In data de 3 feb. 2008 , Ioana pisi, Dan Dinu, Vio, Andreea pupaza, Manu si Sorin am pornit sa facem o tura “light” pe valea Gaura. Pe mine m-a anuntat Sorin abia pe la 10 seara ca a doua zi la 7 plecam prin urmare era prea tarziu sa mai chem si pe altcineva in tura.
Am plecat cu doua masini prin Simon dar pe la jumatatea forestierului masina lui Sorin s-a blocat in zapada. L-am ajutat sa o scoata si a luat-o inainte, dar cand sa pornim dupa ei ramasesem noi blocati in zapada cu Matizul
. Dupa ce ne-am chinuit cu lopeti, lanturi, si impins am reusit sa scoatem masina dar am dus-o la intrarea drumului forestier pt a evita alte surprize.
Ne-am propus sa mergem pana la cascada Moara Dracului, dar sincera sa fiu eu si Pupaza speram totusi sa urcam ceva mai sus. Doar ca abia la capatul drumului forestier am realizat de ce nu putem urca mai sus: zapada care trecea de brau. Eu am plecat in frunte cu gandul sa bat urme cand am disparut cu totul in zapada care ma acoperea. Asa am inceput sa batem urme cu randul pt ca era foarte obositor (multumin in special baietilor). Cu toate acestea vremea era frumoasa si afara era destul de cald (daca nu te opreai din mers).
Mai jos de stana Gaura era locul unde in 2004 fusese organizat un concurs CPNT iar pe un bolovan mare pe care l-am escaladat cu placere era scris mare “CPNT” . In apropiere ne-am oprit sa luam masa.
Am pornit apoi spre cascada Moara Dracului care era acum o bucata mare de gheata. Sorin a inceracat sa urce o portiune mica cu ajutorul a doi pioleti si chiar a reusit. Eu cu Pupaza ne-am cocotat pe un versant destul de abrupt din partea dreapta a cascadei ca sa ajungem deasupra ei. In urma noastra ii vedeam pe Sorin si Manu care vedeau dupa noi. La coborare am facut un tobogan mare pe care ne-am mai dat de vreo 5 ori cu toate rugamintile lui Dan sa coboram mai repede ca sa mergem pt ca era ora 4. Am prins vreo 5 secunde din ceea ce trebuia sa fie un apus frumos dar era prea multa ceata. Si spre dezamagirea fotografilor din tura, pana si-au scos echipamentul petecul de apus nu mai era si nici n-a mai aparut. Am coborat in pas vioi, pt ca trebuia sa ne ferim de bulgarii care ne veneu in cap pt ca exersam “aruncarea la tinta”.
Ajunsi din nou la forestier am pornit spre masini si ca de obicei ni s-a parut mult mai lung ca la plecare si prin urmare si-a auzit multe de la noiJ. Dar totul s-a sfarsit cu bine. La 6 am ajuns la masini iar Sorin ne-a oferit o prajitura care o uitase in masina si care ne-a facut sa uitam cat de obositi suntem.