Sambata, 2 martie, au pornit să cutreiere dealurile munților 5 cpnt-iști dornici să mănânce un Langoș la Sfântul Gheorghe. Astfel că, cei 5 temerari (Gabița, Bolbo, Tibi, Misha și Cristi) s-au întâlnit în jurul orei 9:30 la avionul de pe pietonala din Coresi și au decolat cu mare viteză (mai puțin eu, Găbița, că mă dureau degetele de la cât țineam frânele pe coborâri) pe un traseu prin pădure, spre Sfântul Gheorghe.
Despre traseu în sine… ce să zic… după ce am ajuns în Sânpetru, direct prima urcare: abruptă și noroioasă de te făcea să strângi din dinți. Noroc că aveam bicicletă electrică, (mersi lui Cezar că deține un atelier de biciclete și că m-a lăsat să împrumut o bicicletă de acolo. Recomand tuturor care citesc acest raport: CUB Bike Rental, bicicletele Eljoy Revolution).
Așa, am depășit și prima pantă, i-am mai dat ba la vale, ba la deal, am mai căzut, am mai ținut de frâne să nu mai cad, m-am mai și pierdut că mergeam prea încet și băieții i-au dat-o înainte iar eu am luat-o prin altă parte și… am așteptat să mă caute, că mă gândeam că nu mă vor lăsa hrană la urși, am mai încercat să mă țin de mână cu Misha dar am dat cu fața de pâmânt, am mai încercat să trecem peste un râu cu apă și m-am udat leoarcă la picior și am si căzut și… prea multe căzături deja.
Noroc că ne-am oprit într-un sat, am băut o bere și mi-a trecut de toate.
Aventura a durat undeva la 7-8h, dar nu am mai ajuns până în Sf. Gheorghe, ci doar până în Vâlcele, din cauza lipsei de baterie (atât baterie energică, cât și baterie a bicicletei).
În concluzie, îmi place să mă dau cu bicicleta, nu-mi place să dau cu fața de pământ.


Ce aventura s-a dovedit a fi dinamica si distractiva! Este minunat sa vezi ca exista o adevarata comunitate de pasionati de activitati in aer liber, cum ar fi mersul cu bicicleta. Desi, recunosc, m-as fi bucurat si mai mult daca ajungeam la destinatia finala si as fi putut savura un langos delicios. Dar probabil este un motiv bun sa mai facem o excursie si data viitoare. Pana atunci, imi voi lua o repriza scurta de odihna, dupa toate cazaturile si urcarile abrupte. Multumim pentru aceasta experienta plina de aventura si pentru amintiri care, cu siguranta, vor ramane in mintea noastra pentru mult timp.