[vc_row css_animation=”” row_type=”row” use_row_as_full_screen_section=”no” type=”full_width” angled_section=”no” text_align=”left” background_image_as_pattern=”without_pattern”][vc_column][vc_row_inner row_type=”row” type=”full_width” text_align=”left” css_animation=””][vc_column_inner width=”1/2″][vc_column_text]Jurnal de călătorie 02.03.2019
Traseu :Moeciu de Sus – Vf. Bucsa – Strungulita – Strunga – Padina – Valea Dorului – Sinaia
Participanti: Tibi C. , Catalina , Misha
[/vc_column_text][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/2″][vc_single_image image=”15347″ img_size=”large” alignment=”center” qode_css_animation=””][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row][vc_row css_animation=”” row_type=”row” use_row_as_full_screen_section=”no” type=”full_width” angled_section=”no” text_align=”left” background_image_as_pattern=”without_pattern”][vc_column][vc_column_text]Tura de-a dura
Personal, mai făcusem tura asta, însă cu dormit la refugiul Bătrâna, cu Misha, sau cu dormit la Strunga, cu Tibi și Gabi.
Deci a fost mare bucuria când ne-am adunat toți trei, eu, Misha, Tibi, să facem traseul într-o singură zi. Traversarea Bucegilor, din Moieciu de Sus până la Sinaia, pe schiuri de tură.
Pe la 8 și jumătate am pornit din Moieciu spre Vârful Bucșa. Misha a dat un ritm constant, așa ca nici nu am simțit când am ajuns în golul alpin, cu vedere minunată spre Crai, Leaota și Bucegi. Însă vântul puternic ne-a întâmpinat ca de fiecare dată până acum, și nu ne-a slăbit pe toată culmea, până în Strungulița, de abia mai stăteam pe schiuri. Vremea însă era superbă, iar vântul teribil bătea numai din spate, așa că ne simțeam cei mai norocoși oameni, să fim acolo, să ne bucurăm de asemenea priveliște, zăpadă, senzații…
Asta până a început coborârea spre refugiul Strunga :)) Dornică să le arăt băieților ce am mai învățat între timp în ale schiului, m-am avântat încrezătoare la vale, sperând ca dacă mă dau bine pe pârtie, mă voi descurca și în afara ei. Numai că după câteva viraje, zăpada mi-a venit de hac și lipsa mea de experiență off piste m-a aruncat de-a dura în poziții nefirești, cu picioarele și schiurile în toate direcțiile.
Tibi era deja la refugiu, deja dăduse toată zăpada din ușă, așteptând să mă adun și eu de pe jos, în timp ce Misha încerca să găsească o variantă sa îmi fixeze legătura sărită în urma rostogolirii.
Și după toate astea, după ce ne-am convins care este nivelul meu de coborâre pe schiuri, ce zice Misha? Nu coborâm spre Padina pe varianta clasică, pe care mă descurcam chiar și eu cât de cât, ci îi dăm pe un vâlceluț, să ne asigurăm că fac și tura asta măcar câțiva pași cu schiurile în brațe :)) Dar în afară de porțiunea asta, zăpada a fost de vis, tare și frumos nivelată de vânt.
La Padina ajunși exact cum era estimat, ne-am permis relaxare la soare, ciorbă, cartofi prăjiți, bere, cafea… Să tot faci ture așa. Cu efort dozat frumos, fără forțări sau pauze inutile, a rămas timp berechet pentru făcut vitamina D în soarele generos de Padina.
După mai bine de o oră, pe la trei, am pornit cu drag spre partea a doua a excursiei, pe Lăptici la deal, spre Valea Dorului. Zăpada umedă și lipicioasă ne-a dat de furcă însă, lipindu-se generoasă de focile noastre, de crescusem centimetri buni în înălțime. Așa că înaintarea a fost greoaie, cu pauze de curățat foca-foca, momente bune de povești și glume.
Soarele era încă în glorie când am ieșit din nou sus, afară din pădure, dar ne-a luat în primire a doua oară vântul teribil. Dar, drăguțul de el, bătea tot din spate, prilej bun de încântare când vedeai cum, stând pe schiuri, pe plat, te împinge vântul singurel înainte.
După bucuria coborârii atât de frumoase pe traseul de 7500, am început și ultima urcare a zilei, pe pârtie, admirând apusul care făcea lumini și culori neașteptate în urma noastră.
Odată ajunși sus, la Cota 2000, vântul era deja extrem de puternic, soarele apus, iar noi abia stăteam în picioare, pregătindu-ne de coborârea finală, pe Drumul Soarelui, până în Sinaia. Dă jos foca, strânge clăparii, pune frontala… Pfff tărăboi mare când abia respiri din cauza vântului care zboară tot și îngheață orice peticel gol de mână sau obraz. Rămân veșnic recunoscătoare lui Tibi că a stat lângă mine, cu răbdarea lui de instructor de schi trecut prin multe, m-a ajutat până am reușit sa ma echipez, să putem sa îi dăm la vale. Mă dezobișnuisem să mai primesc ajutor :))
Pârtie înghețată tun, noroc că avea o urmă de ratrac și, Doamne, ce noroc ca tocmai îmi ascuțisem schiurile, ca altfel nu știu cum aș fi coborât. Tibi în față, să arate calea, eu la mijloc străduindu-mă să iau viraj după viraj, pe pârtia ca de tablă, Misha în urmă, filmând, minunându-se că nu trebuie să stea o veșnicie după mine, dar și distrându-se pe seama mea :))
Însă mai jos am dat și de zăpadă faină, așa că a fost completă bucuria dată de aventură, luminile orașului, schiurile din picioare, prietenie 
Și cum am fost noi niște norocoși toată tura, cu o vreme superbă și priveliști de vis, la final totul a fost completat de faptul că un vechi prieten al lui Misha ne-a așteptat cu mașina la cota 1400, scăpând-ne de chinul coborârii pe pârtia închisă pana la cota 1000, printre pietre și gheață, la care s-ar fi adăugat alergatul după tren cu schiurile în spate, prin Sinaia
Gata, și am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea… noastră [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row css_animation=”” row_type=”row” use_row_as_full_screen_section=”no” type=”full_width” angled_section=”no” text_align=”left” background_image_as_pattern=”without_pattern”][vc_column][vc_video link=”https://youtu.be/c_8jvdHoSkg” align=”center”][/vc_column][/vc_row]