Ora 6 fara 10… Ne intalnim cu totii in gara un pic cam somnorosi: Cornel, George, Heea, Maria si eu. Inca din tren discutam nerabdatori despre faimoasa pestera pe care urma sa o vizitam. Atunci am aflat si eu pentru prima oara ca ne vom murdari, ca ne vom uda, ca avem nevoie de lumina, caciula, manusi si multe alte lucruri utile intr-o pestera neamenajata… Sincer vorbind, m-am cam speriat (avand in vedere ca eu venisem in pantaloni scurti iar in rucsac aveam numai mancare…) dar nici prin cap nu-mi trecea sa renunt la vizitarea pesterii.

Ajunsi in Racos, am pornit numaidecat spre destinatie. Vremea cam mohorata, umezeala din aer si ploaia care nu a intarziat sa apara erau tot ceea ce statea in calea unei zile perfecte. Eram siguri ca traseul nu ne va da batai de cap fiindca aveam printre noi doi oameni care mai fusesera o data prin zona (Cornel si George), insa dupa vreo doua ore ne-am trezit rataciti prin padure si nevoiti sa ne intoarcem la drumul principal… care intr-un final, dupa luuuuungi cautari, ne-a dus la gura pesterii! Dupa cele 2h jumatate de mers am facut un lung popas in care ne-am potolit foamea si ne-am echipat pentru aventura care avea sa urmeze. Pentru mine parazapezile de la Cornel, trase peste genunchi, aveau sa-mi fie cei mai buni prieteni!

Pe la ora 10, in sir indian, pornim cu totii prin pestera, ca niste adevarati speologi. Galeria foarte ingusta, fisurile adanci care se deschideau sub noi, tunelurile stramte sau lungi, urcarile, coborarile si toate cotiturile ne-au dat fiori si mai ales ne-au testat curajul si ageritatea. Am ales mereu locurile cele mai palpitante prin care sa trecem, fapt pentru care ne-am si amuzat de pozitiile caraghioase in care ajungeam foarte des sa stam. Dupa un drum de vreo 2 ore in care ne-au inghetat mainile, ne-am lovit, ne-am tavalit prin balti cu mocirla, ne-am tarat, ne-am intepenit si ne-am udat am ajuns in sfarsit si la capatul pesterii… un locas in care abia aveam loc sa stam toti cinci. La intorcere, un pic cam sleiti de puteri, ne-am facut drum si spre salon si am admirat formatiunile incredibile din pestera: stalagmite, stalactite, coloane, cascade, cu adevarat spectaculoase!

Iesind din nou la lumina zilei, dupa 4 ore de mers prin subteran, ne-am pozat si ne-am filmat cu telefonul lui George, ca sa ne amintim mereu cat de frumos aratam noi acoperiti de mocirla din cap pana-n picioare.

Drumul la intoarcere a fost lejer, soarele a aparut din nou pe cer, iar berea pe care am apucat s-o bem in gara din Racos inainte de tren a fost cu adevarat delicioasa… o tura reusita!