Uneori te gândești – ce ar fi dacă? Și așa vin ideile ambițioase. Doar că o idee ambițioasă nu e nimic fără acțiunea de a o pune în practică. Așa că am făcut-o – 2 voluntari am zis să cunoaștem 2 vârfuri din munții Neamțului mai îndeaproape într-o tură de 45 km cu 2000+ diferență de nivel. Ne-am urcat în tren noaptea, am pornit spre Predeal și am pornit la pas. Ușor, ușor, am mers pe lângă cabane turistice și de vânătoare, prin văi, peste vârfuri care aveau pe de-o parte zăpada până la genunchi și vânt, și pe cealaltă arșița, până la primul vârf din Neamț – Paltin. Am văzut un băț fără nume, un indicator ca un indicator a fost o dată acolo, până când unul din noi a decis să vadă – păi cum – acum o lună când am fost era o placă cu nume. Și așa cum găsești pe lângă școli visele de aeronauți ale copiilor sub formă de avioane de hârtie pe jos, am găsit și plăcuța – pliată și ea ca să își ia zborul mai departe. De pus nu am putut să o punem la loc, dar am așezat-o într-un loc lângă vârf, la vedere, ca să poată fi văzută și de cei care mai trec acolo. De pe Paltinu, am mers din sus în jos și din jos în sus pe creasta până în vârful Neamțului, apoi pe vârfuri cu nume dar fără de placă până la vârful lui Petru. Dar de ce al lui Petru? Nu știm, însă o cruce și un suport pentru candelă spun mai mult decât o inscripție. Cu această amintire de “muntele nu iartă”, am pornit ușor, ușor spre Popasul Urișilor, ușor, pe poteci. Însă pe măsură ce ne apropiam de cabana ne depărtam de soare, care se ascundea de Bucegi și lăsa loc stelelor pe cer. Ne-am bucurat de acest apus, dar am realizat ceva – cu venirea serii știam că trebuia să prindem și un tren din Azuga. Așa că am încheiat tura lungă de un maraton și un pic printr-o alergare la frontală până la gară, în care ne-am urcat victorioși în trenul spre Brașov. La sosirea în gară, am încheiat această poveste după 16 ore. 16 ore nu au însemnat 2 vârfuri cu plăcuța sau 45+ de kilometri, ci o serie de momente de descoperire a capacității noastre de drumeți, lecții despre noi și despre munte, și concluzia că “Măi, avem o țară frumoasă, trebuie doar să o descoperim”.
