in Brasov ma asteapta Carmen Pana si Dana Zamfir care au cumparat deja biletele. Dupa putin timp apare si Tibi Duta care se trezise abia cu un sfert de ora inainte…ce noroc ca sta langa gara :)). Apare si Alex Stoleru si ne pornim spre peron. Trenul ne asteapta si ne suim uitandu-ne dupa cateva locuri libere cat de cat mai compacte. Gasim langa un cuplu cu un carucior cu un bebe. Pe drum apuc sa cunosc mai bine lumea si cate putin despre povestiile din CPNT. Alex adoarme la un moment dat. Carmen ii face o poza si o pune pe grup…Amuzati, asteptam cu nerabdare reactiile…:
:))
Trecand mai departe, drumul trece repede si ajungem in Busteni. Dana arunca din greseala biletul:
Iarasi ne distram un pic :)) Timpul trece repede, mergem in Lidl si ne luam apa si ce ne mai lipsea si ne mai intalnim cu Dani Andries, Ioana Sabo, Constantin Biculescu, Ruxandra F. Elena si Bogdan Margarit.
Incepem viteji sa alergam la deal prin padure. Vremea tinea cu noi, nici prea cald nici frig, incepem sa transpiram bine, mai domolesc ritmul si merg constant; am inceput intre timp sa mai sporavaiesc cu Ioana si ne minunam de cat de faina e vremea si padurea.
Ajungem la Poiana Pichetul Rosu si ne oprim sa luam apa, Dani,Alex, TIbi si Bogdan, si Carmen ne-au luat sticlele si s-au dus sa ia apa(izvorul era in Poiana Izvoarelor, camera la 5-10 minute de acolo). Noi am ramas si am povestit de 7500, care urma sa se apropie. Vremea parca s-a racit brusc aici sau era doar senzatia pentru ca batea putin un vant mai rece decat jos. M-a luat instant foamea :)) desi mancasem cu 2 ore inainte. Am ras un pachet de biscuiti digestivi si parca dupa ce ne-am pornit mi-a dat aripi. Incepusem sa alergam si crestele incepeau sa se intinda falnice in fata noastra de parca ne-ar fi asteptat. Ajungem la o urcare abrupta prin padure, cred ca pe La Prepeleac si totul se intronsforma intr-o savana de un verde relaxant, unde linistea domnea printre crengi si frunze.
Dani ducea cu el o misiunea destul de importanta, ziceam noi, facuse cu o seara inainte clatite:
si aveam fiecare din noi datoria sa avem grija de Dani sa ajunga clatitiele cu bine pe varf la cabana :))
Mergem ce mergem si incepem sa visam la ciorba de la cabana si clatitele lui Dani. Cineva isi aminteste de o maxima celebra din fotbalul romanesc”mai exista o sanse”…si incepem toti sa vociferam “mai este o sanse…mai este o sanse?!?!” :))))
Vremea un pic se festeleste, dar avem noroc ca nu ploua. Oricum un pic de racoare ne-a facut bine… bine, depinde ce inseamna un pic, -2..-4 grade :)). Eu am mai facut traseul asta acum 6 ani si imi aminteam ca mi-a fost destul de frica la un lant si pe urcarea de pe creasta eram un pic coplesita. Incep sa imi fac emotii si intreb lumea…facusem Creasta Pietrei Craiului tot cam cu atata timp in urma si stiam ca acolo era mult mai greu.. si zic sa intreb: “comparativ cu lanturile din Crai cum vi se par aici? “ Tibi imi raspunde ”Pai alea erau mai usoare,cred, cu vreo 2 kg”…Bufnim toti in ras :)), ma linistesc toti ca nu e nimic greu si ca o sa imi placa defapt si parca imi mai trece frica. Ajungem la locul cu pricina de care imi aminteam ca era cumva intr-un unghi perpendicular 2 stanci si lantul la nivelul bratelor si prapastie la jumate de metru in stanga…atunci mi se parea mult mai aproape prapastia…dar acum parca nu mai e asa…ma linistesc din ce in ce mai tare :)) Dani imi intinde o mana de ajutor, pun piciorul pe treapta si imediat am si trecut. Probabil ca anii pe munte isi zic acum cuvantul. oricum treapta din fier nu era acum 6 ani..m-am super bucurat de ea pentru ca stanca aia nu are prea multe prize si m-a super ajutat :))
Incepuse sa imi placa din ce in ce mai mult. Pe creasta incepe sa fie destul de rece, dar mi-e lene sa imi scot pantalonii lungi :)) era mai bine pentru ca la cabana m-a luat frigul cu toate ca inauntru era cald. Eu si Dani am pornit destul de hotarat in fata, ajungem pe Bucsoiu apoi repejor la Omu.
Un gand destul de inspirat ma pune la coada cand am vazut ca se aglomereaza ca sa apucam sa comandam ciorbele. Intre timp apare si lumea se pune la masa si incepe sa scoata fiecare cate ceva. Dani scoate piesa de rezistenta si dupa ce ne incalzim toti cu ceaiuri si ciorbe devoram clatitele….Cred ca nu mancasem nimic mai bun in viata noastra :))…si gemul si crema de alune au intrat perfect. Mereu e asa pe munte, ne imparteam toti mancarea ,rasetele si bucuria ca intr-o familie. Langa noi 2 copii sfiosi si dragalasi stateau la masa, le oferim si noi, unul din ei ne refuza, dar accepta dupa ce tatal ii zice ca pe munte nu se refuza nimic. Le umplu clatitele si ma bucur parca mai mult decat ei…asta mi-a adus aminte cand eram mica si ieseam la joaca, langa bloc era un restaurant unde se mai tineau nunti si pe timp de vara sigur iesea o tanti tare draguta cu cozonaci sau prajituri calde…Doamne parca nu eram mancati de acasa :))) cele mai bune…
Ne strangem si pornim repejor. Afara se pornise vantul. Stam la poza parca cu zambetul inghetat :)) si pornim in alergare la vale pe Valea Cerbului. Un pic mi-era greu la inceput dar usor usor parca incepeam sa zbor pe stanci si iarba si ajung lumea din urma.Clatitele isi faceau efectul 😀 Pe drum zarim capre negre si tacem toti dintr-o data ca sa nu le speriem si sa le admiram in toata splendoarea lor…dar..ele tot se sperie la un moment dat , cred ca am tropait cam tare :))
La un moment dat traseul continua prin padure si se intersecteaza mai spre final cu prima bucata cu care si incepusem. Picioarele ne merg mai bine la vale decat ma asteptasem, n-am resimtit nici febra cu toate ca nu prea mai facusem ture prea lungi, ajungem cu totii cu bine jos si ne bucuram de soarele care ardea un pic mai mult aici mai la baza.
La final ne bucuram de streching, fiecare in felul lui:
:))
Multumesc omuleti faini, a fost o tura tare faina, cu vreme perfecta, mancare super buna zambete si veselie…si lanturi “usoare” 😀 :)) Pana data viitoare, stay tuned 😉